Vârsta de aur a dragostei

13 decembrie 1983,ultima zi in aceasta lume a lui Nichita Stanescu.

Uneori, prietenii îl iscodeau: “De unde atâta iubire,Nichita?”. Iar el răspundea: “Ce să fac, bre? Leoaică tânără, iubirea mi-a sărit în faţă”. Se spune că revărsa din El atâta lumină şi atâta bucurie, atâta magnetică speranţă, încât, rând pe rând – chiar şi cei ce nu-l iubeau îndeaproape – se întorceau de la El mai bogaţi, mai încrezători, dar, înainte de toate, mai înţelepţi”. Evanghelia după Nichita

Vârsta de aur a dragostei

de Nichita Stanescu

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă, fără să dorm,
aievea văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera,
cea minunatã e argintie.
Izbesc cu stânga-n roată şi ea se urneşte.
E un dans, iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.