Planta carnivoră „Roua Cerului”(Drosera rotundifolia)

"Roua cerului"rotundifoliaDrosera_capensis_bend

Una dintre principalele atracţii pentru turiştii care vin, în aceste zile, în rezervaţia floristică Tinovul Mohoş, din judeţul Harghita, este o plantă carnivoră, denumită „Roua Cerului”, care a început deja să înflorească, informează Agerpres.

Planta se hrăneşte cu insecte chiar şi de 15 sau 20 de ori mai mari decât ea, acestea fiind ademenite cu nişte tentaculele acoperite cu picături de sevă otrăvitoare.

Din momentul în care sunt prinse în capcană, insectele sunt descompuse de o substanţă foarte puternică. Specialiştii spun că planta are un „apetit” deosebit, ea devorând aproximativ 50 insecte pe an. Pe lângă „Roua Cerului”, rezervaţia floristică din Tinovul Mohoş mai adăposteşte şi alte plante spectaculoase.

Una dintre ele, „Rozmarinul de turbă”, este mai toxică decât mătrăguna. De asemenea, în spectaculoasa rezervaţie harghiteană mai pot fi întâlniţi şi pinii pitici, care seamănă cu bonsaii japonezi.

ecomagazin.ro

Acum doi ani am citit un articol despre o planta carnivora care creste in judetul Hunedoara.Am cautat articolul si l-am gasit.

Floarea care mananca muste.Intr-o rezervatie naturala aproape necunoscuta traieste singura planta carnivora din Hunedoara.Mlastina de la Pesteana este, poate, cel mai putin cunoscut obiectiv turistic din Tara Hategului.
De la Densus se merge vreo patru kilometri si se ajunge in Pesteana, iar de aici localnicii te indreapta fara prea mari probleme spre „Tau’ fara fund”.

O legenda interesanta.

4 Responses to Planta carnivoră „Roua Cerului”(Drosera rotundifolia)

  1. Gina spune:

    Fascinanta este natura!
    O seara frumoasa, Gabi!

  2. octavpelin spune:

    Gabi,ce frumoasa planta,fscinanta este natura,am avut pe unchiul si matusa mea in Teliuc-Hunedoara,imi petreceam vacantele la ei ,mergeam la lacul Cincis,la ramasitele dacice,imi placea zona,o seara frumoasa :)

    • Tavi,imi amintesc acum ca mi-ai spus mai demult ca veneai in copilarie in zona Hunedoarei.Stii ceva?n-am mai fost la lacul Cincis si nici nu mai merg pe acolo fiindca totul e diferit de ce era acum peste 20 de ani.
      Stiu ca vin si multi turisti din toata tara si din strainatate si multi hunedoreni si-au construit casute sau vilute.
      Sunt locuri minunate si cu multe vestigii arheologice.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.