Campania „Fiecare copil vrea o poveste” la Gaudeamus

animated-gif41

Update:Mai multe informatii de la Gaudeamus sunt aici:
La emisiunea mea preferata,Trezirea la apel de pe TVR 1 am aflat multe informatii despre targul de carte Gaudeamus.Azi dimineata a fost invitata doamna Ioana Bogdan si directorul de la TVR Media si au vorbit despre lansarea unor DVD-uri cu momente magice din arhiva TVR.
Târgul de carte Gaudeamus, care are loc între 19 şi 23 noiembrie, a înregistrat circa 30.000 de vizitatori în primele două zile, potrivit organizatorilor, care anticipează o prezenţă-record până la finalul manifestării.
Doar la lansarea volumului „Istoria critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu, care s-a desfăşurat joi, au participat peste 500 de persoane. Imediat după lansare a fost epuizat stocul volumului editat de Paralela 45, fiind vândute, în total, aproape 1.000 de exemplare.
Vineri, Monitorul Oficial a lansat prima bibliotecă legislativă on-line, iar TVR Media a lansat DVD-ul „Nebunia lui Pantalone”, un spectacol de teatru din arhiva de aur a Televiziunii Române.
Expert monitor, prima bibliotecă legislativă on-line, permite accesarea tuturor celor şapte părţi ale Monitorului Oficial. Utilizatorii pot studia în timp real legislaţia şi istoricul legilor.
TVR Cultural continuă transmisiile maraton de la Gaudeamus, iar echipa Jurnalului Cultural vă aşteaptă la Standul 17 ca să donaţi cărţi, în cadrul campaniei „Fiecare copil vrea o poveste”, o campanie de colectare de carte pentru copiii instituţionalizaţi.

tvr.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s