Fata zambitoare din cer

normal_smileyfacepano1-2000px1
peter-frueh11081202-venus-jupiter-photo_bigats62087_smileymooncrop
Cerul le-a zâmbit la propriu câtorva turişti britanici, care au ales să se bucure de iarnă în Australia. O aliniere cosmică foarte rară a planetelor Venus şi Jupiter au ”desenat” pe cer o frumoasă faţă zâmbitoare.
Neobişnuitul fenomen, cu Venus ocupând poziţia ochiului stâng şi Jupiter pe cel drept, a apărut duminică seară, între orele 20.00 şi 23.00, ora locală din Australia de vest, informează Daily Mail.
Zâmbetul ceresc a fost vizibil cu ochiul liber în Australia. Din cauza curburii Pământului, fenomenul cosmic nu a putut fi observat şi în Europa sau în SUA.
Venus şi Jupiter apar una lângă alta din când în când, dar de cele mai multe ori ele nu pot fi observate din cauza apropierii lor de Soare.
Ultima oară, o astfel de aliniere cosmică a fost observată acum mai bine de zece ani în aprilie 1998, când  o ”faţă tristă”, a apărut pe cerul din emisfera sudică.
Mai multe poze aici.

Ziua in care zona euro intra oficial in recesiune


Update:Vistieria tarii e goala!

Ultima ora: Ziua in care zona euro intra oficial in recesiune
Produsul intern brut (PIB) al zonei euro a scazut in al treilea trimestru al acestui an cu 0,2% fata de trimestrul anterior, perioada in care inregistrase de asemenea o comprimare, ceea ce marcheaza intrarea in recesiune din punct de vedere tehnic, potrivit datelor publicate astazi de Eurostat.
Criza financiara e mai grava ca niciodata si se anunta vremuri mai grele ca altadata.Si cui ii pasa?Cei carora ar trebui sa le pese sunt prea ocupati cu aranjamentele pentru a ajunge la putere.Inainte de alegeri erau ocupati cu campania electorala si scandalurile. Oricine ar veni la putere nu va avea liniste si va trebui sa gaseasca solutii anti-criza.

Pentru fanii lui Costel Busuioc

Azi dimineata au fost probleme cu transmisia de pe canalul TVR 1 si n-am reusit sa vad emisiunea care-mi place,Trezirea la apel.Chiar daca nu stau cele trei ore in fata televizorului,macar ultima parte a emisiunii incerc sa n-o ratez.Astazi m-am asezat in fata televizorului pe la ora 8 si cateva minute si cand sa aud ce spun Anca si Mihai…pauza,nu se auzea nimic.Am incercat pe alte canale si totul era in ordine.In cele din urma,pcostel-busuioce la ora 9 si ceva am dat telefon la cei de la cablu si totul a revenit la normal cam dupa o jumatate de ora.Tocmai atunci l-am vazut pe Costel Busuioc care povestea despre orele pe care le ia pentru pregatirea sa si despre turneul pe care-l face de Craciun in diferite localitati din tara.Stiu ca are multi fani printre romani care vor sa mearga la concertele lui Costel Busuioc.

Sub numele „Acasă de Crăciun”, Costel Busuioc pregăşte un turneu în luna decembrie, care va cuprinde 13 concerte. Repertoriul lui Costel Busuioc va fi compus din colinde specifice perioadei de iarnă, cât şi arii celebre de operă interpretate alături de soprana Diana Ţugui.

Dirijorul şi orchestratorul Marius Hristescu îl va acompania pe Costel Busuioc pe parcursul fiecărui concert.

Turneul „Acasă de Crăciun” va avea loc în următoarele oraşe: Constanta (8.12), Galati (9.12), Iasi (10.12), Bacau (11.12), Suceava (12.12), Oradea (14.12), Timisoara (15.12), Arad (16.12), Alba (17.12), Brasov (18.12), Ploiesti (20.12), Cluj Napoca (21.12) si Bucuresti ( 23.12). În Bucureşti, concertul va avea loc exact înainte de Ajun, pe data de 23 decembrie, la Sala Palatului, începând cu ora 19:00, iar biletele pentru acesta vor putea fi achiziţionate prin intermediul site-ului http://www.vreaubilet.ro sau la casele de bilete la preţuri cuprinse între 60 şi 200 RON, în funcţie de categoria de loc.

Ancheta tragediei de la Petrila a fost oprita

troita-vuAncheta penala in urma accidentului minier de la Petrila bate pasul pe loc. Procurorul Nicolae Pastiu, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara, a afirmat ca ancheta este „delicata”.

Asteptam raportul expertilor de la  Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva. Au fost audiate pana in prezent 133 de persoane si, dupa ce vom avea raportul celor de la Securitate Miniera, o sa stabilim daca este sau nu necesara audierea si a altor persoane. Dar pentru moment ancheta este practic oprita, pentru ca batem pasul pe loc. Sunt foarte multe elemente pe care trebuie sa le luam in calcul, dar totul depinde de raportul respectiv”, a afirmat ieri, pentru „Gardianul”, procurorul Pastiu.

Articolul din Gardianul.

Repertoriul lunii decembrie la Opera si Filarmonica Banatul din Timisoara

timisoara_opera

Repertoriul lunii decembrie, la Opera

Opera Nationala Romana Timisoara a anuntat repertoriul lunii decembrie, unul bogat in evenimente. Biletele s-au pus in vanzare la Agentia de Bilete a Operei, str. Marasesti nr. 2, orar zilnic 10,00-13,00 si 17,00-19,00, tel. 0256-201.286. Iata calendarul spectacolelor:

Duminica, 7 decembrie, ora 19,00: Barbierul din Sevilla, de G. Rossini (tarif maximal 30 lei);

Miercuri, 10 decembrie, ora 19,00: Arabian Night (tarif maximal 25 lei);

Vineri, 12 decembrie, ora 19,00: Ondine, spectacol de balet prezentat in premiera, muzica: D. Sostakovici, R. Wagner (tarif maximal 25 lei);

Luni, 15 decembrie, ora 19,00: Traviata, de G. Verdi (tarif maximal 30 lei);

Miercuri, 17 decembrie, Messa di Gloria, de G. Puccini – un omagiu adus Martirilor Revolutiei din Decembrie 1989 de la Timisoara (spectacol realizat in colaborare cu asociatiile de revolutionari din Timisoara; intrarea pe baza de invitatii);

Duminica, 21 decembrie, ora 11,00: Feeria Fulgilor de Nea, spectacol de balet sustinut de elevii Scolii de balet prof. Rodica Murgu (tarif maximal 5 lei);

Duminica, 21 decembrie, ora 19,00: Seara de Craciun, spectacol realizat in colaborare cu Teatrul National Mihai Eminescu” Timisoara;

Miercuri, 31 decembrie, ora 18,00: Liliacul, de J. Strauss (tarif maximal 80 lei).

Noapte italiana la Filarmonica Banatul
In data de 10 decembrie, la Filarmonica Banatul, se va desfasura evenimentul intitulat Noapte italiana, la care vor participa cinci tenori, Giuliano di Filippo, Luigi Frattola, Vicenzo Sanso, Stoyan Daskalov si Orfeo Zanetti, acompaniati de orchestra institutiei gazda. Spectacolul include lucrari ale marilor compozitori ai lumii, printre care Verdi, Rossini sau Puccini. Spectacolul Noapte italiana face parte din turneul pe care cei cinci tenori il intreprind in Europa. Biletele de intrare costa 40, 60 sau 80 de lei, in functie de locul fata de scena, si se gasesc la Filarmonica Banatul si la Club 30.

Johann Strauss Ensemble, la Timisoara

Johann Strauss Ensemble va sustine un turneu cu spectacolul Vienna Magic, intre 8 si 21 decembrie. Acesta va debuta la Sala Palatului din Bucuresti, in 8 decembrie, si va continua la Arad, Timisoara (Filarmonica Banatul, 11 decembrie), Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Targu Mures, Iasi si Brasov. Evenimentul se va desfasura sub inaltul patronaj al ambasadorului Austriei la Bucuresti, Martin Eichtinger. In cadrul spectacolelor ce urmeaza sa le sustina, Johann Strauss Ensemble va interpreta lucrari compuse de Franz Lehar, Karl Komzak, Julius Fucik, precum si celebrele teme de Craciun ale lui Johann Sebastian Bach.

Evenimente culturale in Timisoara.

Din istoria zilei de 4 decembrie

calendar_december_300

*1769: A incetat din viata Constantin Mavrocordat

Constantin Mavrocordat, în mai multe rânduri domn al Tãrii Românesti si al Moldovei; în timpul domniei sale s–au realizat o serie de reforme ce au dus la modernizarea statului, dar si la un avânt deosebit al culturii: cea mai veche colectie de documente românesti, datând din anul 1741, a fost tipãritã la îndemnul si cu sprijinul domnitorului.

* 1855: A fost inauguratã „Scoala de micã chirurgie” la Spitalul Mihai Vodã din Bucuresti

* 1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a promulgat Codul Penal, alcãtuit dupã modelul Codului Penal francez si al Codului Penal prusac, având la bazã si unele legi penale autohtone.

* 1987: A incetat din viata Constantin Noica, filozof si eseist, mentor spiritual al unor intelectuali români, membru post–mortem al Academiei Române („Sentimentul românesc al fiintei”, „Eminescu sau gânduri despre omul deplin în cultura românã” (n. 25 iulie 1909) .

* 2004: A incetat din viata Teo Peter, basist al trupei Compact,ucis de un puscas marin american intr-un accident de masina.