PSD+PD-L=Guvern


dsc_01141

Update 3:PDL şi PSD îşi dispută Transporturile, Apărarea, Finanţele şi Justiţia Liderii PDL şi PSD s-au înţeles, de principiu, asupra unei scheme guvernamentale, rămânând însă în dispută ministerele Transporturilor, Apărării, Finanţelor şi Justiţiei, revendicate, în diverse formule de negociere, de ambele partide.

Update 2: Liderii PSD şi PD-L au o întrevedere la Senat, în această seară, la ora 19. Ei vor face declaraţii de presă după ora 20.

Update  1:Miercuri se anunţă premierul Preşedintele Traian Băsescu urmează să anunţe, cel mai probabil miercuri, numele premierului desemnat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la discuţiile de la Palatul Cotroceni dintre şeful statului şi liderii politici.

Emil Boc a anunţat la finalul consultărilor că numele viitorul premier va fi cel mai probabil aflat miercuri înaintea întâlnirii de la Bruxelles, întâlnire la care va participa preşedintele Traian Băsescu şi actualul premier, Călin Popescu Tăriceanu.

Cand sa plec de pe net,ce mi-a sarit in ochi?
Nu am citit continuarea, m-am lamurit ce mult isi doresc puterea si unii si altii.
Reclame

Scrisori pentru Mos Craciun de la niste copilasi

fam-belgian2-wmaster

Update:Mos Craciun a fost la copiii bolnavi de cancer care i-au scris. Olga Cridland, Asociaţia PAVEL
Înainte de Crăciun, Olga Cridland i-a îndemnat pe toţi cei bolnavi de cancer şi leucemie, internaţi la Fundeni şi Budimex, să-i scrie Moşului. Şi ei au scris. Multe dorinţe. Scrisorile lor au fost trimise pe ici pe colo şi s-au găsit câţiva oameni buni care să îl îndrume pe Moş spre spital.

Mos Craciun,mai am scrisori de la copii.Le-am gasit mai tarziu si te rog sa nu uiti de ei!

Daria Maria Vele

Cosmina Georgiana Dinu Dragă Moş Crăciun, eu cred în minuni

„Copii Împotriva Întunericului”

Si copiii de la Valea Plopului si Alexandru din Deva i-au scris Mosului.Sunt  cuminti si ascultatori,Mosule!

Tiberiu Lovin are si el scrisori pentru Mos Craciun de la niste copii.Sper sa le citeasca Mosul pe toate si sa le aduca darurile dorite tuturor copiilor mai mici sau mai mari.

cristinaCristina Pleşa: Tomorrow is another day

8 decembrie 2008: Donaţi, vă rog pentru Alexandra Udrişte: 2, 5 sau 10 euro la Teledonul Romtelecom:
0900 900 032 – pentru 2 euro/apel
0900 900 035 – pentru 5 euro/apel
0900 900 030 – pentru 10 euro/apel

Mos Craciun,te rugam sa-i ajuti pe copilasi sa se faca bine.Nu-i ocoli,Mosule! Iti multumesc,stiu ca te gandesti la toata lumea si nu uiti pe nimeni.
Dragă Moş Crăciun,
Mă numesc Alexandra Udrişte, sunt din Panciu, judeţul Vrancea, am 3 ani şi am cancer. Şi nu ştiu dacă am să te văd anul ăsta. Eu sunt foarte cuminte. Tanti Sandrina mi-a făcut cadou un clip. Este foarte frumos. Moş Crăciun, poţi să ajungi mai devreme la mine?

Dragă Moş Nicolae,

Mă numesc Acatrinei Emil Mircea, sunt internat la Institutul Oncologic Bucureşti, la etajul 5, şi am avut probleme cu picioarele. Acum sunt bine, cu mami la spital, care spune că sunt cuminte. Îmi doresc o maşinuţă mică roşie, iar pentru mama îmi doresc să fie liniştită şi fericită. 20.11.2008.

Dragă Moş Crăciun,

Mă numesc Tudorache Laurenţiu Ionel şi am 12 ani. Sunt din judeţul Prahova, sat Poiana, comuna Vărbilău. Sunt internat din septembrie, pe 12. Tocmai când mă pregăteam de şcoală m-a răpus boala. Sunt clasa a VI-a. De atunci sunt în spitale, Budimex şi Institutul Oncologic Bucureşti. Medicii spun că am tumoare pe coloană şi nu mai pot să merg. Merg în căruţ şi mi-e tare greu. Dragă Moş Crăciun, aş vrea din nou să merg în picioare să-mi dai şi mie bucurie să fiu sănătos să mă duc acasă să merg la şcoală. Aş mai vrea şi-mi doresc demult un ATV mai mic să pot să mă duc la şcoală cu el. Dragă Moş Crăciun îţi mulţumesc mult. Chiar dacă nu îmi aduci nimic eu tot te iubesc. Când o să fiu mare şi o să mă fac bine aş vrea să fiu şi eu Moş Crăciun pentru toţi copiii din spitale.
La Isabellelorelai sunt scrisorile copiilor catre Mos si apelul pentru Alexandra.

alexandraudriste1

Candidati la lista neagra a patronilor de presa


lista-neagra

Lui Tiberiu Lovin i-a venit peste noapte o idee si anume sa faca o lista neagra a patronilor de presa la care este de evitat sa te angajezi. Are nevoie de sprijinul nostru,mai ales al jurnalistilor,citez:”Nu voi putea materializa singur ideea, de aceea solicit sprijinul vostru.  Va multumesc pentru colaborare. Acum sa vedem primii candidati…
Eu nu cunosc patroni de presa si nici jurnalisti,dar cand aud ceva ii voi scrie lui Tiberiu.Trebuie sa se termine odata cu mizeria si coruptia din Romania.Jurnalistii ar putea face foarte multe in acest sens,chiar daca asta ar insemna pierderea locului de munca.Cred ca daca ar exista solidaritate intre jurnalisti nimeni n-ar trebui sa se teama ca respecta deontologia profesiei si spune lucrurilor pe nume.

Ziua Constitutiei României

rcoat1501Update:Traian Basescu: Revizuirea Constitutiei nu trebuie privita ca un proces izolat si dificil .De Ziua Constitutiei României imi doresc sa se schimbe odata Constitutia noastra,asadar e nevoie de moul guvern cat mai repede pentru ca parlamentarii alesi de noi (cica) sa-si faca datoria votand legile tarii.Vreau sa vad si-n Romania ca toti suntem egali in fata legii,vreau ca legile sa nu mai fie asa de „elaborate” pentru ca avocatii si magistratii sa nu se mai rataceasca in hatisul lor.Vom avea noul guvern inainte de sarbatori? Vor pune partidele interesul tarii si al nostru inaintea intereselor lor?”Ziua Constitutiei României”, sãrbãtoritã pentru prima datã în anul 1995, ca urmare a unei hotãrâri a Parlamentului (la 8.XII.1991 a avut loc referendumul national prin care s-a aprobat Constitutia postcomunistã a României, adoptatã de Adunarea Constituantã la 21.XI.1991).