7 februarie 1992,constituirea Uniunii Europene

ue-flagIn 7 februarie 1992,in baza Tratatului de la Maastricht s-a constituit Uniunea Europeană.Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.După negocierile din decembrie 1991 de la Maastricht tratatul a fost semnat deja la 7 februarie 1992. Din cauza unor probleme apărute în procesul de ratificare (în Danemarca a fost nevoie de un al II-lea referendum, în Germania s-a înaintat o excepţie de neconstituţionalitate împotriva acordului parlamentar dat tratatului) Tratatul UE a intrat în vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993. Tratatul UE este considerat ca o “nouă treaptă pe calea înfăptuirii unei uniuni tot mai strânse a popoarelor Europei”.Uniunea Europeană astfel constituită nu înlocuieşte însă vechile Comunităţi Europene, ci le reuneşte sub un numitor comun, acela al unei noi “politici şi forme de colaborare”. Împreună cu celelalte elemente Comunităţile Europene alcătuiesc cei trei piloni ai Uniunii Europene:

* Comunităţile Europene
* Colaborarea în politica externă şi de securitate (PESC),
* Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (CPJMP).

Reclame

Mugur Isarescu:Avem cinci canale de transmitere a efectelor crizei in Romania

mugurisarescu2Am citit ce a declarat Mugur Isarescu si am inteles ca efectele crizei financiare asupra Romaniei  nu sunt chiar catastrofale.Cred ca daca si planul anti criza si bugetul de care s-au ocupat guvernantii nostri dragi ar cuprinde cele mai bune solutii,s-ar putea sa scapam cumva de prabusirea in haul fara de fund al recesiunii.Asa cred eu,mai mult,sper si doresc sa fie asa.

Avem cinci canale de transmitere a efectelor crizei in Romania, a spus guvernatorul BNR,Mugur Isarescu.

Am identificat cinci canale de transmitere a efectelor indirecte ale crizei financiare globale in Romania, respectiv cel comercial, cel financiar, al increderii, al cursului de schimb, si al efectelor asupra avutiei si bilanturilor.

Dupa mai multi ani de cresteri salariale peste castigurile de productivitate, in prezent, „nici nu mai apuci sa deschizi gura despre cresteri salariale si apare presiunea pe curs”, a spus guvernatorul BNR, adaugand ca nivelul de echilibru al cursului este cel stabilit de dinamica sa.

Seful bancii centrale a completat ca sistemul bancar din Romania nu este expus „activelor toxice” si poate constitui chiar o ancora pentru limitarea efectelor crizei financiare internationale.

Un mic dar pentru copiii bolnavi de cancer de ziua lor,15 februarie

Voluntarii


1015 februarie – Ziua Internaţională a Copilului cu Cancer.

Doamna Olga Cridland – Asociaţia P.A.V.E.L. – iniţiază o acţiune ale cărei detalii le voi adăuga în curând. Până atunci încercăm să dăm o mână de ajutor asociaţiei. Nu este mare lucru de făcut. Încercăm să strângem câţiva bănuţi şi jucării pentru 200 de pacheţele, pe care să le dăruim copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer şi leucemie, internaţi la oncologie pediatrică Fundeni, IOB Fundeni şi Budimex. Mihai Muşat – Lume Bună.ro şi Dan Sântimbreanu – Dasanti au răspuns deja, încearcă să ajute.
Dacă aveţi idei, câteva detalii pot da acum:

– Conferinţă de presă, vineri 13 februarie 2009, organizată de Asociaţia PAVEL împreună cu Fundaţia „Sf. Brâncoveni”. Urmează să se stabilească locaţia şi să fie invitată presa.

– Oferirea unor pacheţele, sâmbătă 14 februarie 2009, copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer şi leucemie spitalizaţi (fructe, dulciuri şi o jucărie de pluş). Încercăm să strângem câţiva bănuţi. Dacă aveţi idee de vreun sponsor care să ni se alăture.

– Spectacol, duminică 15 februarie 2009, ora 12.00, la Casa Armatei (Calea Victoriei) oferit de grupul „Andantino”. Spectacolul este oferit de Ministerul Apărării. Asociaţia PAVEL şi Fundaţia Sf. Brâncoveni vor duce la spectacol copiii bolnavi sau foşti, părinţi, dar şi copii cu venituri modeste. Sunt 170 de locuri în sală. Aici se aşteaptă un mic ajutor din partea RATB, pentru transportul copiilor bolnavi.

– Asociaţia PAVEL vrea să organizeze şi o expoziţie festivă de desene, să pregătească pliante, mape de prezentare şi fluturaşi pentru informare. Voluntarii sunt puţini – dacă doriţi să ajutaţi ca voluntar.

– Asociaţia PAVEL acceptă orice idee care poate ajuta campania.
Contact Asociaţia P.A.V.E.L.:

1. Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti – Centrul de Resurse şi Servicii P.A.V.E.L., parter, camera 116, Şoseaua Fundeni nr. 252, cod 022338, sector 2, Bucureşti.

TelVerde 0800 800 421. Tel/Fax: 021 311 27 00. Tel: 021 318 32 69, interior 1551

2. Casa Părinţilor şi biroul Asociaţiei P.A.V.E.L., Şoseaua Mihai Bravu nr. 311-313, bloc SB1, scara 1, apartament 1, cod 030309, sector 3, Bucureşti.

Tel/Fax/Robot: 021 344 28 85. Tel: 021 346 84 80. Mobil: 0765 244 416

http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/02/05/printre-sarbatori/
Andrada Gherman din Sighet, judetul Maramures are 22 de ani si e bolnava de cancer.Povestea trista a acestei tinere care vrea sa traiasca,o gasiti la Isabellelorelai.

Cititi si va minunati ce idee le-a venit parlamentarilor

cameraman

Am citit si m-am minunat,nu credeam ca dupa ultimele evenimente de la noi ar mai putea aparea ceva in plus,speram ca macar o zi de pauza sa avem.M-am inselat… Aleşii se vor moguli media: „Televiziunea publică face ce-i spunem noi, nu ce vor alţii“
clapping-hands1Din stenograma Biroului Permanent al Camerei, 2 februarie: TVR „are obligaţia“ să furnizeze aparatură şi operatori pentru nevoile parlamentarilor, iar televiziunile private ar trebui să plătească dacă vor să mai transmită activitatea aleşilor Aleşii ar vrea să implice televiziunile private într-un „parteneriat“: o zi pe săptămână, prin rotaţie, să-şi trimită în Parlament câte un moderator.
Haideţi, doamnă preşedinte, să îndreptăm strategia noastră ca această televiziune publică să intre şi să facă treabă aici, pentru aleşi şi să facă studioul pe banii lor, să prezinte activitatea din Parlament aşa cum dorim noi, pentru că până la urmă este o televiziune publică şi ea face ce-i spunem noi, nu ce vor alţii.

Cezar Preda, PD-L

Dorim să construim noi această imagine sau lăsăm ca alţii să intre în această incintă?! (…) Dacă avem un astfel de studio, putem să implicăm şi televiziunile private, ca să nu ne facem adversari din ele şi le spunem: o zi pe săptămână, câte un moderator care vine de la fiecare dintre aceste televiziuni…

Adrian Năstase, PSD