„România europeană”

Am aflat de la Isabellelorelai ca duminică, 12 aprilie 2009, la ora 12.00, europarlamentarul Corina Creţu lansează cartea . La Hotel Intercontinental, Sala Rapsodia.

Mai multe la Corina – aici.

Tot de la Isabellelorelai am auzit despre un concert caritabil pentru copiii din centrele de plasament, luni, 13 aprilie 2009, ora 20.00, în Clubul El Grande Comandante, cu EvO, Tep Zepi, Voodoo, White Ash.

Concertul este organizat de InConcert, în colaborare cu Consiliul Studenţilor CIG şi Senatul Studenţesc ASE, în folosul copiilor din centrele de plasament Orhideea şi Sfântul Iosif. Pentru ca şi aceşti copii să simtă bucuria sărbătorii de Paşti.

Preţul unui bilet este 15 lei. Cei care doresc să doneze mai mult o pot face. Mai multe aici.

La multi ani celor care-si sărbătoresc onomastica de Florii

În jur de 1,5 milioane de români sărbătoresc onomastica de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim (cunoscută şi ca sărbătoarea Floriilor), mai mult de jumătate fiind femei, potrivit statisticilor MAI.

Din cele 1.491.907 de persoane care îşi sărbătoresc ziua numelui în această duminică, 864.482 sunt femei, potrivit unui comunicat remis, vineri, de MAI.

Majoritatea femeilor care au onomastica în duminica dinaintea Paştelui poartă numele Viorica (151.384). Acestora li se adaugă cele care poartă numele de Florentina (123.679), Floarea (98.657), Florica (96.532) sau Florina (76.659).

Motiv de sărbătoare este şi pentru femeile care poartă şi alte nume cu rezonanţe florale, cum ar fi Camelia (72.511), Margareta (56.571), Violeta (56.099), Lăcrămioara (33.631), Delia (27.754), Narcisa (11.885), Crina (18.611).

Aniversate vor fi şi persoane cu nume mai rar întâlnite precum Anemona (701), Micşunica (642), Crizantema (302) sau Panseluţa ( 443).

Dintre bărbaţii sărbătoriţi la aceeaşi dată, cei mai mulţi poartă numele de Florin (323.011) sau Viorel (148.736). Alături de aceştia se vor aniversa şi cei care poartă numele de Florian (55.126), Florea (34.626), Florentin (23.977). Lor li se vor adăuga bărbaţii care poartă numele Florinel (13.481), Narcis (12.364) ori Trandafir (2.585).

Cei mai puţini dintre sărbătoriţi poartă numele de Ghiocel (1.192), Florica (440), Crin (189).

mediafax.ro

Paste fericit!Fröhliche Ostern!Kellemes húsvéti ünnepeket!

603463-1024x768-nature

Tuturor catolicilor si reformatilor le urez Paste fericit!

In germana:Fröhliche Ostern!

In maghiara:Kellemes húsvéti ünnepeket!

In engleza:Happy Easter!

In italiana:Buona Pasqua!

In franceza:Joyeuses Pâques !


Iepurasul de Paste

chick-border1chick-border1

 

Palatul de cleştar,Barbu Ştefănescu-Delavrancea

E weekend,e sambata inainte de Pastele catolic si de Florii si cred ca e potrivit sa postez o…poveste,de fapt cateva fragmente din povestea:

Palatul de cleştar,
de Barbu Ştefănescu-Delavrancea

skycastelCam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă.

Tot cu mâini şi cu picioare era şi pe-atunci, tot cu ochi şi cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii şi cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină şi mi-ţi izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte.

Apele curgeau la vale şi munţii se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer şi stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noştri de stihari —, dar multe nu erau aşa după cum sunt.

Împăraţii de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura ţărâna la nouă coţi în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz şi mai cu minte, şi-i dăruiau naframa, inelul, paloşul, stema şi gonaciul, ca să poată împărăţi şi război în locul lor.

Apărarea şi dreptatea atârnau de tăişul paloşului. Cu mintea cântăreau şi hotărau, iar cu paloşul împărţeau. Şi spun unii că pe atunci mergea mai bine cu minte dreaptă şi fără de legi, decât, ca în zilele noastre, cu legi drepte şi cu minte strâmbă.

Pe-aşa vremuri se zice că ar fi văcuit împăratul cu stema ruptă din soare, în cel mai frumos palat de cleştar şi peste cel mai înţelept şi mai viteaz norod.

Dar cât era de mare şi de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob şi piftie, de-a surda îi fură toate.

Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă şi creşte, creşte, ba cât oul de gâscă, ba cât un boşar, şi-i îndoi grumajii, şi-l plecă la pământ. Înfricoşat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei căzu cu faţa în jos, podidindu-l un plâns de foc.

………………………………

N-apucă să-şi vie în fire sora împăratului, că strălucirea camerei de diamant îi luă ochii cu sclipirile de toate feţele.

Când se trezi, se feri în lături. Lângă uşă, trei femei, în cătuşe şi priponite la zid de trei belciuge groase. Cea dintâi ar fi fost frumoasă de n-ar fi zâmbit şi n-ar fi mişcat gura necontenit, clevetind fără noimă. A doua bolboşea ochii săi verzurii, scăpărând scântei de mânie. A treia, groasă ca o butie, rumenă şi voinică, şi tot semăna, ca o soră bună, cu celelalte două costelive şi piţigăiate.

— Domniţă, ce mai e pe lumea de pe tărâmul vostru? nici-o ceartă? nici-o ocară?

— Domniţă, te-aş face praf şi fărâme dacă nu m-aş teme că n-aş mai avea pe cine urî!

— Domniţă, de când v-am părăsit, nu mai e pui de om fericit! Aşa ziseră pe rând cele trei surori: Zavistia, Pizma şi Prostia. Sora împăratului se simţi, o clipă, rea, cum nu mai fusese, cu o mâncărime în vârful limbii şi proastă ca un buştean.

Lângă ele sta una neclintită, senină, pe gânduri, cu privirea dulce şi fără pic de amăgire.

Numai ea, dintre toate, era slobodă. Şi, din privire, socotea, osândea şi ierta. Alta nu putea fi decât Înţelepciunea.

De-a dreptul la ea se duse sora împăratului şi-i dădu în genunchi, îi sărută mâna dreaptă, o puse la frunte, apoi îi zise:

— Tu, care eşti mai frumoasă ca revărsatul zorilor, mai dulce ca laptele îndoit cu miere din faguri, mai blândă ca mielul de trei zile şi, după Atotţiitorul, cea mai adâncă la înţeles, tu ştii de ce şi cine m-a trimis pe acest tărâm. Povăţuieşte-mă, îndurătoareo, ca să pot mângâia zilele tulburate ale împăratului cu stema ruptă din soare.

— Spune viteazului bătrân că, trecând pe lângă toate patimile, la hotarul nebuniei, ai dat de Înţelepciune. Şi spune-i că l-au ajuns zilele, că dacă stema îl apasă aşa de greu, nici nu se măreşte, nici se micşorează, ci-l apasă, aşa cum atârnă şi el de greu pe perina de pe scaunul împărăţiei. Şi spune-i că, neavând copil de parte bărbătească, să cunune pe una din fete cu flăcăul care, zicând din fluier, îi va preface părul în inele de aur, cu flăcăul care se înveleşte cu cerul şi doreşte mai mult ca fiecine din toată împărăţia. Acestuia să-i dea năframa, inelul, paloşul, gonaciul şi stema.

…………………….

Când împăratul auzi cuvântul Înţelepciunii, puse de răscoli domnia în cruciş şi în curmeziş, doar de-o afla pe cel ce ar dori mai mult ca fiecine, cât, cu dorul şi cu cântecul, să poleiască cosiţele unei domniţe de-a sale şi să se vrednicească de scaunul împărăţiei.

Într-o zi, cam pe înserate, cercetaşii domniei, rupţi de oboseală, pe malul unui râuleţ ce şerpuia ca o fâşie de argint, deteră peste un voinic cu pletele revărsate, ce zicea din fluier de te slăvea.

— Ce doreşti, voinice, grăi ceauşul împărătesc, ce doreşti tu după pofta inimii?

— Cinstiţi boieri, alt nimic, să trăiesc, să cânt, să mor… N-apucă să sfârşească bine cuvintele, şi se zăriră câţiva călăreţi, gonind năuci de înghiţeau poştiile.

— Staţi, zise unul dintre ei, să-mi luaţi pe-acest băiat şi drept la scaunul împărăţiei să mi-l duceţi.

Bietul băiat se împotrivi: „Ba că nu merg, ba că n-am furat nimic, păcatele mele…” Dar n-avu ce face.

Când ajunseră în faţa palatului, tot norodul era de faţă cu mănuchiuri de flori. Buciumaşii, fluierarii şi surlaşii sunau ca de alai mare. Şi cu toţii se ploconeau la flăcăiandrul cu coama neagră şi lucie ca păcura.

Pe scările palatului, împăratul, rezemat pe toiag, aştepta voios şi, de cum zări pe flăcău, îi sări de gât, sărutându-l şi pe-o parte, şi pe alta.

— Tu eşti dorul nevinovat, zise împăratul, prin barba albă ce i se lungise până la pământ, alesul Înţelepciunii şi al meu, hai de-ţi vezi mireasa şi să domneşti pe scaunul pe care am domnit şi eu.

Dar, în clipa când împăratul vroi să binecuvinteze pe noii stăpânitori ai domniei, cerul se întunecă, norii se posomorâră, cutreierând pacea văzduhului. Vânturile porniră bătaie oarbă, făcând una cu pământul copacii neclintiţi de veacuri întregi. Un potop de ploaie se sparse din culmea întunecimii şi împrăştie, care pe unde înnemerea, mulţimea norodului.

Împăratul şi adunarea înmărmuriră; palatul de cleştar se clăti pe temelie; cutremurul zgudui pământul; mesele, jeţurile şi policandrele căzură zdrobite pe pardoseală; oamenii nu se mai cumpăniră pe picioare.

Împăratul, trezit de spaimă şi de mânie, strigă către soră-sa cea mai mare:

— Muiere, ce e asta? Ce-ai făcut cu cheile patimilor? Un’ ţi-ai uitat minţile să-ţi fi uitat oasele!

Cuvântul lui se înecă într-un vuiet de cutremur. Geamlâcul şi uşile se zguduiră şi săriră din ţâţâni. Tavanul se crăpă drept în două. Pe uşi şi pe ferestre se năpustiră nişte femei despletite, care vărsau, pe nări şi pe gură, fum şi pară de pucioasă. Răcnind ca fiarele, ele aruncară la pământ pe toţi cei de faţă… Şi peste trupurile lor întinseră dansul patimilor…

La o nouă zbuciumare, pământul se despică în două. Palatul de cleştar, trosnind, se porni şi se făcu nevăzut într-o prăpastie fără fund.

Mânia, Furia şi Nebunia, şi după ele altele, plecară vârtej în alte părţi ale lumii acesteia.

Iar la urma urmelor, tocmai la coadă, Prostia, rumenă şi voinică, se târa mulţumită, de-a înboulea… Dar ce-i păsa?… Ca ea nu era nimenea. Şi, la dreptul lui Dumnezeu vorbind, nici una din celelalte, de-atunci şi până azi, n-a sălăşluit mai fericit în mai multe capete omeneşti.

Barbu Ştefănescu Delavrancea (11 aprilie 1858, Bucureşti; † 29 aprilie 1918, Iaşi) a fost un scriitor, orator şi avocat român, Membru al Academiei Române şi primar al Capitalei. Este tatăl pianistei şi scriitoarei Cella Delavrancea, precum şi al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.