Votati Parcul Naţional Retezat in topul „7 noi minuni naturale ale lumii”

imag0028

(poze facute de fiul meu cel mare).

Romsilva va derula o campanie de promovare a Parcului Naţional Retezat, pentru a atrage românii să voteze obiectivul în competiţia „7 noi minuni naturale ale lumii” Potrivit unei adrese remise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Parcul Naţional Retezat a fost nominalizat să participe, pe lângă alte obiective din 22 de ţări ale lumii, în competiţia „7 noi minuni naturale ale lumii”, organizată de Fundaţia „7 New Wonders” pe site-ul http://www.new7wonders.com. CNA şi-a adat acordul Oamenii din lumea întreagă sunt invitaţi să voteze pe acest site monumentele naturale pe care ei le consideră demne de a intra în lista celor „7 noi minuni naturale ale lumii”. CNA a aprobat ieri difuzarea, în regim de campanie de interes public, pe TVR a unui spot despre parc. „Vom realiza o campanie de promovare în parteneriat cu Televiziunea Română, în cadrul căreia să putem atrage votul publicului, considerând că acest demers face cinste României”, se arată în adresa Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Acum, pe locul 23 Romsilva a solicitat aprobarea CNA pentru difuzarea în regim de campanie de interes public a unui spot care să explice românilor că pot vota Parcul Naţional Retezat pe site-ul www.new7wonders.com, pentru ca acest obiectiv să intre în topul celor 7 noi minuni naturale ale lumii. Spotul va conţine imagini şi informaţii despre Retezat şi va îndemna românii să voteze obiectivul. Campania va dura din 24 mai 2009 (Ziua Europeană a Parcurilor Naturale) până pe 7 iulie, când, din 261 de situri naturale candidate, vor fi alese 77. Acestea vor fi expertizate de un grup de specialişti, care va hotărî care sunt cele 21 de situri naturale finaliste, iar anunţul oficial va fi făcut pe 21 iulie 2009. În acest moment, Parcul Naţional Retezat se află pe locul 23 între cele 261 de obiective candidate la titlul „New 7 Wonders”. „Încercăm să atragem votul publicului pentru Parcul Naţional Retezat, considerând că acest demers face cinste României Fragment din adresa Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

hunedoreanul.ro

Reclame

Despre impozitul forfetar

Update:Estimare: Una din trei microintreprinderi vor fi desfiintate de impozitul forfetar. In urma aplicarii impozitului forfetar, aproximativ 35% din microintreprinderile romanesti vor disparea de pe piata, a declarat presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucurestiului (CCIB), Sorin Dimitriu.Potrivit acestuia, in Romania exista aproximativ 110.000 firme care au o cifra de afaceri mai mica de 10.000 de lei si un numar de 67.000 de salariati, prin urmare mai putin de un salariat pe companie.

Impozitul forfetar ar putea fi anulat din toamna

Ministrul IMM-urilor Comertului si Mediului de Afaceri, Constantin Nita, a declarat ca impozitul minim (forfetar) este o masura temporara si ar putea fi anulat din toamna, in functie de performantele economice.


Victimele impozitului forfetar? Numarul firmelor care si-au suspendat activitatea a ajuns la 14.035,a anuntat Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC).

Patronii brasoveni, despre impozitul forfetar: Nu merita sa mai tinem firma.Peste 600 de patroni brasoveni au decis, in luna aprilie, sa-si „inghete” activitatea firmelor pe care le conduc, de teama impozitului forfetar.

Impozitul forfetar se aplica de maine. Expertii cred ca statul supraliciteaza taxa.

Impozitul minim incepe sa fie aplicat de maine asupra firmelor romanesti, insa expertii se asteapta la un impact scazut asupra firmelor si veniturilor bugetare si considera nerealiste estimarile guvernului, care spera sa obtina, in acest mod, incasari suplimentare intr-un an de criza.

Asupra impozitului forfetar (I)

Asupra impozitului forfetar (II)

Numarul falimentelor companiilor din Romania a crescut cu peste 55% in primul trimestru din 2009 comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar numărul firmelor nou înmatriculate a scăzut cu 34,4%, potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), potrivit NewsIn.

Companiile din IT: Impozitul forfetar va provoca falimente in industrie.

Companiile din industria IT dezaproba introducerea impozitului forfetar si nedeductibilitatea cheltuielilor de functionare, intretinere si reparatii, inclusiv cheltuielile cu combustibilul, in ce priveste parcul auto si considera ca aceste masuri vor conduce, printre altele, la falimentul unor firme din piata de profil.

Intrebari si raspunsuri despre impozitul forfetar,Wall-Street.Este corecta o modificare de asemenea importanta cu anuntarea ei doar cu o saptamana inainte de a intra in vigoare? Ce servicii ofera statul ca sa ceara acest nou impozit? De ce, intotdeauna, cei mici trebuie sa suporte greul? Pestele mare il inghite pe cel mic, ori chiar acest lucru se doreste? Cati bani va obtine Guvernul de pe urma impozitului forfetar? Acestea sunt doar cinci dintre sutele de intrebari transmise zilele trecute de cititorii Wall-Street.

Miza impozitului forfetar: 350 milioane de lei in 2009

Pana in acest moment, ministrul finantelor a prezentat doar o proiectie a veniturilor bugetare estimate de pe urma impozitarii forfetare: 350 milioane de lei in 2008.

„Scopul introducerii acestui impozit forfetar nu a fost decat acela de a inlocui o baza de impozitare volatila cu una controlabila. Ca atare, dorim sa eliminam sustragerile de la declararea diferitelor venituri, iar acest lucru l-am facut pe baza unei analize foarte serioase in ani de boom economic (…) Pentru anul 2009, avand in vedere ca ne referim doar la ultimele sapte luni, valoarea veniturilor suplimentare depaseste 350 de milioane lei”, a precizat Gheorghe Pogea in briefingul de presa sustinut la finalul sedintei de Guvern de sambata.

Guvernul a aprobat sambata Ordonanta de Urgenta cu privire la rectificare bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale ce vizeaza introducerea unui impozit minim incepand cu 1 mai 2009, de 2.200 lei anual.

Toate modificarile la Codul Fiscal aprobate sambata de guvern urmeaza sa majoreze veniturile bugetare cu 1,32 miliarde lei (315 milioane euro) in acest an, din care 350 milioane lei din impozitul forfetar, au declarat surse guvernamentale citate de NewsIn.

„Prin introducerea impozitului forfetar si din alte masuri privind deductibilitatea TVA-ului la masinile de transport si amortizarea la calculul impozitului pe profit, estimam ca vom colecta in acest an 315 milioane de euro, din care circa 350 milioane lei reprezinta veniturile incasate din impozitul forfetar”, au spus reprezentantii executivului, precizand ca este vorba de cresterea veniturilor cu 0,25% din PIB, masura convenita cu FMI.

Fara aceste resurse suplimentare, veniturile bugetare din acest an ar fi fost revizuite in scadere cu peste 20 miliarde lei, insa masurile introduse sambata permit programarea unor venituri mai mici cu doar 18,8 miliarde lei fata de bugetul initial.

‘ Nu inlocuim o baza de impozitare volatila cu una controlabila’

Ajustare a bugetului cu circa 1,1% din PIB

Firmele pot deduce TVA doar pentru masinile folosite in interes de serviciu

Deducerea TVA la autoturismele folosite pentru transportul de persoane

Ordonantele vor fi trimise FMI si CE cel tarziu maine

Vosganian: Impozitul forfetar, o agresiune pentru mediul economic

Băsescu şi Boc au primit câte un car cu ouă

Traian Băsescu şi Emil Boc au primit câte un car de ouă din partea ministrului Turismului, Elena Udrea, care a dedicat acest cadou şi tuturor românilor. Prima oprire a iepuraşului, fost sediul Guvernului. În faţa acestuia, ministerul Turismului a plasat – pe patru butuci – un car miniatural din lemn, cu fân tocmai de la Voroneţ. În car au fost aşezate şapte ouă de ipsos, vopsite în roşu, albastru sau verde la mănăstirile din Bucovina. Lângă carul inscripţionat cu ”Paşte în Bucovina”, ”vedeta” a fost un ou de jumătate de metru, desemnat câştigător al unui concurs de încondeiat. ”Este cadoul Guvernului pentru români”, a prezentat ministrul Turismului, Elena Udrea, semnificaţia ”aranjamentului”.Ideea le-a venit Ministrului Turismului şi liderului PD-L Gheorghe Flutur. Udrea: ”Este cadoul Guvernului pentru români”

Băsescu a primit carul cu ouă şi a explicat de ce e mai mare decat cel instalat în faţa Guvernului: ”Păi e şi palatul mai mare!”

”Bineînţeles, din partea domnului Gheorghe Flutur”, a adăugat ea. Întrebată despre părerea premierului despre ideea sa, Udrea a spus că acesta s-a arătat ”bucuros”. ”Şi-a dat seama că este un minister vesel”, a redat ea gândurile lui Emil Boc, adăugând că, date fiind vremurile de criză, cineva trebuie să se gândească şi la lucruri plăcute.

Udrea şi Flutur le-au trimis lui Băsescu şi Boc câte un car cu ouă

Criza naşte sondajul în care toată lumea scade

Două Elene într-o singură campanie

Ouă clocite – cum scad politicienii în sondaje