Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator

Primul marş virtual împotriva testării pe animale a fost lansat şi în România. Înscrie-te şi tu!Fundaţia Vier Pfoten a lansat marşul virtual către Parlamentul European, cu tema “Să dăm uitării testele pe animale”, în care se poate semna apelul organizaţiei de susţinere a înlocuirii experimentelor pe animale cu tehnici care nu folosesc animale. Peste 2.000 de oameni s-au alăturat marşului chiar din prima zi!


Peste 115 milioane de animale
sunt folosite anual în laboratoare în întreaga lume, peste 12 milioane de animale fiind utilizate în fiecare an numai în Uniunea Europeană .

ALATURA-TE MARSULUI VIRTUAL “SPUNE NU TESTELOR PE ANIMALE”

Legislatia europeana referitoare la testele pe animale, Directiva 86/609/EEC, este in curs de actualizare. Aceasta revizuire este un prilej pentru promovarea unor schimbari decisive cu scopul protejarii animalelor de laborator. Mai mult chiar, scopul final al unei astfel de strategii trebuie sa vizeze in viitor inlocuirea testelor pe animale cu alte metode care nu implica teste pe animale. Alatura-te marsului virtual Spune nu Testelor pe Animale.

Directiva Consiliului 86/609/CEE referitoare la protecţia animalelor folosite în scopuri experimentale sau ştiinţifice este legea europeană care reglementează experimentele pe animale. Aceasta este veche de peste 20 de ani şi necesită actualizare urgentă în scopul protejării mai eficiente a animalelor în laboratoare şi pentru obţinerea înlocuirii animalelor cu alternative mai avansate şi mai umane. A fost propusă o lege revizuită.


4 Responses to Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator

  1. Vania says:

    Nu am animale de laborator, astfel că mă voi rezuma la Nataşa…

  2. Nici eu n-am,dar altii fac experiente nu numai cu animalele de laborator.
    Natasa si cele trei pisici ale noastre fac parte din familie.
    Ce mai face Natasa? Nu e in perioada aia cand plange mai mult?

  3. octavpelin says:

    Gabi,ce cruzi pot fi oamenii,sa faci experiente pe animale?,si atunci ma intreb cine este cel mai feroce animal?, o zi placuta! 😦

  4. Tavi,m-am alaturat si eu marsului.Daca vrei,te alaturi si tu?Am updatat postul cu mai multe informatii pe care le-am gasit in limba romana!
    O seara linistita!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s