Legea educaţiei permanente.Contul de educaţie permanentă

booksmall

Stiu,e inca 1 mai,e weekend si n-ar trebui sa vorbesc despre politica si politicieni.Am asteptat sa vina seara ca sa postez o stire pe care am citit-o azi dimineata.E vorba de pachetul de legi ale învăţământului elaborat de Comisia prezidenţială.Potrivit proiectului, educaţia permanentă este o responsabilitate a persoanelor şi instituţiilor şi este stimulată de către stat.

De asemenea, potrivit proiectului, Guvernul va înfiinţa un cont bancar în valoare de 500 de euro pentru fiecare nou-născut din România. Părinţii sau reprezentanţii legali vor putea depune în contul de educaţie permanentă o sumă de până la 500 de euro pe an, care va fi scutită de impozit.

Contul de educaţie permanentă va putea fi utilizat de titular doar în scopuri strict educaţionale, după finalizarea învăţământului obligatoriu.

Proiectul mai prevede că fiecare instituţie publică va fi obligată să utilizeze minimum 2% din buget pentru formarea şi perfecţionarea personalului.

De asemenea, societăţile comerciale vor fi scutite de impozitarea profitului reinvestit în formarea resursei umane în limita a 5% din valoarea acestuia, potrivit documentului.

Mass-media va fi folosită în scopuri educaţionale. Un post public de televiziune şi un post public de radio vor fi dedicate exclusiv educaţiei, iar Guvernul va finanţa, prin programe speciale, emisiunile educative din mass-media private, se mai precizează în proiectul Comisiei prezidenţiale.

Guvernul va deschide pentru fiecare nou-născut un cont bancar de 500 de euro

Băsescu le-a anunţat sindicaliştilor finalizarea a trei legi privind învăţământul

Reclame

Amenzi pentru cei care vor face grătare şi vor lăsa gunoi în urmă

gunoaie

Gunoaie ,galerie foto

Sa pastram curatenia!Sa nu aruncam gunoaiele la intamplare! Sa punem gunoiul la coş, nu pe jos!Când ieşim în natură ar trebui să adunam gunoiul  facut de  noi într-o punga si sa-l aruncam   în containere destinate acestui scop.In lipsa acestor containere,luam acasa punga cu gunoi. Nimanui nu-i place sa vada natura plina de gunoaie!Sa nu aruncam  ambalaje,mucuri de tigara,coji de seminte pe jos!Strazile si spatiile verzi nu  sunt gropi de gunoi .

Cei care vor face grătare şi vor lăsa gunoi în urmă vor fi amendaţi Reprezentanţii mai multor ONG-uri, alături de jandarmi şi agenţi de la Garda de Mediu spun nu grătarelor de 1 mai. Ei vor patrula în acest weekend pentru a le interzice să facă focul şi să lase gunoi în urmă celor care ies la picnic în păduri, pe plaje şi în zonele protejate.

În Bucegi, o echipă de o sută de voluntari din toată ţara vor strânge în următoarele trei zile gunoaiele lăsate în urmă încercând să îi sensibilizeze pe turişti. Anul trecut, în pădurea Băneasa, zeci de grătare au fost stinse prin astfel de acţiuni.

sursa