20 mai 1990: Au avut loc primele alegeri libere şi democratice în România de după cel de-Al Doilea Război Mondial.Din numărul totalul de 17.200.722 alegători s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional pe liste)Participarea la vot a fost de peste 90%. Ion Iliescu a fost ales ca preşedinte din primul tur de scrutin, primind 85% din totalul voturilor. FSN – 66% din voturi, UDMR-ul – 8%, PNL – 7,5%, PNŢCD – 2,5%.Participarea la scrutin a fost una record, de 86% din totalul celor cu drept de vot, cifra care cu greu mai poate fi atinsă de alegerile viitoare.
În acea zi, 85,07% din alegători au pus ştampila pe Ion Iliescu. Contracandidaţii săi, Radu Câmpeanu, susţinut de PNL şi Ion Raţiu, au obţinut 10,64%, respectiv 4,29% din voturile celor care s-au prezentat la urne. Alegerile pentru parlament au fost câştigate detaşat de Frontul Salvării Naţionale, care a obţinut 66% din opţiunile românilor. Ierarhia a fost completată de UDMR, cu 7%, PNL – 6,8%. Mişcarea Ecologistă din România şi PNŢCD obţinuse, fiecare, aproape 2,5% din voturile electoratului. De remarcat că nu mai puţin de 11,5% din voturi au revenit partidelor care au obţinut în alegeri mai puţin de 1%.
Primele alegeri libere de după Revoluţie s-au desfăşurat în ziua cunoscută în calendarul religios drept Duminica Orbului.
Comentarii recente