Programul „Prima Casă”

dreaming_of_house

Update : Se înfiinţează Asociaţia Nemulţumiţilor de „Prima casă”
Românii nu duc lipsă de inventivitate când vine vorba despre banii lor. Astfel că în urma ultimului scandal în care au fost implicaţi potenţialii beneficiari ai programului „Prima casă”, o parte din ei s-au hotărât să înfiinţeze o asociaţie a nemulţumiţilor. Printre aceştia se numără atât beneficiari, cât şi vânzători de case.

Cum vad evaluatorii imobiliari Prima Casa

Programul guvernamental Prima Casa a lansat o serie de controverse in piata imobiliara, evaluatorii fiind printre cei mai importanti actori: multi proprietari au urcat usor preturile, mizand pe o cerere tot mai mare, insa valorile stabilite de evaluatori au fost de multe ori diferite.

Boc: Au fost cumparate 1.000 de locuinte prin programul Prima Casa

„In privinta programului Prima Casa, am aflat ca programul Prima Casa s-a transformat in primele 1000 de case care au fost deja vandute, in mai putin practic de o luna de cand a devenit programul operational”, a anuntat premierul.

Vicepresedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu a afirmat, pe 16 august, ca dupa doua luni din cele sapte cat va dura acest program s-au acordat doar 131 de credite pentru ca doar 1,7% din persoanele pana in 35 de ani si 1% dintre cele intre 35 si 40 de ani sunt eligibile.

Prima Casa decoleaza cu intarziere 148 de credite in prima luna.Dupa mai bine de o luna de cand programul guvernamental “Prima Casa” trebuia sa inceapa in forta, inca nu au fost semnate toate conventiile de garantare de catre cele 19 banci ce si-au anuntat participarea la acest program. Aurel Saramet, presedintele si directorul general al Fondului National de Garantare a Creditelor, a prezentat, pentru Wall-Street, care este situatia actuala a programului “Prima Casa”.

Cum a scumpit Prima Casa apartamentele vechi, in plina criza
Afla cu cat au crescut preturile apartamentelor vechi in ultima luna, ca urmare a lansarii programului Prima Casa.

ING Bank se retrage din Prima Casa.In urma analizei Conventiei de Garantare pentru programul „Prima Casa”, primite de la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), ING Bank Romania a ales sa nu mai participe la proiectul propus de Guvern, insa va lansa un produs de creditare similar celor oferite prin acest program, pentru care va practica dobanzi comparabile.

PSD propune un program de 50.000 de locuinţe, complementar „Primei Case”

Site-ul:http://www.primacasa2009.ro/

Pentru orice informatii legate de programul Prima Casa va stau la dispozitie la mail-ul victor_coliban@yahoo.com. Multumesc

Update 12:Afla care sunt bancile care au depus oferte

Persoanele interesate de contractarea unui astfel de credit vor trebui sa achite, la majoritatea bancilor, un avans de 5% din pretul de achizitie.

Update 11: 12 banci au depus oferte de 814 mil. euro pentru Prima Casa

Premierul Emil Boc a declarat, astazi, ca, pana la aceasta ora, 12 banci au depus oferte pentru programul guvernamental „Prima Casa”, in valoare totala de 814 milioane euro, usor sub plafonul de 1 miliard euro stabilit de Guvern.

Update 10:Prima Casa, si pentru construirea unei locuinte. Dobanzile vin in sapte zile.Creditul de 60.000 de euro prin Programul „Prima Casa” va fi garantat de stat si pentru construirea unei locuinte, a decis Executivul, iar bancile au la dispozitie sapte zile sa transmita Guvernului dobanzile.Beneficiarii Programului Prima Casa trebuie sa dea de un avans de 5% din pretul de achizitie al locuintei daca acesta este mai mic sau egal cu 60.000 de euro, iar daca pretul locuintei este mai mare – un avans de 3.000 de euro plus diferenta dintre suma de 60.000 de euro si pretul de achizitie.

Durata maxima a unui credit contractat prin „Prima Casa” este de 30 de ani, iar contractul de credit nu trebuie sa contina clauze care sa permita modificarea unilaterala de catre banca a acestuia.

Update 9:Locuinţele din programul „Prima Casă” vor putea fi vândute în primii 5 ani.Senatorii din Comisia de Buget au adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un amendament la Ordonanţa privind instituirea programului „Prima Casă”, potrivit căruia se elimină interdicţia privind vânzarea imobilului în primii cinci ani de la achiziţionare.

Update 8:Programul Prima Casa in alte tari – Asemanari si deosebiri cu Romania.Afla cum a functionat programul Prima Casa in alte tari si care sunt lipsurile celui din Romania.

Update 7:Start la Prima Casa: Dobanzile vor fi cu pana la 50% mai mici.Persoanele care vor lua imprumuturi prin programul Prima Casa vor plati, in medie, cu 42-49% mai putin pe dobanzi decat platesc in conditiile actuale de creditare, a declarat, ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, la finalul sedintei de guvern”…mai multe persoane pot sa devina eligibile in conditiile reducerii costurilor cu dobanzile si comisioanele. De exemplu, pentru o locuinta de 50.000 euro, venitul minim necesar in situatia actuala, la un credit pe 25 de ani, platesti sa spunem 5% avans, iar banca spune ca nu ai voia mai mult de 50% sa fie valoarea ratelor si a dobanzilor, azi ar fi trebuit sa ai cam 863 euro venitul lunar pe familie. In situtia noastra, la venitul minim pentru Prima Casa, el ajunge la 595 euro…”

Traian Basescu , la sedinta de Guvern,duminica 14 iunie.

Update 6:Programul Prima Casa vizeaza in special locuintele noi

Dan Nica a afirmat ca programul Prima Casa se va referi „in principal” la locuinte nou construite pentru a stimula economia prin crearea de locuri de munca si resurse financiare directionate catre industria constructiilor si sustine ca momentan dobanzile bancilor sunt inca mari.

„Din pacate sunt foarte multe familii tinere care astazi nu au resursele financiare pentru a accesa macar un credit ipotecar, este un program foarte bun acest program Prima Casa, dar el trebuie sa mai rezolve si o alta componenta, in acest program, sau intr-un program separat, in care constructia de locuinte sociale pentru tinerii care nu au posibilitati financiare sa isi intemeieze o familie si sa aiba o casa, de asemenea sa functioneze si la un nivel extins”, a mai declarat Nica.

Update 5:Programul Prima Casa este greu accesibil majoritatii populatiei

„O initiativa laudabila din partea Guvernului, ce poate fi caracterizata ca una de protectie sociala, sau ca o impulsionare a pietei imobiliare, momentan inghetata. Ca masura de protectie sociala aceasta este bine venita pe fondul crizei, dar foarte greu accesibila pentru marea majoritate a populatiei. Din punct de vedere al deblocarii pietei, probabil, aceasta poate fi considerata o strategie buna, insa efectele secundare, pozitive sau negative, vor fi cunoscute abia peste sase luni” a spus Dan Ionascu, citat de NewsIn.

El a adaugat ca acest program este dedicat unor anumite paturi ale populatiei, cu venituri de peste 4.500 lei pe luna, iar elementul care lipseste din acest program este pozitionarea strategica a produsului si calibrarea acestuia la nivelul investitional existent al pietei imobiliare.

Update 4:Programul Prima Casa: Apar primele reguli ale jocului

Bancile instituie, in favoarea statului, asupra imobilelor achizitionate prin programul „Prima Casa”, un drept de ipoteca de rangul I pe toata durata contractului de creditare, cu interdictia de vanzare a locuintei pe o perioada de 5 ani.

Update 3:Cea mai mică rată la „Prima Casă”, 340 de euro pe lună.Salariul minim necesar pentru un credit prin acest program ar putea fi de circa 3.000 de lei pe lună.

Cea mai mică rată posibilă la un credit ipotecar de cel mult 60.000 de euro pe o perioadă de 30 de ani luat prin „Prima Casă” ar putea fi de circa 340 de euro, în condiţiile în care cea mai mică dobândă propusă de bănci Ministerului de Finanţe este de 5,5%. Majoritatea băncilor acceptă un grad de îndatorare de 50%, ceea ce înseamnă că pentru cel mai ieftin credit prin „Prima Casă” ar fi necesar un salariu de circa 700 de euro, aproximativ 3.000 de lei pe lună, adică mai mult de două salarii medii pe economie. În martie, salariul mediu net pe economie a fost de 1.402 lei, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).

Update 2:Programul Prima Casa, operational din 20 iunie. Un posibil esec?

La intalnirea de gradul trei cu guvernatorul BNR Mugur Isarescu si reprezentantii principalelor banci comerciale din Romania, presedintele Traian Basescu le-a cerut bancherilor sa reduca dobanzile la credite. Economistul sef al BNR, Valentin Lazea, explica conditiile in care programul Prima Casa, operational incepand cu 20 iunie, ar putea fi un esec.

Update 1:Proiectul Prima Casa ar putea dura patru ani

„Cei care vor cumpăra o locuinţă prin intermediul programului „Prima casă” vor beneficia şi ei de TVA redus de 5%, la achiziţionarea primei locuinţe”, se arată în comunicat al Guvernului. Fostul Executiv a adoptat, la finele anului 2008, o OUG de modificare a Codului Fiscal, potrivit căreia „cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite”.

Prevederea se aplică, potrivit aceleiaşi OUG, pentru locuinţe cu au o suprafaţă utilă de maximum 120 metri pătraţi, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 de lei, exclusiv TVA, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie.

Acelaşi act normativ prevede că orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, cu următoarele condiţii: în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%, iar în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate achiziţionată cu cota de 5%.

Şi notarii sprijină Guvernul în programul „Prima casă”. Ei au anunţat că vor reduce cu 30% onorariile pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. Citeşte mai mult despre reducerea onorariilor.

sursa

32 Responses to Programul „Prima Casă”

  1. octavpelin says:

    Gabi,program pe hartie ca sa se laude acum cei care sunt la guvernare in timpul campaniei electorale,este mort din fasa,o zi linistita! 😦

  2. Tavi,pe mine chiar ma intereseaza acest program,mai exact pe fiul meu cel mare,asa ca vom sti cat de adevart e sau e doar un program pe hartie cum zici tu.
    Au mai fost astfel de programe pe hartie si-n guvernarile trecute,imi amintesc ce frumos sunau si cum au fost in realitate.

  3. Din pacate nu asa isi revine o economie care nu produce

  4. Nu stiu care ar fi solutia cea mai buna,dar e nevoie de case pentru tineri,in special.Si cum prea putini isi pot permite sa cumpere o locuinta chiar prin programul Prima Casa,solutia ar fi o rata mai mica sau inchirierea locuintelor asa cum era si inainte.
    Inainte de asta,trebuie sa se construiasca,dar nu la mantuiala ca sa nu coste prea mult.

  5. Pingback: Sezonul nuntilor « Supravietuitor’s Blog

  6. efimov mihail says:

    este necesar de stiut cum se iau veniturile un considerare pe familie sau doar pe o persoana in caz de deces pot prelua copii ratele si casa sau le pierd in cazul impsibilitatii de plata ce se atampla cu banii ahitati sa zicem dupa 10 ani
    daca eu u am o casa nici in propietate nici in chirie macar si am 4 copii as putea sa ader la acest prgram si sa cumpar o casa pe care o doresc nu un apartament o casa mai ieftina la curte

  7. As vrea sa stiu si eu mai multe despre acest program.N-am citit decat putin din ce s-a hotarat azi in sedinta de guvern,tot sper sa fie posibil ca fiul meu cel mare sa-si permita cumpararea unei locuinte.
    E cam greu sim cu avansul ala de 5 % si cu ratele destul de mari.Ce se fac cei mai multi tineri care au salarii sub 1000 lei?
    Nici sa stea in chirie nu e posibil.Macar noi am prins perioada cand stateam toti in chirie si nu plateam foarte mult,apoi am putut cumpara in rate apartamentele noastre la preturi mici.
    Ce vremuri grele pentru cine are nevoie de casa,chiar daca sa stea in chirie,nu sa cumpere. 😦

  8. dani3la says:

    sunt valabile si veniturile din strainatate?dak lucrez in strainatare pot beneficia de acest program?

  9. Eu asa cred.Nu stiu de ce sa nu fie valabile daca se urmeaza legea.E nevoie de avansul de 5% ,apoi ratele trebuie platite in fiecare luna.
    Succes la cumpararea locuintei!

  10. aiten24 says:

    si eu sunt interesata de programul acesta si as vrea sa stiu care sunt bancile care intra in acest fabulos program

  11. Din cate am citit,am inteles ca toate bancile participa la acest program,clientul alege banca.
    Un citat:
    “Cel mai probabil, orice bancă va putea oferi credite ipotecare prin programul Prima casă”, a declarat, Sorin Mititelu, director de dezvoltare produse şi retail în cadrul BCR.
    Succes la cumpararea locuintei!

  12. nika says:

    Am inteles ca, pentru a beneficia de acest program, trebuie sa nu detii nici o locuinta proprietate pesonala. Am insa o intrebare: cei care detin un teren se mai pot inscrie la acest program? Stiu ca programul este valabil si pentru constructii noi si doream sa stiu daca, de exemplu, s-ar putea folosi terenul propriu pentru a construi casa cu banii furnizati de programul Prima Casa. astept un raspuns. Multumesc.

  13. nika says:

    Buna ziua!
    Am inteles ca, pentru a beneficia de acest program, trebuie sa nu detii nici o locuinta proprietate pesonala. Am insa o intrebare: cei care detin un teren se mai pot inscrie la acest program? Stiu ca programul este valabil si pentru constructii noi si doream sa stiu daca, de exemplu, s-ar putea folosi terenul propriu pentru a construi casa cu banii furnizati de programul Prima Casa. astept un raspuns. Multumesc.

  14. Buna seara!Incerc sa va raspund la intrebare cu toate ca sunt doar un om care a postat pe blog informatii despre programul Prima Casa,program in care multi tineri isi puneau mari sperante,din pacate,acest program e accesibil unei mici parti a tinerilor.
    Sa revin la intrebarea dvs.Detinerea unui teren nu cred ca e o piedica in inscrierea la program,eu zic ca e cu atat mai bine fiindca aveti terenul si puteti lua creditul sa va construiti casuta de 60.000 de euro.Cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti la banca si veti afla mai multe.
    Va doresc succes!

  15. Iustin says:

    Din pacate ,acest program nu este pentru tineri,nu este pentru profesorii debutanti,nu este pentru cei care au 1000 ron (majoritatea!!!) salariu.Vor lua casa cei cu salarii UAU!!!Vom muri de foame in cazul in care in care obanca ,,greseste ” si ne acorda credit..

  16. Si baiatul meu cel mare spera ca-si poate cumpara o locuinta cu acest program.Cutoate ca are un salariu destul de bun,nu-sipermite un credit pentru locuinta fiindca sta intrun oras mare.
    Mi-a spus o cunostinta ca-n Ungaria preturile caselor sunt cu mult mai mici,iar ratele pentru cumpararea unei locuinte sunt sub 100 de euro/luna,mai exact vreo 80 euro.
    Cred ca e asa fiindca multi din vestul tarii si-au cumparat acolo locuinte.
    Poate ca ar trebui ca guvernantii nostri sa se gandeasca si la alte solutii pentru tinerii care au nevoie de case,de exemplu inchirierea lor la preturi acceptabile.

  17. Victor says:

    Pentru orice informatii legate de programul Prima Casa va stau la dispozotie la mail-ul victor_coliban@yahoo.com. Multumesc

  18. Multumesc,sper ca cei interesati va vor scrie.
    Ca sa fiu sigura,mai bine voi adauga la articol adresa dvs.de e-mail.
    Cu placere.

  19. Prima Casa says:

    Am gasit un site cu informatii despre programul prima casa: http://www.primacasa2009.ro/
    insa se pare ca un site oficial lipseste cu desavarsire… pana atunci ramane sa ne laum informatiile de pe unde putem sau sa trimitem email-uri la necunoscuti…

  20. Am incercat sa intru pe site-ul ala,dar nici cum n-am reusit.Oricum,prima casa nu e pentru toata lumea,de exemplu la un salariu de vreo 2000 de lei nu primesti un credit mai mare de vreo 24-25.000 de euro cu care doar o garsoniera iti poti cumpara.
    Mai bine s-ar construi locuinte si s-ar inchiria tinerilor.

  21. Prima Casa says:

    Nu stiu de ce.. mie imi merge tocmai ce am intrat acum pe el…
    Am lasat si acolo un comentariu insa mi-a disparut… apoi a aparut un comentariu in care spunea ca site-ul este in constructie si numai de luni il porneste.. apoi au disparut toate comentariile. Poate ca lucrau la el cand ai intrat.. mie mi-a mers…

  22. Prima Casa says:

    Mai scriu un mesaj numai ca sa ma abonez la comentarii… de fiecare data uit sa bifez 😛

    P.S. Sa stii ca in orase mai mici s-ar putea sa mearga mai bine programul prima casa, pentru ca acolo poti sa iti iei apartament cu 2 camere la 25.000 de euro. Oricum pe principiu ca in Bucuresti sau orasele mai mari ar trebui ca si salariile sa fie mai mari ar trebui ca sa existe oameni care sa poata beneficia de creditul prima casa

  23. Nici cum nu reusesc sa intru pe site-ul prima casa.Nu vrea si pace! 🙂

  24. Ma bucur ca te-ai inscris la comentarii,din pacate,nu cred ca vor fi prea multe comentarii.E doar un blog cu diverse stiri si informatii care mi s-au parut interesante.
    Oricum,cei care vor sa afle mai multe despre Prima Casa sunt sigura ca vor cauta si alte site-uri.
    Cat priveste creditul de 250000 de euro cred ca ai dreptate.Intrun oras mai mic s-ar putea sa-ti cumperi un apartament cu doua camere.
    In orase mari,Timisoara de exemplu,cu banii astia nu vei gasi apartament.Fiul meu cel mare s-a interesat la o banca si slabe sanse sa-si cumpere apartament cu doua camere in Timisoara.Astfel ca e nevoit sa stea in chirie.
    Cum sa-si intemeieze o familie si sa aiba copii daca doar o garsoniera isi poate cumpara?

  25. Marian says:

    Buna seara,

    Marian de la sibiu va deranjeaza in seara aceasta de 13.07.2009, credeti-ma ca nici nu stiu ce sa fac cu acest Program „Prima Casa”, de exemplu aicia in sibiu nici garsoniera nu iei cine stie ce de 25.000 euro, ce sa mai vorbim de un apartament, parerea mea proprie si personala e ca Banca o sa ne manance pe toti, indiferent de varsta, sau stare.
    In schimb asi vrea si eu un SITE OFICIAL cu acest Program, in care statul Roman vrea sa ne „manance viata/sanatatea/puterile” pentru a plati 30 de ani la banca, indiferent de numele ei, si sa nu pot nici macar sa-mi iau macar un apartament de 2/3 camere daca te gandesti si la un copil/familie, mi se pare un dezastru!

    Multumesc.

  26. Buna seara,Marian.
    Nu cred ca prea multi tineri isi permit o casa cu acest program,am scris pe aici ca si baiatul meu cel mare s-a interesat si banca nu-i da mai mult de 25 de mii euro,in plus,ratele sunt destul de mari si raman prea putini bani pentru traiul de zi cu zi.Daca ne gandim si la criza asta care ii poate lasa pe multi fara loc de munca,parca nu-ti mai vine sa iei credite de la banci.
    Dupa mine,cel mai bine ar fi ca statul sa construiasca case pe care sa le inchirieze la cei fara locuinta.
    Incearca pe site-ul:
    http://www.primacasa2009.ro/ (nu stiu daca e oficial sau nu).
    Toate cele bune!

  27. Apartamente nou cu 2 camere, finisate (parchet, gresie, centrala termica, instalatie de climatizare, ferestre cu geam termopan, usi de interior din lemn, usa metalica la intrare), loc de parcare la 34500 €

    Rate direct de la constructor
    Creditare pe 5 ani direct de la constructor.
    Avans de 50% din valoarea apartamentului, iar restul de 50% se vor plati esalonat in rate egale pe 5 ani cu o dobanda de 12% pe an.

  28. daniela says:

    eu am fost la brd si am 15 mi euro avans si de la banca imi mai trebuie 35 de mii sa imi iau o locuinta,banaca a zis ca mii da numai ca trebuie sa verificei cei de la prima acasa si daca ei accepta e ok daca nu nush,,,,,…….impreuna avem cam 3.000 vde lei pe luna si plus ca mai avem si rate si asta ne ingreuneaza situatia:(

  29. daniela says:

    sunt din brasov

  30. Poate ca ar trebui sa incerci si la alte banci,mai ales ca ai 15 mii euro avans.Nu stiu ce sa zic de programul asta,prea putini isi permit un credit pentru locuinta.
    Sper sa reusiti sa va cumparati locuinta.Ma gandesc ca apartamentele cu doua camere costa sub 50.000 de euro.

  31. Stefan Trasca says:

    Exista si alternative mai avantajoase la acest program pentru cei care mai pot astepta 18 luni. BCR-Bpl ofera in acest moment produse de economisire creditare in domeniul locativ subventionate de stat cu o prima de 25% . Pentru mai multe detalii contractati-ma la adresa de email trasca.stefan@yahoo.com

  32. Multumesc pentru informatie.Sper sa fie de folos celor care-si permit sa ia credit pentru locuinta.la noi nu este posibil,din pacate.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s