„Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva”.Adrian Pintea

Adrian Pintea a parasit scena vietii pamantene acum doi ani in 8 iunie 2007.

“Important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi să ne facem urgent rost de TEME ALE EXISTENTEI, în care să credem cu adevarat. Din păcăte, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifică şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Asta atunci când nu-ţi explodeaza mintea de draci, de dezgust, de panica morală şi de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic. Eu cred că la ora asta naţiunea romană doarme îngrijorator de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi suna deloc a bine. Stau uneori si mă-ntreb ce visează şi m-apucă spaima. Că ştiţi: sunt vise şi sunt coşmaruri. Optimişti fiind, am putea spune că naţiunea română nu mai are coşmaruri. Că de-abia am scăpat de cel mai aprig, respectiv toata perioada comunistă. Interesant ar fi de aflat dacă am scăpat realmente. Dar eu sper, cu toata fiinţa mea, că visurile romanilor sunt drepte şi limpezi, pentru că meritam, în sfârşit, o perioadă de înseninare a frunţii şi a conştiinţei, o ieşire din mizeria şi din cataclismul moral prin care am trecut. 50 de ani au fost de ajuns. Sunt sigur că şi bunul Dumnezeu e de acord cu termenul ăsta. Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va gasi câte o soluţie de bună calitate, până la urmă vom reuşi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: “Gata cu prostiile! Hai să ne-apucăm de treabă!”. Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie. În opinia mea, o naţiune care îşi abandonează idealurile doar de dragul economiei de piaţa, mai ales sălbatică şi comică aşa cum e la noi, face o alegere nefericită”.


Cateva dintre gandurile omului Adrian Pintea intrun interviu apărut în Formula As,in iulie 2002.

Să ne amintim de Adrian Pintea.

Ziua Oceanului Planetar

Update:de laMaria am primit acest videoclip despre apa.Cred ca se potriveste aici in oceanul planetar.

Ziua Oceanului Planetar se sărbătoreşte din 8 iunie 1992, la summit-ul mondial de la Rio de Janeiro, Brazilia, însă nu este încă recunoscută drept sărbătoare internaţională de Naţiunile Unite. La data declarării, erau definite patru obiective, reflectate prin proiectul propus pentru anul 2009: „Seas the day!” (trimitere la maxima „Trăieşte-ţi clipa”, tradusă în engleză ca „Seize the day”).

Primul obiectiv este acela de a acţiona în fiecare clipă, de a schimba perspectiva cetăţenilor, încurajându-i să se gândească la ce semnifică marea pentru ei şi la ce are ea de oferit oamenilor. Al doilea mare obiectiv este de a le oferi oamenilor şansa să înveţe. Multe persoane nu-şi dau seama de abundenţa de vietăţi care trăiesc în apă şi de consecinţele pe care le au factorii antropogenici asupra lor. Un alt punct important este acela de a schimba stilul de viaţă al oamenilor şi percepţia acestora asupra mărilor ţi oceanelor. Cel de-al patrulea obiectiv major este de a sărbători. Fie că oamenii locuiesc pe ţărm sau nu, pot participa la orice eveniment care are scopul de a promova îngrijirea oceanelor.

Anul acesta sunt acordate două premii: Global Ocean Conservation Award, ce va recompensa o persoană care a contribuit semnificativ la conservarea oceanului planetar, şi Ocean Revolution Native Oceans Award, premiu acordat unui tânăr care a contribuit la menţinerea echilibrului natural şi care provine dintr-o ţară în care oceanul are importanţă economică, culturală şi spirituală.

Tema din 2008 a Zilei Oceanului Planetar a fost „Descoperă oceanul din grădina ta!”, care a pus accentul pe legătura foarte strânsă dintre oameni şi ocean, indiferent de zonă — în mijlocul continentului sau pe ţărm. Organizatorii evenimentului au evidenţiat şi faptul că ceea ce fac oamenii în propria grădină poate avea un efect pozitiv sau negativ asupra oceanelor. Apa circulă dinspre ocean spre continent şi apoi, din nou spre ocean. Resursele de apă sunt limitate, iar oceanele pot fi protejate având grijă de propriile rezerve de apă, de propriile izvoare.

Ziua Oceanului Planetar este în fiecare an o ocazie de a onora produsele pe care oceanul le oferă economiei mondiale, ca de exemplu peştele şi, de asemenea, posibilitatea de a-l naviga şi aminteşte de fiecare dată situaţia precară în care se află Oceanul Planetar care, în urma poluării intensive a apei, a pierdut pe parcursul istoriei zeci de specii de animale şi plante acvatice.

Proiectul Oceanic, în parteneriat cu Reţeaua Oceanului Planetar, încearcă să facă ca lumea să conştientizeze cât de mare este rolul Oceanului în viaţa noastră şi să o informeze despre căile prin care pot micşora efectele antropice negative asupra Oceanului. De Ziua Oceanului Planetar se organizează diferite activităţi ca curăţirea plajelor, lecţii tematice, concursuri de artă, festivaluri de film şi alte festivităţi care ar ajuta la conştientizarea faptului că viaţa organismelor vii depinde enorm de Ocean. Aceste două organizaţii adună semnături pentru a trimite petiţie Naţiunilor Unite cu cererea de a oferi Zilei Oceanului Planetar statutul de sărbătoare oficială şi internaţională.