„Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva”.Adrian Pintea

Adrian Pintea a parasit scena vietii pamantene acum doi ani in 8 iunie 2007.

“Important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi să ne facem urgent rost de TEME ALE EXISTENTEI, în care să credem cu adevarat. Din păcăte, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifică şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Asta atunci când nu-ţi explodeaza mintea de draci, de dezgust, de panica morală şi de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic. Eu cred că la ora asta naţiunea romană doarme îngrijorator de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi suna deloc a bine. Stau uneori si mă-ntreb ce visează şi m-apucă spaima. Că ştiţi: sunt vise şi sunt coşmaruri. Optimişti fiind, am putea spune că naţiunea română nu mai are coşmaruri. Că de-abia am scăpat de cel mai aprig, respectiv toata perioada comunistă. Interesant ar fi de aflat dacă am scăpat realmente. Dar eu sper, cu toata fiinţa mea, că visurile romanilor sunt drepte şi limpezi, pentru că meritam, în sfârşit, o perioadă de înseninare a frunţii şi a conştiinţei, o ieşire din mizeria şi din cataclismul moral prin care am trecut. 50 de ani au fost de ajuns. Sunt sigur că şi bunul Dumnezeu e de acord cu termenul ăsta. Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va gasi câte o soluţie de bună calitate, până la urmă vom reuşi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: “Gata cu prostiile! Hai să ne-apucăm de treabă!”. Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie. În opinia mea, o naţiune care îşi abandonează idealurile doar de dragul economiei de piaţa, mai ales sălbatică şi comică aşa cum e la noi, face o alegere nefericită”.


Cateva dintre gandurile omului Adrian Pintea intrun interviu apărut în Formula As,in iulie 2002.

Să ne amintim de Adrian Pintea.

12 Responses to „Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva”.Adrian Pintea

  1. CELLA says:

    nu cred că trebuie să-ţi pun 😦
    zic, doar, PLECĂCIUNE, că nu l-ai uitat

  2. octavpelin says:

    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA! 😦

  3. Gina says:

    Tu , gabitza, faci , prin shtirile pe care aduci, lumea , mai umana!
    Mi-a placut mult marele artist!
    O seara frumoasa!

  4. mihaella1 says:

    D-zeu sa-l odihneasca!! Un mare actor al scenei romanesti.

  5. Multumesc,CELLA.
    Adevarul e ca era cat pe ce sa nu amintesc de el,dar cred ca cineva,ceva mi-a atras atentia sa nu uit.
    Mi-am amintit apoi ca si tu esti din Beius si ca-l iubesti mult pe Adrian Pintea.

  6. Odihneasca-se in pace!

  7. Draga Gina,iti multumesc.
    Incerc si eu sa aduc aici stiri pe care le selectez din cateva de pe newsletters.Ocolesc ce inseamna stire „bomba” si scandalurile politice si de alt gen.Nu-mi plac si sunt mahnita sa vad ca foarte multi oameni le „savureaza’,ca sa spun asa.
    O zi minunata!

  8. -X- says:

    Intre timp, datorita CELLEI, am descoperit citeva din minunatele si profundele versuri scrise de Adrian Pintea.

    E bine ca mai exista oameni care isi amintesc de el …

  9. Odihneasca-se in pace!A fost si poet,nu numai actor.Am aflat dupa ce a murit.
    Bine ai revenit pe aici! 🙂 O zi minunata!

  10. As vrea sa-mi amintesc de toti acesti oameni si,mai ales,as vrea sa-i amintesc cat sunt in viata.
    Pentru asta am nevoie de ajutor…nu-i cunosc pe toti si despre unii rar gasesc ceva scris ceva.
    Iti multumesc ca ai trecut pe aici.
    P.S.CELLA si Adrian Pintea au ceva in comun;Beius,arta,poezia si iubirea.

  11. CELLA says:

    Gabi,
    eu, ieri, l-am ascuns în postare şi nimeni nu mi-a văzut lacrimile
    pentru mine, cît am să fiu vie, o să fie şi el

  12. CELLA,n-am trecut ieri pe la tine si nici astazi.Am fost cam ocupata cu altele.Incerc sa te vizitez in aceasta seara si sunt sigura ca voi vedea lacrimile tale.Stii ca eu vad !

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s