Ziua Dunarii

Cotul Dunării la Visegrad

sursa

Cu 12 ani in urma, pe 29 iunie 1994, a fost semnata la Sofia Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Acest document asigura cooperarea dintre guverne, organizatii non-guvernamentale (ONG-uri), institutii de cercetare si industrie, toate acestea consolidandu-se, de altfel, in timp. Programul dedicat cunoasterii si protejarii Dunarii a inregistrat un real succes, incat serveste drept model pentru restul lumii. Astfel ca, in anul 2004, ICPDR a decis ca ziua de sa fie “Ziua Dunarii” pentru toate tarile situate in bazinul acestui fluviu. Prima editie a “Zilei Dunarii„ – 29 iunie 2004, a beneficiat de participarea a 13 tari, a mii de organizatii si milioane de locuitori care traiesc in bazinul hidrografic al fluviului Dunarea, invitati din afara spatiului dunarean, in cadrul celor peste 1000 de evenimente fastuoase. Pentru a sarbatori “Ziua Dunarii”, ICPDR desfasoara activitati impreuna cu organizatii internationale, agentii guvernamentale, autoritati in domeniul apei si ONG-uri, sub umbrela Forumului de Mediu al Dunarii/ DEF, dar nu numai.

ecomagazin.ro

“Danube Tour by Bike 2009”

Reclame

La multi ani,Petre!

Astazi e sarbatoare in calendarul ortodox si cel romano-catolic.E sarbatoarea Sfintii Apostoli Petru si Pavel.La multi ani tuturor celor care poarta numele de Petru sau Pavel!Si pe bunicul meu dinspre tata (a murit cand aveam 11 ani) il chema Petre.

Tot astazi trebuie sa ne amintim de revolutionarul roman,Nicolae Bălcescu (29 iunie 1819, Bucureşti –  29 noiembrie 1852, Palermo) a fost un istoric, scriitor şi revoluţionar român.

Romanii_supt_Mihai-Voievod_Viteazul

Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung

29 iunie 1521: Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către Johannes Benkner, judele Braşovului; scrisoarea , datată 29 iunie 1521, reprezintă primul text redactat în limba română, cu caractere slavone care s-a păstrat.

Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung este cel mai vechi document păstrat scris în limba română. Ea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în arhivele din Braşov unde se pastrează şi astăzi.Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului Hanăş Begner a fost redactată probabil în 29 – 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slav al oraşului Câmpulung-Muscel). În scrisoare nu este menţionată data, stabilirea acesteia făcându-se pe baza evenimentelor istorice descrise şi a persoanelor implicate. Din acea vreme mai există şi alte documente istorice privind campania de cucerire a Ungariei a sultanului Soliman al II-lea.

Scrisoarea se încadrează în ansamblul istoric al relaţiilor foarte strânse dintre negustorii saşi din Braşov şi cei din oraşele din Moldova şi Ţara Românească. Numele lui Neacşu Lupu este menţionat deja într-un document din anii 1510 -1512 în legătură cu un proces de datorii pe care îl avea cu negustorii braşoveni. Hans Benkner este cunoscut ca jude sau primar al Braşovului din 1511. Numele care apare în epilogul Tetraevanghelului din 1561 al lui Coresi, este cel al fiului său Johann Benkner care este prezentat ca sprijinitor al scrierilor în limba română : …mai bine a grăi cinci cuvinte cu înţeles decât 10 mie de cuvinte neînţelese în limbâ striinâ….

Prima constituţie a României (Constituţia din 1866)


In 29 iunie 1866, Parlamentul României adoptă prima constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate a acelor timpuri.
Caracteristicile Constituţiei din 1866

* este prima constituţie internă românească
* a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri
* a fost elaborată după modelul Constituţiei Belgiene din 1831
* este un act de factură liberală
* proclama suveranitatea naţională
* guvernarea era reprezentativă şi responsabilă
* se instituia principiul separării puterilor în stat
* monarhia reprezenta forma de guvernământ în stat şi era ereditară
* stabilea libertăţi şi drepturi cetăţeneşti
* includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar
* este prima realizare a lui Carol I
* a fost considerată una din cele mai democratice constituţii din Europa
* cuprinde 8 titluri şi mai multe articole
* instituţiile centrale ale statului erau:
o Monarhia era ereditară, în familie pe linie bărbătească, moştenitorii tronului urmând să fie crescuţi în religia ortodoxă
o Guvernul reprezinta puterea executivă şi era condus de primul ministru; împarte puterea executivă cu monarhul. Avea ca sarcini prezentarea proiectelor legii Parlamentului şi punerea în practică a legilor votate de Parlament
o Parlamentul reprezinta puterea legislativă şi era format din Senat şi Camera Deputaţilor structura bicamerala ce fusese introdusa pentru prima oara de A.I.Cuza in 1864 prin „Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris”

Fragmente din Constituţia din 1866-ilustrând noua organizare a României.

Prerogativele Domnului:

* numeşte şi revocă miniştrii
* are drept de graţiere şi de amnistie politică, însă acesta nu se aplică în cazul miniştrilor
* numeşte şi confirmă în toate funcţiile publice
* are drept de a bate monedă
* este şeful suprem al armatei
* are dreptul de a dizolva Parlamentul
* dispune de dreptul de veto
* acordă distincţii şi decoraţii

Domnitorul:

* sancţionează şi promulgă legile
* are drept de veto absolut

Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti prevăzute în Constituţia din 1866

* libertatea conştiinţei
* libertatea învăţământului
* libertatea presei
* libertatea întrunirilor şi asocierilor

A fost prima constituţie elaborată fără concurs străin şi fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenţei, făcând abstracţie de suzeranitatea otomană şi garanţia colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluţia statului român pe baze moderne şi democratice.

Constituţia din 1866 şi-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituţiei din 1923.