7 august 1864,infiintarea Primăriei Bucureşti

A fost construită între anii 1906-1910, după planurile arhitectului Petre Antonescu.

La 7 august 1864, prin aplicarea noii legi comunale, dupa model francez, din iulie 1864, era înfiinţată Primăria Bucureşti. Primul primar ales a fost Barbu Vlădoianu.

Locuitorii Bucurestiului au avut pina acum 78 de primari generali, unii mai gospodari, altii vestiti doar pentru scandalurile pe care le-au provocat.

Revoluţia din 1821 marchează începutul istoriei moderne a Bucureştiului. La începutul secolului al XIX-lea, se poate distinge o structură socio-profesională: meşteşugari, negustori, slujbaşi în aparatul administrativ, clerici, boieri şi slujitori.
După un recensământ din anul 1807, în Bucureşti erau 3523 de prăvălii, iar mai târziu, în anul 1820, sunt consemnate peste 200 de clădiri publice, mai multe pieţe şi grădini publice.
În anul 1830 se înfiinţează “Sfatul Orăşenesc” (Administraţia Publică Locală de azi) şi oraşul este împărţit în cinci zone (sectoare), iar în 1846 este elaborat de primărie, primul Plan de Cadastru al Bucureştiului.
Prin proclamarea independenţei de stat în 1877, Bucureştiul devine capitala României şi, începând cu această dată, cunoaşte o puternică dezvoltare economico-socială. Astfel, recensământul de la 1878 consemnează existenţa în oraş a două turnătorii de fontă, două întreprinderi de obiecte mecanice, 30 de tăbăcarii şi 100 de mori, din care 12 erau antrenate de energia aburului.

6 Responses to 7 august 1864,infiintarea Primăriei Bucureşti

  1. octavpelin says:

    Gabi,felicitari pentru aceasta super postare ,cati bucuresteni stiu cand a luat fiinta Primaria lor?,o seara frumoasa 🙂

  2. Poate ca stiu cei de la primariile din Bucuresti.nu m-am uitat azi la stiri si nu stiu daca a amintit careva de aniversarea Primariei capitalei noastre.In ceea ce ma priveste,cred ca e un eveniment important .
    O seara racoroasa!

  3. daurel says:

    Da, este un eveniment! Ar trebui pusa conditia urmatoare: Nu poate fi primar al Bucurestiului decat cel ce s-a nascut si a trait majoritatea timpului in acest oras…

  4. Cred ca ai dreptate.Un primar trebuie sa fi trait cea mai mare parte a vietii in orasul pe care-l gospodareste.
    Primarul trebuie sa cunoasca orasul ca pe propriul buzunar,ca sa zic asa.

  5. -X- says:

    Arhitectura cladirii atrage atentia. Cred ca ar trebui mai multa popularizare, nu numai pentru aceasta cladire cit si pentru toate celelalte constructii vechi pe care le are Romania.

    E oare atit de dificil sa se gaseasca fonduri pentru a fi renovate si puse in valoare ?… ma doare inima cind vad mici bijuterii arhitectonice lasate in paragina si la discretia igrasiei …

  6. -X- ,din cate stiu,arhitectii si cateva ONG-uri au atras atentia asupra distrugerii centrului istoric al Bucurestiului.Nu cred ca nu s-au gasit fonduri pentru renovarea acestor cladiri,dupa cum se obisnuieste in Romania de atatia ani,e vorba de terenurile pe care se afla cladirile.
    N-am fost la Bucuresti de prin `80-`81,dar am vazut la Timisoara ceva asemanator.Ce sa facem daca banul e pentru unii mai important decat orice? 😦
    P.S.Am mai adaugat poze de pe site-ul primariei.Poate voi face un album cu cladirile istorice din Bucuresti si sper sa gasesc articolele cu actiunile arhitectilor.Stiu ca am semnat si o petitie de-a lor.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s