Rugaciuni , parintele Arsenie Boca

Arsenie Boca, după numele de mirean Zian Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus în judeţul Hunedoara. A urmat Liceul naţional ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca şef de promoţie în 1929. În acelaşi an se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primeşte o bursă din parte Mitropolitului Ardealului pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti. În paralel, audiază cursurile de medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi pe cele de Mistică creştină predate de Nichifor Crainic.

Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, călătoreşte la Muntele Athos pentru documentare şi experienţă duhovnicească.

Rugaciuni

parintele Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Reclame

7 Responses to Rugaciuni , parintele Arsenie Boca

  1. Gina says:

    ‘Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.”
    Gabita , la tote te gandesti!!
    Ce suflet bun esti!!
    O seara frumoasa!!!

  2. Nu prea ma rog si nici la biserica nu merg decat foarte rar,dar uneori simt nevoia apropierii de Cel de Sus,ma rog,ii cer ajutorul si Ii multumesc.
    O zi minunata!

  3. octavpelin says:

    Gabi,multumesc pentru aceasta postare,a rugaciunilor parintelui Arsenie Boca,o seara frumoasa 🙂

  4. Tavi,din cand in cand toti simtim nevoia unei rugaciuni,chiar daca o spunem asa cum simtim.
    O noapte linistita!

  5. daurel says:

    Este o rugaciune emotionanta …Intelectualii Romaniei de dinainte de comunism erau religiosi. Am citit despre miscarea „Rugul Aprins”…Cred ca este si pe net.

  6. Mi s-a parut potrivita rugaciunea aceasta,chiar daca nu-s prea familiarizata cu unii termeni.
    Eu nu-s prea religioasa si ma rog mai rar.
    Nu am auzit despre miscarea “Rugul Aprins”,dar voi cauta pe net si voi citi cand am timp.Multumesc.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s