Azi e ziua de nastere a lui Mircea Dinescu.La multi ani!

Azi e ziua de nastere a lui Mircea Dinescu.La multi ani! Poetul si omul de afaceri, fermier-mosier Mircea Dinescu s-a nascut pe 11 noiembrie 1950 în Slobozia.

Cântec de inimă albastră

Mai ştii cum te strigam pe-atunci
„icoana cu picioare lungi”

veneai pe râu sau râu erai
curgeai în mine până-n rai

cu limba preschimbată-n bici
vânam pe coapse iepuri mici

vânam prin pulpe fân mieriu
erai mireasmă eram viu.

Dar of of of desiş de ochi
acum de mine trag trei popi

carnea-mi miroase de pe-acum
a scândurică de salcâm

pe când mânzeşte muşti din cai
mie ţârăna-mi spune hai,

mie ulcica-mi spune blid,
iubire – măr rostogolit

Ne place sau nu acest om simpatizat de unii, urat de altii, va ramane in storia noastra ca dizidentul din perioada comunista si primul roman amenintat de primarul Craiovei ca ar putea fi  expulzat din Oltenia dupa 20 de ani de democratie romaneasca.

„Deci Mircea Dinescu trebuie să înţeleagă că, dacă vrea să rămână în Oltenia, trebuie să aibă un alt comportament”, a declarat primarul Antonie Solomon.

„Traian Băsescu i-a dat o lecţie lui Mircea Dinescu care, de câţiva ani de zile, nu face altceva decât să înjure preşedintele.

„Traian Băsescu i-a dat o lecţie lui Mircea Dinescu care, de câţiva ani de zile, nu face altceva decât să înjure preşedintele.”
„Mircea Dinescu vrea să vă vorbească şi eu niciodată nu am cenzurat niciun ziarist, dar acum îi spun că acest miting este organizat pentru preşedinte. De aceea, domnule Dinescu, mergeţi la televizor şi vorbiţi, nu aici!, a spus Băsescu oferind apoi microfonul unuia dintre organizatori şi părăsind scena.

Update:Băsescu viralizează anteniştii

Reclame

„Tablourile toamnei!”, galerie de arta cu vânzare online,Mirela Pete

Mirela Pete a deschis o galerie de arta cu vânzare online,”Tablourile toamnei!”

Sper sa-i vizitati galeria si veti fi foarte placut surprinsi de ceea ce veti vedea si precis veti   cumpara.

Tablourile toamnei!Acum, de vânzare la cele mai mici prețuri! Semnate Mirela Pete, artist plastic profesionist. Tablourile sunt numerotate, denumite, au prețul fiecăruia notat. Este explicit. Sper să vă placă!