Emil Racoviţă,fondatorul biospeologiei

Emil Racoviţă (15 noiembrie 1868, Iaşi – 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă). A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române.Născut la Iaşi, şi-a petrecut copilăria la Şurăneşti, Vaslui. Şi-a început educaţia la Iaşi ca elev al lui Ion Creangă şi mai târziu al lui Grigore Cobălcescu, continuând apoi la liceul „Institutele Unite”. Fostul elev al geologului Grigore Cobălcescu, studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorinţa tatălui său, dar audiază concomitent şi cursurile Şcolii de antropologie. După obţinerea cu succes a licenţei în drept, se înscrie şi la Facultatea de Ştiinţe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) lucrează la laboratoarele Arago în cadrul staţiunii biologice marine de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viaţa subacvatică. Prezintă teza de doctorat în 1896.

La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediţie, care porneşte din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski.

4 Responses to Emil Racoviţă,fondatorul biospeologiei

  1. octavpelin says:

    Gabi,cati dintre elevi invata sau stiu cine o fost Emil Racovita ?,o zi frumoasa 🙂

  2. Tavi, nu stiu cati au auzit de el, dar macar in aceasta zi sa-l amintim si poate ca vor citi si cativa care nu stiu.Eu cred ca o vina mare o are si mass-media care prefera emisiuni de scandal si alte prostii (sunt si exceptii,din fericire).
    O seara linistita!

  3. ramona says:

    emil racovita a fost un explorator

  4. Da, a fost explorator, savant, fondatorul biospeologiei.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s