Barack Obama in China:”SUA şi China nu trebuie să fie neapărat adversare”

Update:Bilanţul vizitei lui Barack Obama în China : prudenţă, pragmatism, reţinere

Preşedintele american Barack Obama şi-a încheiat miercuri, 18 noiembrie, prima sa vizită în China cu o ultimă întrevedere politică la Beijing cu premierul Wen Jiabao axată pe chestiuni comerciale. Obama a ales să fie însă extrem de pragmatic în cursul voiajului său de trei zile. El s-a arătat prudent în dosarele sensibile şi controversate cum ar fi Tibetul sau tensiunile comerciale bilaterale.

SUA şi China nu trebuie să fie neapărat adversare, subliniază Obama.Preşedintele american Barack Obama a afirmat luni că China şi Statele Unite ale Americii ‘nu trebuie neapărat să fie adversare’, în cadrul unui discurs rostit la Shanghai  în faţa unor studenţi, relatează agenţiile France Presse şi Reuters.

‘China şi SUA nu trebuie neapărat să fie adversare’, a spus şeful de la Casa Albă. ‘Este mai mult de câştigat când marile puteri cooperează, decât când ele se ciocnesc’, a adăugat el, subliniind că relaţiile bilaterale bune ar putea conduce la ‘prosperitate şi pace în lume’.

În context, Barack Obama a apreciat, potrivit Associated Press, că există foarte puţine provocări globale ce pot fi rezolvate în lipsa unei cooperări SUA-China. Astfel, el a evocat problema schimbărilor climatice ca fiind una dintre cele mai critice dintre acestea şi a avertizat că liderii mondiali vor privi cu mare atenţie ceea ce vor face Statelor Unite ale Americii şi China la conferinţa de la Copenhaga.

‘Aceasta este povara statutului de conducător pe care îl împărtăşesc ţările noastre’, a explicat Obama, care a sosit duminică la Shanghai pentru o vizită oficială până miercuri în China, prima a sa în această ţară. După un scurt discurs, în care, printre altele, a îndemnat China să accepte ceea ce el a numit ‘drepturile universale’, şeful de stat a dialogat cu un grup de studenţi din Shanghai.

Liderul american este aşteptat în cursul după-amiezei la Beijing, unde va avea o primă întrevedere cu omologul său Hu Jintao.

Conform AFP, călătoria în China a lui Obama este văzută drept punctul forte al turneului său asiatic de o săptămână ce l-a condus de la Tokio la Singapore, Shanghai şi Beijing, urmând Seulul.

AGERPRES

Duelul candidatilor de miercuri

Duelul candidatilor de miercuri: Basescu vrea alt moderator, Vadim se invita, Crin Antonescu vrea transmisie pe TVR.Traian Basescu a anuntat ca accepta dezbaterea propusa de Mircea Geoana pentru miercuri, ora 18.00, la ASE, dar a cerut alt moderator decit rectorul Academiei – un fost membru PSD. Si Crin Antonescu s-a declarat gata sa participe la dezbatere, desi nu a primit inca o invitatie de la candidatul PSD, in timp ce Corneliu Vadim Tudor sustine ca a fost invitat si si-a dat acceptul.”Domnul Geoana propune o dezbatere condusa de cel care raspunde de departamentul economic al PSD. Este rectorul de la ASE. Nici chiar asa, sa-ti pui fostul membru de partid sa conduca dezbaterea”, a spus Traian Basescu la National TV, citat de Agerpres.

Viata Nataliei Diaconescu depinde de niste legi proaste

Natalia Diaconescu, femeia internată la Spitalul Fundeni din Capitală, care aşteaptă un transplant de rinichi de la mama sa, nu ştie încă dacă va putea face operaţia. Când problema birocratică care pune în pericol viaţa femeii părea pe cale de a se rezolva, ieri a apărut un nou impediment.

Mama Nataliei, Elena Misail, basarabeancă de origine, nu a putut obţine viza de lungă şedere în România, aşa cum sperase şi cum i se promisese. Teoretic, viza se poate obţine şi într-o singură zi, dar situaţia s-a complicat la Oficiul Român pentru Imigrări, din cadrul Ministerului de Interne, întrucât femeia tocmai obţinuse, săptămâna trecută, viza turistică, pe baza căreia a venit în România ca să i se preleve rinichiul. Cea mai sigură soluţie ca prevelarea rinichiului să se poată face fără ca femeia să fie nevoită să plătească suma de 10.000 de euro este schimbarea legii transplantului sau a legii cetăţeniei, prin care s-ar fi evitat apariţia altor probleme similare în viitor. Acest lucru nu se poate face însă din cauza vacanţei parlamentare.

EVZ este alături de Natalia Diaconescu

Patronul unui bar din Craiova şi-a ucis iubita:„Trebuia să scot demonii din ea!“

Patronul unui bar din Craiova acuzat că şi-a ucis iubita şi i-a dus cadavrul, în sicriu, în localul său spune că femeia era posedată. Nicu Palici a înjun­ghiat-o, duminică seară, cu un cuţit şi apoi a strangulat-o pe iubita sa, Florina Mihai. Pe numele lui a fost emis, ieri, mandat de arestare pentru 29 de zile.
sursa

Ziua internaţională fără fumat

Ziua internaţională fără fumat se marchează, anual, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, la iniţiativa şi sub auspiciile „Uniunii internaţionale contra cancerului„. La 18 noiembrie 1976, Divizia California a „American Cancer Society” a reuşit să convingă un milion de fumători să renunţe pentru o zi la acest obicei dăunător sănătăţii lor şi a celor din jur. Un an mai târziu, în 1977, a treia zi de joi din noiembrie a fost celebrată în SUA la nivel naţional ca zi fără tutun.

Deşi data de naştere a Zilei internaţionale fără fumat este plasată oficial în 1977, rădăcinile evenimentului se găsesc în 1971, când guvernatorul Arthur P. Mullaney i-a convins pe toţi fumătorii din Randolf, Massachusetts, să renunţe o zi la ţigări şi banii economisiţi să-i doneze şcolilor din regiune. El a fost cel care a instituit „Smokeout„. Succesul obţinut a fost menţionat în cotidianul Monticello Times din Minnesota, care i-a dat evenimentului un nume: D-Day, sau Don’t Smoke Day. D-Day s-a răspândit în statele învecinate, devenind cu timpul Great American Smokeout.

La conferinţa ţărilor central-est europene, desfăşurată la Varşovia în 2002, s-a decis declararea unor zile de promovare a luptei contra fumatului şi organizarea campaniilor prin care să fie explicate populaţiei avantajele renunţării la fumat.

Ziua Internationala a Studentilor

17 noiembrie a fost declarata, oficial, Ziua Internationala a Studentilor in anul 1941, de catre Consiliul International al Studentilor, ca urmare a evenimentelor din 1939, desfasurate la Praga.

Atunci 9 studenti si-au pierdut viata, iar alti peste 1200 au fost trimisi in lagare de concentrare. Din cauza presiunilor exercitate de miscarile naziste, un numeros grup de studenti a protestat in fata Universitatii din Praga, dupa ce, in data de 11 noiembrie 1941 Jan Opletal – un student  al Universitatii de medicina – a fost omorat in timpul unei demonstratii anti-naziste.

The European Students’ Union (ESU)

Revoluţia de catifea din Cehoslovacia

În 17 noiembrie 1989 începe Revoluţia de catifea din Cehoslovacia cand o manifestare paşnică a studenţilor este reprimată de forţele de ordine.
La 17 noiembrie, la Praga, poliţia a atacat mii de studenţi care protestau împotriva regimului comunist. Acest eveniment a provocat începerea demonstraţiilor. A fost creat Forul Civic, condus de dramaturgul Václav Havel, iar în interiorul Partidului Comunist Cehoslovac se dădeau lupte pentru putere între conservatorii lui Gustáv Husák şi reformiştii lui Ladislav Adamec.