10 Decembrie,Ziua Internaţională a Drepturilor Omului

Puneti capat discriminarii!Acceptati diversitatea!

Ziua de 10 Decembrie a fost adoptată şi este sărbătorită în întreaga lume ca zi Internaţională a Drepturilor Omului.
Originea acestei sărbători se află la mijlocul secolului trecut, ultimul din cel de al doilea Mileniu Creştin, secol care a intrat în istoria civilizaţiei prin marile descoperiri fundamentale şi aplicate în cunoaşterea naturii, marcând tot atâtea victorii ale raţiunii umane împotriva ignoranţei şi a ameninţărilor cu care s-a confruntat omul timp de milenii, cu efecte fără precedent în creşterea calităţii vieţii. Niciodată ca în decursul veacului încheiat, marile descoperiri ale ştiinţei nu au beneficiat de tehnologiile care să le pună imediat în serviciul confortului, sănătăţii, dezvoltării economice şi progresului omenirii.
Adunarea Generală ONU a adoptat la 10 Decembrie 1948, în cea de a IV-a Sesiune ordinară, Rezoluţia 217 privind „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, completată ulterior cu alte documente adoptate prin Rezoluţii ONU: „Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială” (1965); „Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Politice şi Civile” (1966); „Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor” (1979); „Convenţia împotriva torturii” (1984); „Convenţia împotriva apartheid-ului” (1985); „Convenţia privind Drepturile Copilului” (1989) etc.

Aceasta este raţiunea pentru care ziua de 10 Decembrie a fost adoptată şi este sărbătorită în întreaga lume ca zi Internaţională a Drepturilor Omului.
sursa

Reclame

20 Responses to 10 Decembrie,Ziua Internaţională a Drepturilor Omului

  1. cristina says:

    ONU nu-i pasa de drepturile omului, acestea sint doar o acoperire a ceea ce vor sa faca: preluarea puterii.

  2. Poate ca ai dreptate,dar ONU chiar a ajutat foarte mult oamenii din intreaga lume in perioade de razboi,foamete,nerespectarea drepturilor…

  3. cristina says:

    Eu cred ca a stricat viata mai multor oameni decit a ajutat. ONU a fost formata ca sa mentina pacea, nu sa se bage in toate treburile oamenilor. Interesul lor este sa redistribuie averile, o organizatie socialista.

  4. Din Wikipedia:UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură)Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin colaborarea între naţiuni în educaţie, ştiinţă, cultură, şi comunicaţii pentru a se reuşi stabilirea unui respect faţă de justiţie universal, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Naţiunilor Unite.

  5. octavpelin says:

    Gabi,crezi ca lui Basescu ii pasa?,NU.,o zi frumoasa 😦

  6. cristina says:

    Aici vorbeam de ONU, nu de UNESCO, dar oricum, e aceeasi mincare de peste. Definitiile sint usor de dat, dar daca te uiti la ce fac sub acest nume, nu e chiar pentru drepturile omului liber.

    Nu mai departe ma uit la email-urile care au iesit la suprafata cum incearca sa minta lumea cu incalzirea globala pentru a redistribui averile celor care au catre cei care nu au. Daca asta nu e socialism/comunism, atunci ce este?

  7. Tavi,ii pasa doar de dreturile lui si al fanilor lui infocati,portocaliii basescieni.

  8. Da,am gresit din viteza,dar e cam acelasi lucru.
    Eu raman la parerea mea si anume,ONU chiar a facut multe pentru omenire.daca in spatele acestei organizatii sunt si alte interese,n-ar fi de mirare.
    Incalzirea globala nu e o gluma,cred ca de cativa ani o simtim pe pielea noastra:inundatii,calamitati naturale,desertificari,furtuni violente,ninsori in Africa,topirea ghetarilor,disparitia multor specii de plante si animale…
    E realitatea trista.

  9. cristina says:

    Cum sa nu fie gluma cind s-au descoperit dovezile care arata cum vor sa duca oamenii de nas…

    Calamitati, inundatii, furtuni au fost si vor fi de cind e lumea, nu de azi, de ieri. Adevarul este, ca de citiva ani planeta se raceste. Este un curs ciclic, citiva ani e mai calda, apoi citiva ani se raceste. Este natural, nu este nimic facut de oameni.

  10. Poate ca e o conspiratie,am mai citit despre asta.dar eu vorbesc despre ce stiu,ce se intampla de cativa ani buni.Si nu mai sunt tanara demult.
    Oamenii de stiinta aau constatat ca planeta se raceste mai repede decat au prevazut si viitorul omenirii nu este deloc stralucit.
    In plus,ne paste foametea si populatia lumii a crescut foarte mult.Foametea va omori foarte multi si bolile.Am citit ca gripa porcina a aparut tocmai ca sa mai reduca populatia lumii.Teoria conspiratiei sau nu…

  11. cristina says:

    Viitorul omenirii nu e stralucit pentru ca Dumnezeu va nenoroci planeta, ca se raceste sau se incalzeste. Dar sa cazi in plasa celor care cred ca planeta este suprapopulata nu face sens. Toata populatia globului se poate aduna in Romania. Oare nu este spatiul restului continentelor destul pentru a planta mincare? Foamete si boli au fost dintotdeauna. Medicina este atit de dezvoltata ca nu sint boli netratabile asa cum au fost acum 1000 de ani.

    Daca dai fiecarui om din lume 2 metri patrati, umpli jumatate din Romania. Restul Europei, Asiei, Africii, Americilor si Australiei le ai pentru plantat. Tot ti se pare ca planeta e prea populata?

  12. Sincera sa fiu,n-am mai auzit pana acum ca atatea miliarde de oameni ar putea incapea pe teritoriul Romaniei.Nu stiu ce as putea comenta despre asta.N-am cuvinte.
    Intradevar,boli si foamete au existat intotdeauna ,omenirea fiind imputinata de fiecare data in timpul unor epidemii (ciuma),tuberculoza etc.Poate ca Dumnezeu a ales acest mod de a imputina oamenii pentru a nu muri de foame,nu stiu care e adevarul.
    De aceea cred ca si acum ,schimbarile climatice,bolile,razboaie,atacuri teroriste etc. ne vor imputina si astfel vor fi suficiente rezervele energetice,apa,hrana pentru cei care raman.
    Planeta e suprapopulata,dar exista multe locuri nelocuite inca si cred ca in viitor,oamenii vor fi obligati sa ajunga acolo si sa o ia de la capat,aproape ca la inceputuri.E ca si cand ne-am intoarce in preistorie cand oamenii traiau in grote si pesteri si se hraneau cu ce gaseau in natura.

  13. cristina says:

    Sint 6 miliarde oameni. Romania are 238.391 km². Imparte si vezi ca toti intra in Romania si mai ramine si loc. Asa ca rezervele energetice, apa, hrana sint suficiente…iar planeta nu e suprapolutata, asa vrea ONU sa gindim ca sa nu ne luam de ei cind vor sa ne omoare.

    Dumnezeu nu omoara oameni pentru astfel de motive.

  14. cristina says:

    Si daca e pina intr-acolo, cine e ONU sa-mi spuna mie cum sa-mi cresc copiii? Stiu ei mai bine decit mine?

  15. Mi se pare cea mai mare fantasmagorie auzita in ultima vreme ca populatia lumii ar incapea pe teritoriul Romaniei si ca am avea destule rezerve energetice,de apa si hrana cand acestea nu ajung nici macar pentru cei 22 de milioane de romani.
    Mai multe nu are rost sa spun,.
    ONU suntem toti,daca stam si ne gandim.Nu suntem nici unul mai bun decat celalalt.Iar Dumnezeu nu ar trebuie sa ne pedepseasca prea tare indiferent cat de rai suntem.Ce parinte e acela care-si pedepseste copiii asa de sever?

  16. Eu nu am auzit ca ONU sa ne spuna cum sa ne crestem copiii.Si eu am copii si i-am crescut fara sfaturi de la ONU.
    Doamne fereste sa trebuiasca ca ONU sa trebuiasca sa ajute Romania si pe romani acum dupa 20 de ani din acel decembrie insangerat. 😦

  17. cristina says:

    Daca nu vrei sa faci calculele, e una. Doar pentru ca cei de la putere nu stiu sa le administreze, asta nu inseamna ca nu-s suficiente.

    Nu, ONU nu sintem toti. ONU este organizatia care vrea sa controleze populatia, ceea ce un om normal si obisnuit nu vrea.

    Crezi ca ti-ai crescut copiii fara ONU, dar nu e asa. ONU influenteaza manualele precum si gindirea societatii. Ajungem sa spunem ca planeta e superpopulata, ca incalzirea globala e facuta de om, ca au dreptate daca ne omoara cu cite un vaccin, ca animalele au tot atitea drepturi ca si oamenii, ca parintii nu trebuie sa-si educe copiii, ca statul stie mai bine, etc.

  18. Cred ca n-are rost sa calculez asa ceva si mai cred ca esti anti globalizare,iar eu sunt pro si nu fiindca mi s-a spalat creierul ca sa gandesc asa.Sunt putin vizionara si lumea visata de mine e mult mai buna.

  19. cristina says:

    Normal ca sint antiglobalizare, pentru individul este pierdut in ea. Marx a inventat ideea „pentru binele societatii” unde individul este ignorat. Eu vreau sa-mi cresc copiii cum vreau eu, nu cum e bine pentru societate. Cind dreptul parintilor de a-si educa copiii este furat si dat „societatii”, acea societate nu este mai buna…..este un dezastru. Valoarea omului este zero. Iar eu si copiii mei nu sintem un zero.

  20. Ma rog la Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne dea intelepciune si multa sanatate.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s