Google s-ar putea retrage din China, după un atac asupra serviciului de e-mail


Update:Beijing: Orice decizie ar lua Google, ea nu va afecta relaţiile economice cu SUA.Reprezentanţi ai administraţiei de stat chineze au declarat că, indiferent care ar fi decizia Google privind retragerea din China, relaţiile comerciale ale acestei ţări cu Statele Unite nu vor fi afectate.

Google s-ar putea retrage din China, după un atac asupra serviciului de e-mail.Google a sugerat, marţi, că s-ar putea retrage din China din cauza unui atac informatic sofisticat de pe o reţea chineză, care i-a vizat serviciul de e-mail, informează Washingtonpost.com.Compania a precizat că are dovezi care arată că „scopul principal al atacatorilor a fost accesarea conturilor Gmail” aparţinând activiştilor chinezi care militează pentru drepturile omului. Atacul a fost descoperit de companie în luna decembrie.

Bazându-se pe ancheta realizată la momentul respectiv, Google nu crede că atacul a reuşit. „Numai două conturi de Gmail par să fi fost accesate, în cazul lor fiind accesate numai informaţiile contului (cum ar fi data la care acestea au fost create) şi titlurile mesajelor, nu conţinutul în sine al e-mail-urilor”, se menţionează într-un mesaj publicat pe blogul companiei.

Guvernul chinez vrea clarificări după ce Google a ameninţat că s-ar putea retrage din ChinaGuvernul chinez încearcă să obţină unele clarificări din partea Google, după ce compania a ameninţat că îşi va închide operaţiunile pe care le are în China, a declarat pentru agenţia China Nouă un oficial chinez, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Congresul SUA salută Google pentru poziţia adoptată în urma atacului reţelei sale din ChinaCompania Google a fost apreciată de preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, pentru ameninţarea de a-şi închide operaţiunile din China din cauza unui atac informatic care a vizat e-mailurile unor militanţi pentru drepturile omului.

Reclame

Dragoş Petrescu, noul preşedinte al CNSAS

Dragoş Petrescu a fost ales, joi, de membrii Colegiului CNSAS în funcţia de preşedinte al instituţiei.Petrescu l-a avut drept contracandidat pe profesorul Laurenţiu Tănase, candidaturile celor doi fiind depuse formal la începutul şedinţei de joi, în care s-a desfăşurat scrutinul.

Conform unor surse din Colegiul CNSAS, rezultatul votului secret a fost de şase la patru în favoarea lui Petrescu.

Vlădescu: Există un program de circa 100.000 de disponibilizări, fiecare instituţie îl va aplica

Ministrul Finanţelor a declarat, joi, că nu face comentarii pe tema disponibilizărilor din administraţia publică, precizând că există un program pentru circa 100.000 de disponibilizări care va fi aplicat de instituţiile din sectorul bugetar.Sebastian Vlădescu a făcut declaraţiile în acest sens, la Parlament, după ce a fost întrebat de ziarişti cum comentează faptul că Ministerul Administraţiei şi Internelor ar intenţiona să disponibilizeze 17.000 de persoane şi dacă ministrul finanţelor a vorbit cu cel al internelor pe acest subiect.

„Nu comentez în momentul de faţă disponibilizările de posturi, există un program de circa 100.000, fiecare instituţie va aplica aceast program. Grija mea cea mare, în acest moment, este aceea de a găsi soluţii pentru crearea de locuri de muncă”,

a spus Sebastian Vlădescu.

mediafax.ro

Parlamentul s-ar putea muta în sediul Bibliotecii Naţionale

Se mută Parlamentul în sediul Bibliotecii Naţionale?Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, scrie, pe blogul său, că, din informaţiile pe care le are, se pare că actuala putere doreşte să mute Legislativul în sediul Bibliotecii Naţionale, iar Palatul Parlamentului să fie transformat în cel mai mare mall din Europa.