Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie


Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

de Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!


O stea pin ceruri

de Mihai Eminescu

O stea pin ceruri o văd că trece
Şi eu un nume i-am pus din zbor,
Numele unei inime rece,
Fără fior.

Ea nevăzută acum se stinge,
Nimeni în zboru-i n-o-a urmărit;
Numai un ochi singur umed o plânge
Căci o-a iubit.

Ştiţi de ce stelei i-am dat un nume,
Numele unui suflet răcit,
Ce-acuma palid, uitat de lume,
A-mbătrânit?

Pentru că ochiul ce lăcrimează
După-acea steauă care s-a stins
Este-al meu suflet ce meditează,
E-ochiul meu plâns.

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (15 ianuarie 1850,Ipoteşti – 15 iunie 1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, fiind supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.

Reclame

La România.La români.La pizmă.La un avut. Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu,  (14 ianuarie 1825 Bolintin-Vale-†20 august 1872, Bucureşti) a fost un poet român, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 şi diplomat.
Dimitrie Bolintineanu .Wikisursă

La români

de Dimitrie Bolintineanu

Români! Ce faceţi oare mormintele străbune?
Orice popor ar fi
Ce n-are monumente, aceste mari cunune
De secoli de mărire, nu are drept a spune
Că este el un popol! Nici are drept a fi!

Mormintele se află; dar, turme rătăcite,
Români! de robi tirani,
Ce au trecut pe ţară cu inimi înjosite,
Lăsară să se surpe; erau prea strălucite;
Şi ei, prea orbi, să rabde lumina-acelor ani!

Vai! Secolii din urmă deschiseră intrare
Străinilor pierduţi,
În paturi nopţiale, aceste sanctuare
De unde altădată, spre fală şi mirare,
Năşteau eroii ţării şi dalbele virtuţi.

Străinii risipiră ţărâna strămoşească,
Şi ce n-au risipit,
Românii dărâmară!… O, ţară românească!
Fii demnă prin virtute de fala strămoşească,
Sau leapădă un nume ce tu ai umilit!

La România

de Dimitrie Bolintineanu

Astfel cum se-nclină crinul
Fără viaţă şi color,
Când un vierme-i roade sânul
Fraged şi desfătător;
Astfel, dulce Românie,
Tu începi a te fana,
Şi nimic n-aduce ţie
Viaţa şi mărirea ta!
Dragă, moartea locuieşte
Chiar în sânul tău frumos.
Unde mergi ea te-nsoteşte;
Orice faci e de prisos.
Când în dorul ce te-abate
Tu încaleci să combaţi,
Un fiastru urcă-n spate
Şi iţi zice să abaţi!
Când pe râul organizării
Vasul tău vrei a-l purta,
Un fiastru, al pierzării,
Pune mâna-n cârma sa.
Unde mâna ta plăcută
Scrie fericire,-amor!
Altă mână nevăzută
Scrie-ndată: ură, dor!
Când tu faci o faptă bună
Fiii tăi o veştezesc,
Rozele p-a ta cunună
Cum le pui se ofilesc!
Şi speranţa ta se curmă!
Cu nimica nu te-mpaci!
Toţi s-arată pentru cârmă;
Dar eu nu mai văz cârmaci!

La pizmă

de Dimitrie Bolintineanu

Pizmă, tu eşti răsplătirea
Faptelor celor mai mari!
Tu stingi pacea şi iubirea
Şi faci zilele amari.

Tu faci ca să nască calomnia rea;
Ăst cărbun ce arde fruntea ce atinge
Dar care mânjeşte, după ce se stinge
Însuşi pe acela care îl ţinea.

Tu-mpleteşti cununa morţii
La maptirii renumiţi,
Tu tragi jos în lume sorţii
Regilor neodihniţi.

Pizmă, orişiunde naşte o virtute,
Un talent, un merit, un prezent ceresc,
Ale tele umbre palide şi mute
Nasc deopotrivă şi le învelesc!

În colibă tu născută,
Fugi de dânsa ne-ncetat,
Şi cu forma ta plăcută
În palaturi ai intrat.

Tu faci de păleşte viaţă, tinereţe,
Dulce bucurie între muritori,
Fragedă junie schimbi în bătrâneţe
Şi prefaci în lacrimi ale vieţii flori!

Nimănui nu dai cruţare!
Când se varsă-al tău fior,
Regii sunt a ta suflare
Şi pălesc pe tronul lor.

Cei ce-i înconjoară cearcă-a ta putere,
Inima se umple cu al tău venin,
Care o îmbată şi o schimbă-n fiere,
Ura-nlocuieşte amorul divin.

Eu te văz pe orice faţă,
De la domni până la sclavi.
Fumul tău pe toţi răsfaţă,
Pe cei slabi şi pe cei bravi.

Tu inspiri adesea pana care scrie,
Vorba roditoare unui orator,
Ce combate crâncen oarba tiranie,
Şi reverşi mânia până în amor.

Lauzi cu neruşinare
Pe acei ce slabi gândeşti,
Şi pe cel ce merit are
Îl ascunzi, când nu-l loveşti.

Cum în bătălie vulturul de pradă
Urmă o armată, şade priveghind,
Şi când se doboară corpuri în grămadă,
Se aruncă-asupra-i însetat crocnind,

Astfel tu aştepţi în noapte
Laurii a se-mpleti
Şi cu ne-mpăcate şoapte
Te repezi a le zdrobi.

La un avut

de Dimitrie Bolintineanu

Da, dintre toţi avuţii din astă ţară mică,
Acela care ştie mai bine-a risipi
Comorile de aur cu arta cea antică,
Eşti tu, nu te-ndoi!

Porfirul şi ivorul, şi aurul îngână
Locaşul tău ferice în gustul cel mai fin
În luxul cel mai splendid la care-a artei mână

Dă sufletu-i divin.
La masa ta de oaspeţi cu inime voioase
Cristalul rivaliză cu porţelanul dalb,
Şi rozele, şi crinii, cu june graţioase,

Cu gâtul lor cel alb.
În cupe râde vinul în spume-mbălsămite
Şi face să recheme pe zeii cei uitaţi,
Şi roabele antice să văd înlocuite
De servi muiaţi în aur ca fiii de-mpăraţi!
Dar poţi a-mi spune mie cum în apropiere
D-a trece astă vale pe care ai albit,
Tu mai înalţi palaturi la viaţă şi plăcere,

Când viaţa s-a finit?
Ştii dacă de la tine şi până la morminte
Mai este loc d-o noapte, sărmane pieritor?
Te-ascunzi fricos, de moarte, bătrân fără de minte,

Când tu eşti muritor?
În darn vei da tu aur arhangelului morţii,
El nu primeşte mită, şi-atuncea, vai! în plâns,
Vei înţelege oare că, împotriva sorţii,

În darn averi ai strâns.
Vei părăsi palatul, femeile frumoase
Şi oaspii tăi, şi servii, şi toţi te vor lăsa.
Moştenitorii însă la mesele-ţi luxoase
Bând, vai! te vor uita!

S-au nascut in 14 ianuarie:

14 ianuarie 1952: Călin Popescu Tăriceanu, politician român.
14 ianuarie 1953: Victor Socaciu, solist vocal folk–pop, instrumentist român.
14 ianuarie 1978: Costi Ioniţă, cantaret roman de manele.

Le urez tuturor La multi ani!