Bucharest metroART decoreaza trei bănci-zebre în staţia de metrou Piaţa Victoriei 1

Pingul meu  pentru Ioan Usca

Bucharest metroART, un proiect I Love Bucharest, debutează cu decorarea a trei bănci-zebre în staţia de metrou Piaţa Victoriei 1, în noaptea de 15 spre 16 martie.Cele trei zebre sunt primele obiecte de artă care apar în peisajul staţiei de metrou, acestea fiind realizate cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România şi semnalizând Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti.

Cele trei obiecte de artă cu valoare utilitară adăugată reprezintă primul pas al celei de-a treia etape a proiectului Bucharest metroART, proiect din cadrul programului de artă publică participativă I Love Bucharest, Este organizat de Asociaţia din Pod, alături de partenerii următori: Fundaţia Mora, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Naţional de Geologie, METROREX SA, TimeOut Bucureşti.

Zebrula este proiectul conceput de Mara Patriche, artist vizual, şi reprezintă un prim eşantion al celor 10 proiecte de intervenţii artistice alese prin vot direct de către bucureşteni şi partenerii proiectului pentru decorarea staţiei de metrou, proces de selecţie care s-a desfăşurat în toamna anului 2008.

Proiectul începe transformarea staţiilor de metrou cu Piaţa Victoriei 1, care este una din cele mai tranzitate căi de acces către cele trei muzee de importanţă naţională din Bucureşti.

6 Responses to Bucharest metroART decoreaza trei bănci-zebre în staţia de metrou Piaţa Victoriei 1

  1. octavpelin says:

    Gabi,esti o minunatie ,multumesc pentru aceste informatii,o zi minunata 🙂
    p.s.ai dreptate mi-au sters pe Natalie Avalon,dar ai o dedicatie muzicala.

  2. Pingback: Adrian Nastase reales presedinte al Consiliului National al PSD « Hai ca se poate!

  3. Pingback: Mirozna văduvei vopsite – 9 « Ioan Usca

  4. Tavi,cred ca e frumos.Imi place aceasta forma de arta.
    P.S.Sunt multe videoclipuri pe care nu le putem vedea,mai ales cele supuse drepturilor de autor ale Sonny.
    Multumesc,voi veni sa ascult muzica.

  5. Zamfir POP says:

    Manifestări artistice, sau mai puţin, există peste tot. De ce nu ar fi asigurată şi calitatea lor, real artistică?!
    Va mai trebui adăugat un fond muzical liniştitor. Şi, măcar, un dram de bun simţ răspândit în masa călătorilor.

  6. Mie-mi place arta aceasta,mai trebuie ca si oamenii sa pastreze frumosul,curatenia!
    Un fond muzical linistitor…e o idee minunata in locurile atat de aglomerate.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s