Ţara lacrimii, Gheorghe Tomozei

Ţara lacrimii

de Gheorghe Tomozei

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire…
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare…

29 aprilie 1936: Gheorghe Tomozei ( 29 aprilie 1936, Bucureşti – 31 martie 1997, Bucureşti) a fost un poet şi un eseist român.

29 aprilie 1879: Gala Galaction (Grigore Pisculescu), scriitor român, traducător, în 1938, al Bibliei în limba română.

Din blogosfera.

Daurel.Nu-i gluma, Gina.cum este, Elisa.Mă apropii de cinci sute de mii