Premierul Japoniei a demisionat
iunie 3, 2010 7 comentarii
Si preşedintele Germaniei Horst Köhler şi-a dat demisia din funcţia de Preşedinte al Germaniei in urma unor declaratii controversate privind implicarea militara a tarii sale in Afganistan.
Asteptam si in Romania cateva demisii de onoare.Sau nu mai exista onoare la cei din fruntea tarii?
Premierul Japoniei, Yukio Hatoyama, şi-a anunţat demisia după numai opt luni de la preluarea funcţiei. Totodată, a renunţat şi la preşedinţia Partidului Democrat, gest urmat şi de secretarul general al formaţiunii.
În cele câteva luni în care s-a aflat la conducerea guvernului, premierul nu a reuşit să ducă la bun sfârşit niciuna din promisiunile electorale care l-au propulsat în fruntea executivului. Datoria publică a ţării a continuat să crească, iar mult aşteptata relansare economică nu s-a produs. Cabinetul nu a găsit nicio soluţie viabila pentru reducerea cheltuielilor bugetare împovărate de numărul mare de pensionari.
Din blogosfera.
Comentarii recente