Povesti de la Snagov

Mare eveniment politic, intalnirea portocaliilor cu seful lor intrun loc racoros si foarte bine pazit, atat pe uscat cat si in aere, pe apa, sub apa.A fost asa cum era de asteptat, nici o noutate, poate doar ca a tinut mai putin ca data trecuta.

Acesti oameni care ne-au condus spre dezastru, isi vad mai departe de viata lor si-i doare fix in pix de soarta noastra.Acum asteapta cu berabdare vacanata, iar noi vom simti pe pielea noastra „binefacerile” guvernarii lor.In plus, ne mai loveste si mama natura ca sa puna capac la toate.Cu deosebire ca nu iarta pe nimeni, nici macar pe ei.

De binefacerile lor in afara de mine au parte si Theodora, Ioan Usca Elisa, Daurel, Gina, Tavi,

Băsescu către PDL: E timpul să vă dezlipiţi de mine, gândiţi-vă la era post-Băsescu şi chiar post-Boc.Preşedintele Băsescu le-a recomandat, duminică, democrat-liberalilor să-şi caute alţi lideri, să se gândească la „era post-Băsescu şi chiar post-Boc”, să reformeze partidul şi să facă din Biroul Permanent Naţional for de dezbateri, nu clacă, menţionând că a spus „clacă, nu cloacă”, relatează Gândul.

Băsescu amână remanierea până în toamnă.Preşedintele Traian Băsescu a acordat, duminică seară, Guvernului, un termen de 60 de zile pentru ca aplicarea măsurilor de austeritate şi a programului de restructurare să-şi dovedească eficienţa, au declarat surse participante la întâlnirea Băsescu-PDL, de la Snagov.

Băsescu a propus ca Boc să fie dublat de purtători de mesaj, astfel PDL să fie disociat de guvernare.Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, la întâlnirea de duminică seară, cu liderii PDL, că trei persoane marcante din partid ar trebui să dubleze actuala conducere, pentru a se face distincţie între formaţiunea democrat-liberală, liderul acesteia şi Guvern, au declarat surse participante la şedinţă, care au susţinut că şeful statului a avertizat că, în caz contrar, PDL riscă să ajungă mai rău decât PSD-ul lui Adrian Năstase.

Igaş: Preşedintele Băsescu a fost ca un părinte care dă sfaturi bune copiilor lui .Liderul grupului senatorial PDL Traian Igaş a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, după întâlnirea Băsescu-PDL, că şeful statului a fost „ca un părinte care dă sfaturi bune copiilor lui” şi că rămâne de văzut acum cât de înţelept va fi copilul.

12 Responses to Povesti de la Snagov

  1. Pingback: Vremea prognozata până in 3 iulie « Elisa-gradina mea de vis

  2. daurel says:

    Si-au luat doua luni de vacanta; cred ca si opozitia este bucuroasa…

  3. daurel says:

    Mie mi se pare frumoasa „casuta” de la Snagov; cuibusorul de nebunii al guvernantilor.

  4. Atat de frumoasa casa, atat de incurcate vremurile…
    Draga Gabita, nu stiu de unde sa gasim zambete, chiar nu stiu.

    O zi buna iti doresc!

  5. octavpelin says:

    Semana VILA DE LA SNAGOV CU CEA DE LA WANNSEE asezata langa lac iar cifra de 20 spune multe…..o saptamana linisstita!
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

  6. Pingback: Nu am nici chef nici timp si nici putere sa simt compasiune pentru Udrea « Hai ca se poate!

  7. Pingback: De centru « Ioan Usca

  8. Pingback: Diversiunea Dan Diaconescu « Hai ca se poate!

  9. Pingback: Cai verzi – Sânge balcanic (96) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  10. Pingback: Adriean Videanu si subventiile la energie « Hai ca se poate!

  11. In locul lor nu as pleca intro vacanta asa de lunga. e periculos pentru toti.

  12. Gina, incerc cateodata sa zambesc cand citesc cate-un text sau aud cate-o gluma.dar e un zambet amar. 😦

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s