Freddie Mercury(5 septembrie 1946-24 noiembrie 1991)

Freddy Mercury

Freddie Mercury(născut Farrokh Bulsara la 5 septembrie 1946- 24 noiembrie 1991) a fost muzician, compozitor și textier britanic, cunoscut ca lider al formației britanice de muzică rock Queen. Mercury a fost recunoscut pentru calitățile vocale remarcabile de tenor și pentru prestațiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internaționale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions și Little Thing Called Love. Mercury a murit în urma unor complicații ale sistemului imunitar cauzate de infectarea cu virusul care cauzează boala cunoscută sub acronimul SIDA.

Freddy Mercury:”Dacă mor mîine, nu-mi pare rău. Am trăit cu adevărat.”

Ultimele clipe ale lui Freddie Mercury

Freddie zăcea întins sub cearşafurile albe de saten, în patul cu baldachin cu care se mîndrea altădată, spunînd că şase persoane ar putea dormi în el fără să se stingherească; era, în sfîrşit, împăcat cu lumea. Pisicile persane, pe care le mai mîngîiase cu cîteva ore în urmă, se furişaseră abătute afară. Plecaseră şi ultimii prieteni apropiaţi ce-i mai rămăseseră credincioşi şi care îl vizitaseră în ultimele săptămîni; în urmă cu o oră se retrăseseră şi medicii. Prima lui prietenă, Mary Austin, al cărei fiu, Ricky, de aproape doi ani, fusese botezat de Freddie, plecase şi ea. Cu lacrimi în ochi, îl sărutase pe obraz şi ieşise în grabă din magnifica locuinţă, pierzîndu-se în noaptea londoneză…..

Freddie Mercury – Love of my life

Din blogosfera.

Theodora.Cu capul sus dar ignorat de toata lumea

Romania trezeste-te!!!

Ioan Usca.Plicul

Caius.Un banc

Elisa.La revedere

Mirela.Alege marul!

Nataşa.Ajutor

CELLA.cu drag

Daurel.Solutia d-lui Cartianu…

Tavi.ADRIEAN VIDEANU”EMINENTA CENUSIE”A PDL IL PUNE LA ;PUNCT PE PONTA BASESCU:MOTIUNEA DE CENZURA NU ARE SANSE SA TREACA IN 2010!!

Ziarul toateBlogurile.ro

Reclame

Cârmacii de Alexandru Vlahuţă

Cârmacii

de Alexandru Vlahuţă

Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea
Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea
Sus, spre sfetnici, şi văzut-am a lor feţe luminoase,
Ş-am văzut maimuţăria, strâmbăturile greţoase
Astor molii, astor ciocli, dezmăţaţi copii ai spumei,
Care-n aur văd, smintiţii, sufletul şi cinstea lumei,
Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuţi,
Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuţi.
I-am văzut păpuşi gătite, tologiţi în jeţuri moi,
Trântori, fără nici o grijă, şi străini de-orice nevoi,
Răscolind în a lor cuget ale ţării măruntaie
Şi cătând, nesocotiţii, ca din trupul ei să taie
Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai
rămas teafăr.

Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr.
Dar înnuntru sub medalii şi sub hainele bogate
Clocoteşte-n oala cărnei, otrăvită de păcate,
La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară
Clocoteşte crima . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară!
Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini
O să pierdeţi cârma ţării ş-or să vină alţi stăpâni.

Deci, pârjol şi jaf! Opinca hoitul să rămână os

Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri şi-n dantele

Vă-nveliţi a voastră carne, voi, ce-n câteva inele
Purtaţi hrana ce lipseşte unei jumătăţi de ţară,
Spuneţi, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară
Că a voastre diamante se topesc şi vi s-arată
Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată?

Vai, acele pietre scumpe ochi focoşi sub geana serii
Credeţi voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile ţării!

Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână
Călăreţul, o maimuţă, care ţine-n a ei mână
Frâul tău a ta viaţă. Du-o unde vrea să meargă!
Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă,
Iar când frâul tău îl strânge, de-ţi trosnesc dinţii din gură,
Te opreşte: să răsufle vrea scârboasa pocitură.

Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns
Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii.
Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală

De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!
Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari
Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt
Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!

Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei

Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!
Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!
Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!

Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire
Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!
Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte
Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,
Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!

Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând,
Pleacă-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând:
Scumpa, draga Românie, idolul vieţii mele!
Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele!
Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti!

Ş-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roşeşti,
Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,
Cearcă-ţi sabia în gâtul conştiinţei tale-ntăi!

Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii!
Ah, cumplit v-aţi râs de lege şi de cumpăna dreptăţii,
Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume!

Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,
Şi vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiţi,
Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi.

Tîrgovişte, 1881, iunie

Din blogosfera.

Theodora.Cu capul sus dar ignorat de toata lumea

Romania trezeste-te!!!

Ioan Usca.Plicul

Caius.Un banc

Elisa.La revedere

Mirela.Alege marul!

Nataşa.Ajutor

CELLA.cu drag

Daurel.Solutia d-lui Cartianu…

Tavi.ADRIEAN VIDEANU”EMINENTA CENUSIE”A PDL IL PUNE LA ;PUNCT PE PONTA BASESCU:MOTIUNEA DE CENZURA NU ARE SANSE SA TREACA IN 2010!!

Ziarul toateBlogurile.ro

Alexandru Vlahuță (5 septembrie 1858—19 noiembrie 1919).Poezii

Homo homini lupus

de Alexandru Vlahuţă

Zadarnic! – Lupta se-nteţeşte,
Şi nu-i alegere de armă.
Sub pumnul grosolan al forţei
Dreptatea celui slab se sfarmă.

Durerile vin tot mai multe,
Mai mari şi mai adânc simţite.
De unde sapi lumina, curge
Iar întuneric ce te-nghite.

Un pas, un gând, o scăpărare,
Şi îndoiala te-nfioară.
Pe umeri tot mai slabi apasă
Din ce în ce mai grea povară.

Sub planul sfânt de înfrăţire
Sporeşte ura bestială:
Tot omul e-un vrăjmaş la pândă,
Toată cruzimea e o fală;

S-azvârl-a patimilor valuri
Din şubredele stăvilare,
Şi peste pulberea de pravili
Domneşte oarba-nverşunare.

Zadarnic gânduri răzvrătite
Izbesc eterna piramidă,
Spre vârful căreia cu toţii
Se bat o cale să-şi deschidă…

Mai sus, mai sus … scrâşnind se-ndeasă;
Sub mulţi prăpastia se cască.
Nu tuturor li-i dat să zboare,
Dar câţi nu ştiu să se târască!

Asupra omului de mâine
S-apleacă palida ştiintă,
Şi-l vede mai nervos, mai sceptic,
Mai înrăit de suferinţă…

Zadarnic! – Lupta se-nteţeşte,
Şi nu-i alegere de armă.
Sub pumnul grosolan al forţei
Dreptatea celui slab se sfarmă.

Ieri, azi, mâine

de Alexandru Vlahuţă

Ieri!… cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,

Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri… poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt.

Astăzi?… lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.

Mâini?… o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine… mâine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!

În zile grele

de Alexandru Vlahuţă

Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei,
Şi nu mai ştim de-ai noştri, nici ei de noi nu ştiu…
Cu gândul doar, pe negre întinderi de pustiu,
Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei.

Citeam, şi-mi păreau basme, cum se lăsau pe ţară
Întunecate oarde, ca norii de lăcuste.
Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste,
Cum răpăie pământul sub ploile de vară.

Citeam de lanuri arse, de sate pustiite,
Femei, cu prunci în braţe, prin codri rătăcind,
Câte-un bătrân ce cată, din vârful unui grind,
Cum trec, mânaţi în cârduri, ca turmele de vite,

Cum trec, duşi în robie, subt bici, feciori şi fete,
Şi carele-ncărcate cu bogăţia ţării,
Şi-n urmă, cât bat ochii, în limpezişul zării,
Grămezi de scrum din toată strânsura pe-ndelete…

Citeam şi-mi păreau basme. Şi iată că destinul
Vru să trăiesc aievea acele zile grele;
Şi văd cum calcă lifta pământul ţării mele,
Cum tot avutul nostru ni-l bântuie străinul:

Să nu mai ştiu nimica de cei rămaşi acasă,
Decât că e vrăjmaşul stăpân pe soarta lor…
Gândindu-mă la dânşii, muncit de griji, de dor,
Stau în adâncul nopţii, cu coatele pe masă,

Şi-i văd săpând la şanţuri, bătuţi, bolnavi, sub zloată
Moşnegi căzuţi pe drumuri, femei batjocurite
În jurul lor, copiii cu braţele ciuntite
Înfăţişează jertfa şi jalea ţării toată.

Şi-atunci tresar sub gândul că prea am trăit bine;
Prea mult am râs; prea-n toate vedeam numai un joc…
Şi trebuia să vie acest năprasnic foc,
În larg să ne deschidă drum nou, printre ruine.

Fii binecuvântată, fecundă suferinţă,
Tu ce ne eşti trimeasă de veşnica dreptate
Să curăţi neamul nostru de vechile păcate,
Să faci din el o-ntreagă şi singură fiinţă!

M-ai învăţat, durere, ce e să ai o ţară.
Şi-n inima-mi rănită adânc ţi-ai scris cuvântul:
Cu sânge şi cu lacrimi va să frămânţi pământul
Din care-aştepţi viaţa cea nouă să răsară.

sursa poezii

Alexandru Vlahuță - pictură de Ipolit Stambru

Alexandru Vlahuță (5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță — 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.

Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.

În prezent un liceu cu profil uman din Bârlad îi poartă numele, iar in Ramnicu Sarat exista Colegiul National „Alexandru Vlahuta”.

Din blogosfera.

Theodora.Cu capul sus dar ignorat de toata lumea

Romania trezeste-te!!!

Ioan Usca.Plicul

Caius.Un banc

Elisa.La revedere

Mirela.Alege marul!

Nataşa.Ajutor

CELLA.cu drag

Daurel.Solutia d-lui Cartianu…

Tavi.ADRIEAN VIDEANU”EMINENTA CENUSIE”A PDL IL PUNE LA ;PUNCT PE PONTA BASESCU:MOTIUNEA DE CENZURA NU ARE SANSE SA TREACA IN 2010!!

Ziarul toateBlogurile.ro