Alexandru Vlahuță (5 septembrie 1858—19 noiembrie 1919).Poezii

Homo homini lupus

de Alexandru Vlahuţă

Zadarnic! – Lupta se-nteţeşte,
Şi nu-i alegere de armă.
Sub pumnul grosolan al forţei
Dreptatea celui slab se sfarmă.

Durerile vin tot mai multe,
Mai mari şi mai adânc simţite.
De unde sapi lumina, curge
Iar întuneric ce te-nghite.

Un pas, un gând, o scăpărare,
Şi îndoiala te-nfioară.
Pe umeri tot mai slabi apasă
Din ce în ce mai grea povară.

Sub planul sfânt de înfrăţire
Sporeşte ura bestială:
Tot omul e-un vrăjmaş la pândă,
Toată cruzimea e o fală;

S-azvârl-a patimilor valuri
Din şubredele stăvilare,
Şi peste pulberea de pravili
Domneşte oarba-nverşunare.

Zadarnic gânduri răzvrătite
Izbesc eterna piramidă,
Spre vârful căreia cu toţii
Se bat o cale să-şi deschidă…

Mai sus, mai sus … scrâşnind se-ndeasă;
Sub mulţi prăpastia se cască.
Nu tuturor li-i dat să zboare,
Dar câţi nu ştiu să se târască!

Asupra omului de mâine
S-apleacă palida ştiintă,
Şi-l vede mai nervos, mai sceptic,
Mai înrăit de suferinţă…

Zadarnic! – Lupta se-nteţeşte,
Şi nu-i alegere de armă.
Sub pumnul grosolan al forţei
Dreptatea celui slab se sfarmă.

Ieri, azi, mâine

de Alexandru Vlahuţă

Ieri!… cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,

Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri… poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt.

Astăzi?… lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.

Mâini?… o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine… mâine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!

În zile grele

de Alexandru Vlahuţă

Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei,
Şi nu mai ştim de-ai noştri, nici ei de noi nu ştiu…
Cu gândul doar, pe negre întinderi de pustiu,
Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei.

Citeam, şi-mi păreau basme, cum se lăsau pe ţară
Întunecate oarde, ca norii de lăcuste.
Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste,
Cum răpăie pământul sub ploile de vară.

Citeam de lanuri arse, de sate pustiite,
Femei, cu prunci în braţe, prin codri rătăcind,
Câte-un bătrân ce cată, din vârful unui grind,
Cum trec, mânaţi în cârduri, ca turmele de vite,

Cum trec, duşi în robie, subt bici, feciori şi fete,
Şi carele-ncărcate cu bogăţia ţării,
Şi-n urmă, cât bat ochii, în limpezişul zării,
Grămezi de scrum din toată strânsura pe-ndelete…

Citeam şi-mi păreau basme. Şi iată că destinul
Vru să trăiesc aievea acele zile grele;
Şi văd cum calcă lifta pământul ţării mele,
Cum tot avutul nostru ni-l bântuie străinul:

Să nu mai ştiu nimica de cei rămaşi acasă,
Decât că e vrăjmaşul stăpân pe soarta lor…
Gândindu-mă la dânşii, muncit de griji, de dor,
Stau în adâncul nopţii, cu coatele pe masă,

Şi-i văd săpând la şanţuri, bătuţi, bolnavi, sub zloată
Moşnegi căzuţi pe drumuri, femei batjocurite
În jurul lor, copiii cu braţele ciuntite
Înfăţişează jertfa şi jalea ţării toată.

Şi-atunci tresar sub gândul că prea am trăit bine;
Prea mult am râs; prea-n toate vedeam numai un joc…
Şi trebuia să vie acest năprasnic foc,
În larg să ne deschidă drum nou, printre ruine.

Fii binecuvântată, fecundă suferinţă,
Tu ce ne eşti trimeasă de veşnica dreptate
Să curăţi neamul nostru de vechile păcate,
Să faci din el o-ntreagă şi singură fiinţă!

M-ai învăţat, durere, ce e să ai o ţară.
Şi-n inima-mi rănită adânc ţi-ai scris cuvântul:
Cu sânge şi cu lacrimi va să frămânţi pământul
Din care-aştepţi viaţa cea nouă să răsară.

sursa poezii

Alexandru Vlahuță - pictură de Ipolit Stambru

Alexandru Vlahuță (5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță — 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.

Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.

În prezent un liceu cu profil uman din Bârlad îi poartă numele, iar in Ramnicu Sarat exista Colegiul National „Alexandru Vlahuta”.

Din blogosfera.

Theodora.Cu capul sus dar ignorat de toata lumea

Romania trezeste-te!!!

Ioan Usca.Plicul

Caius.Un banc

Elisa.La revedere

Mirela.Alege marul!

Nataşa.Ajutor

CELLA.cu drag

Daurel.Solutia d-lui Cartianu…

Tavi.ADRIEAN VIDEANU”EMINENTA CENUSIE”A PDL IL PUNE LA ;PUNCT PE PONTA BASESCU:MOTIUNEA DE CENZURA NU ARE SANSE SA TREACA IN 2010!!

Ziarul toateBlogurile.ro

Anunțuri

5 Responses to Alexandru Vlahuță (5 septembrie 1858—19 noiembrie 1919).Poezii

  1. Pingback: Alexandru Vlahuță (5 septembrie 1858—19 noiembrie 1919).Poezii - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: La revedere « Elisa-gradina mea de vis

  3. octavpelin says:

    Gabi 🙂 da,are drepate Alexandru Vlahiuta 🙂

  4. tavi, are dreptate si el si alti poeti, scriitori.
    In Romania s-au intamplat nedreptati si ticalosii intotdeauna, dar niciodata ca acum (exceptie perioada stalinista, asa cred). 😦

  5. Pingback: Stăpânul nu e acasă! | Ilar

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s