Frunzele toamnei

Din blogosfera.

Ioan Usca.Bilanţ

Ștefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875 – 22 iunie 1913), poet și traducător român

Ștefan Octavian Iosif


Ștefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875, Brașov – 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.

Adio

de Ştefan Octavian Iosif

Da, mult mai bine ar fi fost
Să fi rămas în sat la noi,
De-ai fi avut şi tu vreun rost,
De-am fi avut pămînt şi boi.

Că sîntem nevoieşi de tot,
Şi ai fraţi mici, şi sînteţi mulţi…
Muncesc din greu, fac tot ce pot
Şi tot flămînzi, şi tot desculţi !

Tu eşti mai mare, mai deştept —
Cînd oi muri, pe tine-i las,
Şi multe de la tine-aştept :
Nădejdea-n tine mi-a rămas.

Noroc măcar dac-ai avea
Să dai de vreun stăpîn milos :
Să-mi scrii mereu, cît ‘ei putea,
Că doar tu ştii să scrii frumos !

Şi-acuma — ochii să-i sărut :
Mergi sănătos şi fii voinic !
Dar stai, o vorb-aş mai fi vrut,
O vorbă numai să-ţi mai zic :

Tot ochii ăştia, amîndoi,
Aşa frumoşi, aşa senini,
Să mi-i aduci tu înapoi,
Să nu-i uiţi, dragă, prin străini…

Poveste

de Ştefan Octavian Iosif

Se spune-n basme c-a trăit
Demult, demult pe lume-odată
Un biet copil orfan, robit
De-o vrăjitoare blestemată.

În lanţuri ea-l ţinea oricînd,
Şi el plîngea de disperare,
Dar lacrimile-i, picurănd,
Se prefăceau mărgăritare…

Iar vrăjitoarea le strîngea
Şi tot mai multe vrea să strîngă,
Încăt din ce mai mult plîngea,
El tot mai mult avea să plîngă…

Aşa, copii obijduiţi
Pe lumea noastră sînt poeţii,
Încătuşaţi şi chinuiţi
De vraja blestemată-a vieţii.

Ei plîng de drag, ei plîng de dor,
Şi cearcă în zadar uitare,
Sporind cu lacrimile lor
Comoara de mărgăritare !

O rază

de Ştefan Octavian Iosif

Străin pierdut, pe lume fără parte,
Răznit de-ai tăi, de tot ce-ai scump departe,
În van ai blestema şi-n van ai geme :
Nu vor veni, în orele supreme,
Plîngînd încet pe nume să te cheme,
Nici să-ţi închidă ochii după moarte…

La ce amarul deznădejdei multe,
Zădărnicia unor lacrimi smulte,
Biet suflet gata să-şi pornească zborul ?
Alină-ţi plînsul, potoleşte-ţi dorul
Şi-ntoarce-te spre-Atoteştiutorul :
El singur numai poate să te-asculte…

Precum pe văi se desprimăvărează,
Pe frunte blînd te-o mîngîia c-o rază
Ce va străbate-ntreaga ta fiinţă…
Atunci adoarme orice suferinţă.
Priviţi la ceruri cu recunoştinţă,
Căci Dumnezeu pe toţi ne are-n pază !

wikisource.org

Din blogosfera.

Theodora.Prigoana vrea sa bage pumnul in gura presei scrise si online

Nataşa.Deşertăciuni

Caius. Jurământ

Ziarul toateBlogurile.ro