FMI: PIB pe locuitor va reveni în România la nivelul din 2008 abia în 2013
octombrie 29, 2010 10 comentarii
Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor, unul dintre cei mai relevanţi indicatori ai nivelului de trai, va reveni în România la nivelul din anul 2008 abia în 2013, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Astfel, dacă România avea în anul 2008 un PIB pe locuitor de circa 9.500 de dolari, indicatorul a scăzut la 7.500 de dolari anul trecut, respectiv 7.390 de dolari în acest an, şi urmează să urce la 7.700 de dolari anul viitor, 8.700 de dolari în 2012 şi 9.800 de dolari în 2013.După 2013, FMI anticipează o creştere puternică, la 11.123 dolari în anul următor, respectiv 12.660 dolari în 2015.
Majoritatii romanilor le-a fost greu si foarte greu atata in timpul guvernarii aliantei DA, a celei pesediste, peneliste cand „gaurile negre” ale economiei au fost privatizate si mii de angajati au fost disponibilizati.Poate ca unii-si amintesc de protestele de atunci, poate ca multi dintre noi am participat la mitinguri, pichetari, greve.
Mai tarziu am inteles ca asta a fost solutia cea mai buna gasita de sindicate si guvernanti, din pacate, doar pentru o perioada.Multi dintre disponibilizatii de atunci sunt deja pensionari, altii nu mai sunt printre noi.
Insa ce se intampla de cand suntem condusi de acesti incompetenti portocalii, e de domeniul horror in toate privintele.Saracia lucie e brandul de tara, injosirea, batjocorirea, condamnarea noastra la moarte (o moarte nu numai a corpului fizic, ci in special al celui spiritual), ne-au transformat in niste cadavre vii pe multi dintre noi, in timp ce ei prospera pe zi ce trece.
Oare isi inchipuie acesti guvernati cum e sa traiesti cu un salariu de 500-600 lei pe care nici macar nu-l primesti la timp?isi inchipuie ei cum e sa te gandesti cu groaza ca sosesc facturile la gaz, electicitate/Stiu cum e sa-ti fie foame?
Ticalosii, mafiotii conduc Romania dupa bunul lor plac si-n interesul lor personal, iar noi suntem niste neputinciosi, opozitia la fel.
Din blogosfera.
Theodora.O PROPUNERE DE SOLIDARITATE, CATEVA ANUNTURI SI UN INCEPUT DE POVESTE
Mirela Pete. Pecha Kucha Night, Cluj-Napoca, 2010. Viața în culori
Dum spiro, spero.Mircea Badea si Victor Ciutacu vor protesta in fata CNA-ului
Gina.ascultă clopoțelul din suflet!
Tavi.BASESCU SE VREA “BAGAT IN SEAMA”LA NATO:RUSIA NU-L ACCEPTA!
Pingback: Geografie şi turism | Ioan Usca
Pingback: Fericirea | Caius
Gabi,suntem vanduti de guvernul antiromanesc condus de Traian Basescu si bocii sai,un weekend fain!
p.s.ai o dedicatie muzicala.
Pingback: Motiunea pe Legea Educatiei a fost depusa « Dum spiro, spero
Pingback: Compasiune pentru cei care muncesc?! « Hai ca se poate!
Guvernantii nu-si pot imagina ca exista romani care nu-si completeaza veniturile cu un mizilic acolo; Basescu, ca marinar, adunase sub comunisti 100.000 de dolari la saltea…
Pingback: Recordul | Ioan Usca
Pingback: Imi este dor de PNTCD si de PRM « Hai ca se poate!
Da, n-au cum sa-si imagineze atat timp cat si atunci, ca si acum, nu au stiut ce e foamea si lipsurile.
Tavi, pe astia i-au ales romanii.
sa-i aleaga in continuare lingaii lor si sa se bucure de rasplata.