Cele mai importante modificari aduse noului Cod al Muncii
noiembrie 30, 2010 3 comentarii
Statul are grija ca noi sa ajungem cat mai repede in groapa.De atata grija si minciuni gogonate si-au pierdut mintile.
Ma intreb de ce asociatiile de psihologi si psihiatrii nu iau atitudine si nu le recomanda un concediu medical si un tratament de specialitate acestor oameni bolnavi?sau trebuie pusi in camasa de forta si internati obligatoriu?
Termenul de preaviz impus angajatului care demisionează va fi extins de la maximum 15 zile la cel puţin 20 zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, şi de la 30 la 45 zile pentru salariaţii cu funcţii de conducere, relevă proiectul de modificare a Codului Muncii, obţinut de MEDIAFAX.
Proiectul stabileşte totodată în mod clar că un contract individual de muncă este suspendat de drept şi pentru participarea la grevă, dar fără ca suspendarea să fie efectuată din iniţiativa salariatului. În acelaşi timp, prevederea conform căreia contractul individual de munca poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului ca sancţiune disciplinară va fi abrogată.
Perioada de probă la angajare extinsă. Pe acelaşi post pot fi verificate mai multe persoane
Perioada obligatorie de concediu neîntrerupt scade de la 15 la 10 zile
Concediul maternal, redus la jumătate. Indemnizaţia va fi 85% din salariu
Din blogosfera.
Caius.Colecţionara de coşmaruri – 9
Dum spiro, spero.Cum sa fiu eu unita cu cei din PD-L si cu Traian Basescu?
Gina.viața între minus și plus
Gabi,,
Este darul pentru mâine?
Frumos..
Pingback: - Elisa – gradina mea de vis
Gina, e unul dintre darurile de la ei. 😦