Azi e Ziua Constituţiei României

8 decembrie, Ziua Constituţiei României.

Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale.

„Ziua Constituţiei României” a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1995, ca urmare a unei hotărâri a Parlamentului (la 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional prin care s-a aprobat Constituţia postcomunistă a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21.XI.1991).

Actuala formă a Constituţiei a intrat în vigoare pe 29 Octombrie 2003 şi a fost adoptată în urma unui referendum naţional, care a avut loc pe 18 şi 19 Octombrie 2003.

Pe 1 Iulie 1866 a fost adoptată prima Constituţie a României. După extinderea teritoriului naţional în 1918, o nouă constituţie a fost aprobată pe 29 Martie 1923. În perioada comunistă Constituţia a fost modificată de mai multe ori, în 1948, 1952 şi 1965. După Revoluţia din 1989, o nouă Constituţie a fost adoptată în 1991.

Din blogosfera.

Theodora.Ti-am furat porcii pentru ca dumneata esti bogat

Dum spiro, spero.De necrezut – Comisia juridica a Camerei Deputatilor a scapat-o pe Ridzi de perchezitie si urmarire penala

Ioan Usca.Ivona Boitan/Ştefan Georgescu – Crăciunul Mincinoşilor

Mirela Pete. Muzici de iarnă și colinde cântate de Enya

Elisa.La revedere,Australia

Gina.mâine fără ieri

Daurel.Definitie

Tavi.ASA DA,PRESEDINTE:NICOLAS SARKOZY L-A FACUT K.O PE TRAIAN BASESCU-CARE A DEVENIT UN ZERO IN U.E.!