„De-ai ieşi din mormânt”, de Aron Cotruş

Aron Cotruș(2 ian.1891 - 1 nov.1961)

De-ai ieşi din mormânt

de Aron Cotruş

de-ai ieşi din mormânt între noi
şi-ai vedea atâţia moţi zdrenţuroşi pe munţii goi
şi neamul întreg flămând ca acu,
ce-ai zice, Horia, tu?!…

te-ai jelui, ai doini din fluier,
ori ai da un nou, şi lung, şi roşu şuier,
munţii toţi să se cutremure,
liftele câmpiei să tremure,
să le vezi îngrozite, de pe culmea-ţi săracă,
din ale belşugului târguri cum pleacă?!…

de-ai trăi tu
acu,
ce-ai face, Horia, cu mişeii ce vând
norodul flămând?!…
nu ţi-ar veni să-i cauţi pe toţi,
de gâturi să-i scoţi,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
şi-n mijlocul pieţelor celor mai mari,
ca pe cei mai mişei tâlhari,
de limbă să-i spânzuri?!…

Din antologia: „Aceşti mari poeţi mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu

Am înflorit întocmai ca un măr

de Aron Cotruş

Am înflorit întocmai ca un măr în vântul aspru şi
fugarnic,
am înflorit cum totul înfloreşte –
zadarnic…

M-au izbit atâtea aspre, repezi, trecătoare vijelii,
şi dacă m-am bocit sau stat-am împietrit şi mut,
n-am câştigat nimic, nici n-am pierdut…

Oricât ne-am zbate, cât ne-am opinti,
ca mâne toţi, la fel, ne-om întâlni,
în tăcerile de vecinicii,
frate vierme!…

sursa;cerculpoetilor.net

Aron Cotruș (2 ianuarie 1891, Hașag, lângă Sibiu – 1 noiembrie 1961 La Mirada, California) a fost un diplomat și scriitor român.
A studiat clasele gimnaziale la Blaj, la liceul „Andrei Șaguna” din Brașov și Facultatea de Litere din Viena, și a făcut parte din redacția ziarelor cu caracter naționalist: „Românul” din Arad și „Gazeta Transilvaniei” din Brașpv, dar a avut și colaborări cu reviste de cultură: „Gândirea”, „Vremea”, „Libertatea” (Orãștie), „Iconar” (Cernãuți), etc.

În timpul primului război mondial, a ajuns în Italia, unde a lucrat pe lîngă Legația României din Roma. După terminarea arăzboiului, în 1919, s-a întors în țară a devenit ziarist în Arad, membru al Societății Scriitorilor Români și director la biblioteca Sămănatorul.

A lucrat ca atașat de presă la Roma, Varșovia, iar în timpul celui de al doilea război mondial, ca secretar de presă la Madrid și Lisabona. A fost directorul publicației „Frăția de cruce” între anii 1940 și 1941.

După prăbușirea regimului antonescian se exilează ca refugiat politic în Spania și devine președintele Comunității Românilor apoi director la revistei prolegionare „Carpații”, apărută în Madrid..

În anul 1957 s-a stabilit în Statele Unite, la Long Beach, California, unde a trăit până la sfîrșitul vieții, pe 1 noiembrie 1961. Rămășitele sale pământești se află în cimitirul Crucea Sfântă, din Cleveland, sub o simplă placă de piatră.

S-a bucurat de mare popularitate și respect, în lumea exilului românesc, fiind recunoscut ca un poet talentat și un mare luptător anticomunist.

sursa:ro.wikipedia.org

 

Din blogosfera.

Theodora.La multi ani tuturor cititorilor blogului meu!

Tavi.The Vienna Philharmonic New Year’s Concert 2011 – Johann Strauss – Waltzer HD

CELLA.LA MULŢI ANI !🙂

Elisa.Prosperitate

Ioan Usca.Petrecerea

Caius.Colecţionara de coşmaruri – 39

Daurel.Am vãzut zeci de imagini…

Gina.muzică și culoare

9 Responses to „De-ai ieşi din mormânt”, de Aron Cotruş

  1. Pingback: “De-ai ieşi din mormânt”, de Aron Cotruş - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: Paleoastronautică « Ioan Usca

  3. daurel spune:

    Ne clarificam foarte greu literatura, valorile culturale; ne incurca politicianismul..

  4. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 40 | Caius

  5. octavpelin spune:

    Gabi,LA MULTI ANI in 2011!!!,geniala postarea acestei poezii „De-ai iesi din mormant!…..a poetului si diplomatului Aron Cotrus,o zi minunata!

  6. incertitudini spune:

    Suntem deficitari în aprecierea valorilor..
    An bun , cu sănătate, Găbița!

  7. Nu am auzit pana acum de acest poet si diplomat roman.Cat pe ce era sa trec mai departe si sa caut alt subiect.
    Bine ca m-am razgandit si am citit cateva poezii de-ale lui si l-am adus pe blog sa-l cunoasteti si voi.

  8. Tavi, iti multumesc.La multi ani si tie!

  9. Iti multumesc pentru urari si vizita, draga Gina.
    La multi ani cu sanatate, bucurii!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s