„Nimic, nici chiar speranţa…”, Alexandru Macedonski

 

Nimic, nici chiar speranţa…
de Alexandru Macedonski

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă…
Departe laşi în urmă al visurilor rai…
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!

Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte…
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!

Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!…
Şi poate ca să fie orice după mormânt
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume

Noi aripi, — nou avânt!

Desperarea
de Alexandru Macedonski

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!…
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate…
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume…
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

 

 


 

Alexandru M. Macedonski ( 14 martie 1854 — 24 noiembrie 1920) a fost un poet şi prozator, dramaturg, şef de cenaclu literar, publicist român.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Mutantul

Gabriela Savitsky.Tsunami la Tokyo

Mirela Pete.Și totuși arta

Caius.Inocentul – 23

Ioan Usca.Tsunami

Caius.Inocentul-24

Theodora.Emil Boc prim-ministru pe viata SAU Tupeul hotului pe care il prinzi cu mana in buzunarul tau si tot el tipa ca il violentezi

Gina.e pur si mouve

Tavi.MIRCEA BANIIAS “CRETINULUL DRACULUI”AL ANCAI BOAGIU REALES LA PRESEDENTIA PD-L CONSTANTA!

6 Responses to „Nimic, nici chiar speranţa…”, Alexandru Macedonski

  1. daurel spune:

    Stiam ceva, insa acum este usor de intrat in detalii; unele folositoare…

    În 1883 Macedonski publică o penibilă epigramă, ce îl ridiculizează pe Eminescu, atunci bolnav. Gestul ridică împotrivă-i un mare val de indignare („Ziarele lor m-au anatemizat, m-au excomunicat”). Caută să se disculpe, însă toate gazetele îi refuză cuvântul. Abonaţii returnează „Literatorul”, cenaclul din jurul revistei se destramă. Pe stradă e arătat cu degetul, devine obiect al oprobriului public. Hotărăşte să plece la Paris (se căsătorise între timp cu Ana Rallet Slătineanu, care-i adusese o dotă substanţială). Apare în „L’Elan litteraire” (Liege), în „Bulletin officiel de l’Academie des Muses Santonnes”. La întoarcerea în ţară încearcă, fără succes, să ducă mai departe „Literatorul”. Dezaprobarea publică îl va urmări în continuare multă vreme. „Ghimpele”, „Moftul român” fac din Macedonski un trist personaj de comedie. ( http://www.crispedia.ro/Alexandru_Macedonski )

  2. incertitudini spune:

    Poet talentat, fire ciudată..și-a scris romanul Thalassa în cerneală violet.
    Ședințele cu tinerii poeți le ținea într-o casă cu blazon , el trona într-un jilț acoperit cu atlaz roșu, împărțea inele cu pietre false celor talentați.
    „Veniți, priveghetoarea cântă!”

  3. Pingback: Flori « Ioan Usca

  4. Pingback: Inocentul – 25 | Caius

  5. Gina, nu stiam ca a fost un ciudat.Nu i-am citit biografia, doar poeziile atat de frumoase.

  6. Nici asta nu o stiam.Zau ca nu stiu ce sa cred despre oamenii de cultura, intelectualii romani.Sunt, au fost dintotdeauna niste rautaciosi, dificili, egoisti…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s