Maria Banuș(10 aprilie 1914 – 14 iulie 1999), poetă din România

Maria Banuş

Maria Banuș (n. 10 aprilie 1914, București; d. 14 iulie 1999) a fost o poetă, traducătoare și eseistă din România, de origine evreiască; este mama pictorului Tudor Banuș (n.1947), care locuiește în Franța din 1972. 

Debutează, în anul 1928, în revista „Bilete de papagal” (a lui Tudor Arghezi), cu poezia „La 14 ani”, dezvăluindu-și crezul poetic:

La 14 ani

de Maria Banus

Te caut pe tine, suflete frumos
Cu frăgezimea și durata unui fum
Încât mă mir și eu cum de ai loc
În ființa mea de-acum.

Te caut pe tine căci te aflu-n drum,
ca pe-o fărâmă de copilărie,
cu clocot de lumini ce parcă-nvie
în fiinţa mea de-acum.

Iar dacă-ncerc destinul să mi-l văd
prin ceaţa vremii neiscate încă,
mă îngrozesc şi cu copilăria-n sân m-ascund
în fiinţa mea de-acum.

Aprilie

de Maria Banus

A varstei melodie-si taie cale.
Supusa, o presimt si o astept.
Cu anii, mai duios ma strangi la piept,
Ma-nvaluie mai bland bratele tale.

Barbara tresarire de tambale,
A tineretii, n-am s-o redestept.
Din vinul vechi sorbim, mai intelept,
Esente tari si bucurii egale.

A noastra-i toamna larga, policroma,
Imparatia frunzelor usoare
Si crama cu racoare si aroma.

Dar nu stiu ce neliniste, ce boare,
Vesteste ca April, un crai salbatic,
Va-mpresura, va sparge calmul atic.

Din blogosfera.

Theodora.Criteriile de disponibilizare în MAI

Caius.Indicii anatomice – 18

Ioan Usca.Pisikalia – 4

Caius.Indicii anatomice – 19

Gina.la răscruce de veacuri

Tavi.SULFINA BARBU PD-L:SUSTINE REFORMA MORTII IN SANATATE- DECI GENOCIDUL IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN!

 

7 Responses to Maria Banuș(10 aprilie 1914 – 14 iulie 1999), poetă din România

  1. Pingback: Indicii anatomice – 20 | Caius

  2. Pingback: Atentie mare!!!! – Theodor Baconsky vrea ca la viitoarele alegeri procentul votului diasporei sa se ridice de la 4,7% la 50% « Hai ca se poate!

  3. octavpelin spune:

    Gabi,merci pentru aceasta postare,Maria Banus era iubita lui Labis,o duminica faina,fara ninsoare!

  4. Pingback: Pisikalia – 6 « Ioan Usca

  5. Pingback: Galatasaray Istanbul, echipa care a fost antrenata de Gica Hagi este la un pas de retrogradare

  6. Tavi, cu placere.
    O poeta a carei poezii si viata ar trebui sa le cunoastem.
    O saptamana mai buna!

  7. Pingback: In cazul copilului născut în toaleta spitalului, consiliul director al Spitalului Judetean de Urgenţă Vâlcea a decis că niciunul dintre medicii implicaţi nu este vinovat. Poate il găsesc vinovat pe bebelus « Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s