Povestile si legendele macului

Macul de camp, floricica rosie si firava care creste pe marginea drumurilor si mai ales pe langa semanaturile de cereale a fost considerat simbolul somnului adanc si al mortii:al somnului, pentru ca din maci se extrage opium si al mortii deoarece are culoarea rosie ca sangele.

Macii erau cunoscuti inca de acum 3000 de ani cand s-au gasit maci in piramidele egiptene.

Romanii credeau ca macii pot vindeca ranile din dragoste si de aceea foloseau floarea in vrajile de dragoste.

Grecii vedeau in mac farmecul dragostei si credeau ca floarea e un semn al fertilitatii si ca aduce sanatate si putere, de aceea atletii primeau inainte de competitii, o potiune magica, un amestec din seminte de mac cu miere si vin.
O legenda greaca spune ca macul a fost creat de Somnus, zeul somnului pentru a o ajuta pe Ceres, zeita recoltelor, care era epuizata dupa ce-si cautase fiica ratacita, de aceea nu mai avea putere sa dea rod recoltelor de grau.Macii au ajutat-o sa doarma si dupa ce si-a revenit, graul a inceput sa creasca din nou.De aici credinta ca prezenta macilor in lanul de grau este esentiala pentru recolta.
Demeter, spune legenda, a creat macul in scopul de a o ajuta sa doarma dupa ce-si pierduse fiica, pe Persephone.

Hypnos and Thanatos (Somnul si Moartea) au fost reprezentati cu coronite de mac sau tinand in maini flori de mac.Evident,grecii erau constienti ca un somn foarte profund indus de opium poate sa duca la moarte.

Alta poveste despre mac spune ca o vrajitoare rea a transformat o femeie intrun mac.Din acea zi, femeia a trait in camp cu ceilalti maci si avea permisiunea sa-si viziteze familia numai in timpul noptii. Intro noapte, femeia i-a spus sotului sau ca daca va culege floarea de mac a doua zi, atunci vraja se va rupe.Dimineata barbatul s-a dus pe camp si a vazut acolo sute de maci care aratau la fel.Dupa ce s-a uitat la fiecare mac in parte, barbatul a stiut care dintre ei e sotia sa, deoarece macul era singura floare care nu avea stropi din roua diminetii. Cand a cules macul, vraja a fost dezlegata si ei au trait fericiti dupa aceea.
In timpul razboaielor lui Napoleon s-au observat flori misterioase care infloreau langa mormintele proaspete ale soldatilor rapusi de razboi.Acele flori, macii,  erau rosii ca sangele.Se spune ca macii rosii s-au nascut din sangele varsat de eroi in razboaie .

Dupa primul razboi mondial (1914-18), medicul militar chirurg canadian Lt.-Col. John McCrae, impresionat de multimea florilor rosii de mac crescute pe campuri si prin cimitirele eroilor, scrie un superb si cutremurator poem intitulat ”In Flanders Fields” ( cazut el insusi pe campul de lupta si devenit erou).

George Călinescu (19 iunie 1899 – 12 martie 1965), critic, istoric literar, scriitor român

Frunza

George Calinescu

Din frunzele ce-n geam

Azi s-au lovit într-una,

Căzând sub pom morman,

Ţi-am pus în carte una,

Bătând în roşiatic,

Ca un ţesut domnesc,

Cu fire de jăratic

Ce încă mai sclipesc.

E moale ca atlazul,

Şi ca o gură mută

Ce străbătând obrazul

Pe pleoape te sărută.

Precum într-un ghioc

Asculţi al mării hohot,

În foaia mea de foc

Cad frunzele cu şoşot.

Auzi foşnirea lină,

Suspinul lor uşor,

Atunci când prin grădină

Le-mpinge un picior.

Sau când le-alungă vântul

Pe drumuri şi-n oraşe,

Cântând pe tot pământul

Preludii uriaşe.

O, Til, ţi-am pus în carte

O frunză de atlaz,

Prin care de departe

Te mângâi pe obraz.

(„Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963)

O, tu, cu ochi albaştri …

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

Aşa desigur sunt făpturile cereşti,

Pe care le vedeam, copil, întraripate,

Cu câte-un crin în mână şi pletele pe spate.

Când te cuprind de mijloc îmi pare că e vis,

Că mi-a picat un înger de sus, din paradis.

Cu mare sfiiciune pe-obrazul tău pun gura,

Gustându-i ameţit aroma şi căldura.

De mă pecetltuieşte buza-ţi trandafirie,

Mă simt înviorat ca de-o eucaristie,

Mă-ntreb de-i cu putinţă ca tu să mă iubeşti.

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

Mângâie-mă cu mina ta cea copilarească,

Îneacă-mă cu coama ta supraomenească,

Ce cade ca o creangă pletoasă şi divină,

Cu un miros de cinam şi frunze de lumină.

Fă-mi cerc pe după gât cu braţul tău subţire,

Aşa cum se cuvine smeritului tău mire,

Şi lasă-te uşoară când cu un salt vânjos

Te duc în patul biblic de cedru şi-abanos,

Neprihănită, goală, zvâcnind fără veşmânt

Să dormi cu mine noaptea în sfânt aşezământ.

În raiul tău suav mă-mbii şi mă sfinteşti,

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

George Călinescu

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București — d. 12 martie 1965, Otopeni ) a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semnează întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Comentarii la Facerea – 1

Rokssana.Traiti prezentul