„Afizé”, un nud de Tonitza, scos la licitaţie pe 17 iulie, la Mamaia
iulie 9, 2011 5 comentarii
Update:Un nou record de autor pentru Tonitza, cu lucrarea „Afizé” a fost stabilit duminică seară, prin vânzarea lucrării „Afizé”, pentru 160.000 de euro, la Licitaţia de Orientalism Artmark, potrivit rezultatelor postate pe site-ul casei de licitaţii.
Lucrarea „Afizé”, semnată de Nicolae Tonitza, va fi scoasă la vânzare în cadrul Licitaţiei de Orientalism organizate de casa Artmark pe 17 iulie, la Mamaia, având o estimare cuprinsă între 90.000 şi 160.000 de euro, se arată pe site-ul casei de licitaţii.
Acest nud este una dintre cele mai reprezentative realizări din ultimul an de viaţă al pictorului – 1938 -, dar şi din întregul ciclu de lucrări ale sale în care Balcicul şi-a relevat motivele cele mai puternice.
Arta românească revine pe litoralul autohton, într-o nouă ediţie Artmark a Licitaţiei de Orientalism, ce va avea loc pe 17 iulie, la Hotelul Vega din Mamaia, începând cu ora 20.30, potrivit unui comunicat.
În cadrul Licitaţiei de Orientalism ediţia 2011, iubitorii de artă au ocazia de a-şi îmbogăţi colecţiile cu opere fermecătoare, care transmit dragostea pentru ţinuturile orientale, realizate de artişti precum Nicolae Dărăscu, Iosif Iser, Kimon Loghi, Samuel Mützner, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza şi mulţi alţii.
Selecţia constă în 79 de lucrări, estimate la o valoare totală de aproape 1 milion de euro, realizate de artişti români reprezentativi şi care înfăţişează fascinaţia pentru exotismul oriental, regăsit fie mai aproape, în satele şi plajele Dobrogei, fie în călătoriile care i-au purtat pe aceştia în Asia sau Africa.
Din blogosfera.
Pingback: Alibi « Ioan Usca
Pingback: Elena Udrea a fost huidiuta – Se astepta la altceva?! « Dum spiro, spero
Pingback: Nici o fapta rea nu o sa ramana nepedepsita, doamna ministru Elena Udrea « Hai ca se poate!
Pingback: Către vis prin realitate. Despre blogul primei doamne « Teo Negură
Pingback: Proba | Caius