Alexandru O. Teodoreanu, Păstorel, (30 iulie 1894-1964), avocat şi scriitor, epigramist, iubitor de vinuri român
iulie 30, 2011 9 comentarii
`Păstorel` (Alexandru O.) Teodoreanu
Alexandru O. Teodoreanu (30 iulie 1894-1964), cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand şi iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este “Hronicul măscăriciului Vălătuc”, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu “Gargantua şi Pantagruel”.
A fost fratele romancierului Ionel Teodoreanu.
Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decat spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.
Epigrame.
În noua eră…, În guvernul Groza…, Boi-miniştri… de Păstorel Teodoreanu
Spovedanie
de Al. O. Teodoreanu
Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.
Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.
Din volumul „Caiet”, 1938
Nemurirea
de Al. O. Teodoreanu
Mormintele ne-aşteaptă cu gurile căscate.
Şi mergem toţi spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre şerpi cu solzi de aur şi ochi de nestimate.
Iubire, ură : viaţă. Lumini de chilimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbuşite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă omenire – netrebnic furnicar!
Îsi mistuie şi sorii fierbintea lor plămadă
Şi-ngheaţă (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.
Şi nici gândim că-n haos îşi va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spaţii va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă şi el o dungă-n gol,
Şi va muri cu viaţa atunci şi Nemurirea.
Din volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938
Din blogosfera.
Mirela Pete.Un parc natural: Grădina Zoologică şi Botanică din Budapesta (jurnal de vacanţă IV)
Mirela Pete.Veneţia, detalii artistice
Teo Negură.Poveste de vis (42)
Dum spiro, spero.Sebastian Lazaroiu nu a rezolvat nimic
Theodora.Dupa Boagiu si Urban baga Norvegia in UE
papornitacuvorbe.Pentru că am promis ceva mai puţin “soft”…
Gina.o mână întinsă către respinși
Daurel.Despre minunata inutilitate a blogãrelii
-ro_blue.png)
Comentarii recente