
Legea asistenţei sociale, adoptată de Camera Deputaţilor
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”, Legea asistenţei sociale, deputaţii opoziţiei neexprimându-şi votul. Deputaţii opoziţiei nu au votat, Eugen Nicolăescu anunţând că reprezentanţii PNL şi PSD vor supraveghea votul deputaţilor puterii.
Proiectul legii asistenţei sociale adoptat marţi de deputaţi prevede că responsabilitatea privind dezvoltarea capacităţii de integrare socială şi soluţionarea situaţiilor de dificultate revine fiecărei persoane, precum şi familiei acesteia.
Acesta mai defineşte sistemul de asistenţă socială, clasificarea, criteriile de acordare, organizarea beneficiilor şi serviciilor sociale, propune înfiinţarea Institutului Naţional de Evaluare a Dizabilităţii, regulile de alocare a fondurilor de la bugetul de stat pentru serviciile sociale. Beneficiile sociale şi serviciile sociale vor fi reglementate prin legi speciale.

Miseleste, hoteste, parlamentarii puterii portocalii, ucigasi si criminali in serie, au gasit momentul propice (scandalul cu suspendarea lui Geoana si a presedintelui) sa voteze legea care da liber la eutanasie.Maidanezii pot fi eutanasiati. Camera Deputatilor a adoptat Legea cainilor comunitari
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru”, 111 voturi „împotrivă” şi 14 abţineri, Legea privind câinii comunitari. Legea a fost adoptată după mai multe săptămâni de amânări. Viceliderul grupului PSD Aura Vasile a propus şi de această dată retrimiterea proiectului la comisie, însă propunerea a fost respinsă prin vot de către plen.
Bucuria pedelistilor, in special al prefectului de Bucuresti, initiatorul acestei legi, bucuria presedintelui organizetiei de Bucuresti a PDL, bucuria tuturor pedelistilor cu afaceri prospere in domeniul eutanasiei.
Tuturor celor care sunt de a ca cineva are dreptul la viata si moartea celor neajutorati, ai nimanui, cred ca le plac aceste imagini de pe blogul lui Vlad, pesemne stau acolo si privesc cu placere pana la extaz acele scene socante.Eutanasierea animalelor sau a oamenilor, asistatilor de care nu stiu cum sa scape, pentru acesti ucigasi nu e nici o diferenta.Din pacate, numarul mare al maidanezilor se datoreaza oamenilor care isi arunca animalele dupa ce se plictisesc de ele in loc sa le sterlizeze.Vinovati suntem si noi, iubitorii de animale si de oameni ca nu reusim sa-i facem sa inteleaga pe cei care se tem ca animalele nu sunt periculoase si nu fac rau.M-am saturat sa aud sau sa citesc mesaje ca acestea:sunt atatia bolnavi carora nu li se mai deconteaza medicamentele atatia pensionari carora nu le ajunge pensia atatia copii in orfelinate flamanzi si lor le pasa de niste javre care musca oameni sa va fie rusine celor care nu aprobati omorarea javrelor
Ce poze pun astia cu lighioanele astea, sa puna poza cainilor cu coltii scosi si cu bale la gura cand se reped sa muste sau sa latre un batran sau un copil. Toate organizatile parazite pt drepturile lighioanelor folosesc niste fotografii cu catelusi blanzi si inocenti.
ce tampenie. sa tii caini pe banii contribuabilior. cainii fara stapan trebuie ucisi imediat. cine * o mai vazut asa ceva!!! sa-i ia fundatiile private si sa-i tina pana la adanci batraneti. dar nu pe banii statului. cand nu-s spitale ca lumea, pensionarii o duc cum o duc. nu sunteti in stare sa faceti…
Un om care nu respecta un animal, nu ii respecta nici pe semenii lui.Un om care ucide un animal e un criminal periculos.Violatorii, pedofilii, traficantii de carne vie, parintii care-si abuzeaza copiii etc. fac mai multe victime, impotriva lor de ce nu se ridica adeptii legii eutanasiei?Le e teama, cumva?
Video-China: Un caine refuza sa plece de langa mormantul stapanului sau, dupa 7 zile de la moartea acestuia
Un caine din China a fost gasit langa mormantul stapanului sau din satul Panjiatun, unde a stat sapte zile fara mancare, refuzand sa il paraseasca, relateaza BBC.
Lao Pan a murit la inceputul lunii la varsta de 68 de ani, iar cainele a fost singurul care a stat langa mormantul sau.
Localnicii au fost impresionati de loialitatea animalului si au decis sa ii construiasca un adapost special si sa aiba grija de el.
Din blogosfera
Aurora.ATELIERUL LUI MOŞ CRĂCIUN (1)
Teo Negură.Trafic cu Hituri (runda 93)
Theodora.Aceasta persoana reprezinta PNL Brasov? Eu sper ca nu
Ioan Usca.Ideal
Gabriela Savitsky.Şedinţă
Theodora..Deputatul PSD Vasile Bleotu a declarat ca Geoana i-a propus sa participe la ruperea USL – vezi inregistrarea
innerspacejournal.59 de principii ale profesorului de succes (35)
lunapatrata.Dragostea adevarata
Daurel.Bucurii de o zi
Gina.în propria oglindă
Ulise al II-lea cel Ocoş.Po(z)ne mai reci
Tavi.RTV:BOC AUDIAT IN DOSARUL VANTU A SUSTINUT CA OMUL DE AFACERI A STAT IN SPATELE SUSPENDARII LUI BASESCU IN
Comentarii recente