Legea asistenţei sociale si eutanasierea maidanezilor, doua legi votate ieri

Legea asistenţei sociale, adoptată de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”, Legea asistenţei sociale, deputaţii opoziţiei neexprimându-şi votul. Deputaţii opoziţiei nu au votat, Eugen Nicolăescu anunţând că reprezentanţii PNL şi PSD vor supraveghea votul deputaţilor puterii.

Proiectul legii asistenţei sociale adoptat marţi de deputaţi prevede că responsabilitatea privind dezvoltarea capacităţii de integrare socială şi soluţionarea situaţiilor de dificultate revine fiecărei persoane, precum şi familiei acesteia.

Acesta mai defineşte sistemul de asistenţă socială, clasificarea, criteriile de acordare, organizarea beneficiilor şi serviciilor sociale, propune înfiinţarea Institutului Naţional de Evaluare a Dizabilităţii, regulile de alocare a fondurilor de la bugetul de stat pentru serviciile sociale. Beneficiile sociale şi serviciile sociale vor fi reglementate prin legi speciale.

Miseleste, hoteste, parlamentarii puterii portocalii, ucigasi si criminali in serie, au gasit momentul propice (scandalul cu suspendarea lui Geoana si a presedintelui) sa voteze legea care da liber la eutanasie.Maidanezii pot fi eutanasiati. Camera Deputatilor a adoptat Legea cainilor comunitari

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru”, 111 voturi „împotrivă” şi 14 abţineri, Legea privind câinii comunitari. Legea a fost adoptată după mai multe săptămâni de amânări. Viceliderul grupului PSD Aura Vasile a propus şi de această dată retrimiterea proiectului la comisie, însă propunerea a fost respinsă prin vot de către plen.

Bucuria pedelistilor, in special al prefectului de Bucuresti, initiatorul acestei legi, bucuria presedintelui organizetiei de Bucuresti a PDL, bucuria tuturor pedelistilor cu afaceri prospere in domeniul eutanasiei.

Tuturor celor care sunt de a ca cineva are dreptul la viata si moartea celor neajutorati, ai nimanui, cred ca le plac aceste imagini de pe blogul lui Vlad, pesemne stau acolo si privesc cu placere pana la extaz acele scene socante.Eutanasierea animalelor sau a oamenilor, asistatilor de care nu stiu cum sa scape, pentru acesti ucigasi nu e nici o diferenta.Din pacate, numarul mare al maidanezilor se datoreaza oamenilor care isi arunca animalele dupa ce se plictisesc de ele in loc sa le sterlizeze.Vinovati suntem si noi, iubitorii de animale si de oameni ca nu reusim sa-i facem sa inteleaga pe cei care se tem ca animalele nu sunt periculoase si nu fac rau.M-am saturat sa aud sau sa citesc mesaje ca acestea:sunt atatia bolnavi carora nu li se mai deconteaza medicamentele atatia pensionari carora nu le ajunge pensia atatia copii in orfelinate flamanzi si lor le pasa de niste javre care musca oameni sa va fie rusine celor care nu aprobati omorarea javrelor

Ce poze pun astia cu lighioanele astea, sa puna poza cainilor cu coltii scosi si cu bale la gura cand se reped sa muste sau sa latre un batran sau un copil. Toate organizatile parazite pt drepturile lighioanelor folosesc niste fotografii cu catelusi blanzi si inocenti.

ce tampenie. sa tii caini pe banii contribuabilior. cainii fara stapan trebuie ucisi imediat. cine * o mai vazut asa ceva!!! sa-i ia fundatiile private si sa-i tina pana la adanci batraneti. dar nu pe banii statului. cand nu-s spitale ca lumea, pensionarii o duc cum o duc. nu sunteti in stare sa faceti…

Un om care nu respecta un animal, nu ii respecta nici pe semenii lui.Un om care ucide un animal e un criminal periculos.Violatorii, pedofilii, traficantii de carne vie, parintii care-si abuzeaza copiii etc. fac mai multe victime, impotriva lor de ce nu se ridica adeptii legii eutanasiei?Le e teama, cumva?

Video-China: Un caine refuza sa plece de langa mormantul stapanului sau, dupa 7 zile de la moartea acestuia

Un caine din China a fost gasit langa mormantul stapanului sau din satul Panjiatun, unde a stat sapte zile fara mancare, refuzand sa il paraseasca, relateaza BBC.

Lao Pan a murit la inceputul lunii la varsta de 68 de ani, iar cainele a fost singurul care a stat langa mormantul sau.

Localnicii au fost impresionati de loialitatea animalului si au decis sa ii construiasca un adapost special si sa aiba grija de el.

Din blogosfera

Aurora.ATELIERUL LUI MOŞ CRĂCIUN (1)

Teo Negură.Trafic cu Hituri (runda 93)

Theodora.Aceasta persoana reprezinta PNL Brasov? Eu sper ca nu

Ioan Usca.Ideal

Gabriela Savitsky.Şedinţă

Theodora..Deputatul PSD Vasile Bleotu a declarat ca Geoana i-a propus sa participe la ruperea USL – vezi inregistrarea

innerspacejournal.59 de principii ale profesorului de succes (35)

lunapatrata.Dragostea adevarata

Daurel.Bucurii de o zi

Gina.în propria oglindă

Ulise al II-lea cel Ocoş.Po(z)ne mai reci

Tavi.RTV:BOC AUDIAT IN DOSARUL VANTU A SUSTINUT CA OMUL DE AFACERI A STAT IN SPATELE SUSPENDARII LUI BASESCU IN 

IN APARAREA SIHASTRULUI ONUFRIE

Articol preluat de la Vlad.E infiorator ce se intampla in Romania portocalie si va fi mai rau daca nu luam atitudine!

In dementa ei, lepra basista a ajuns sa persecute chiar si pe acei oameni care au refuzat contactul cu civilizatia moderna!

Sihastrul de pe Postavarul Mare, calugarul Onufrie, este terorizat de bestiile criminale PDLproase carora nu le mai ajunge harta Romaniei pentru a-si varsa preaplinul de rautate, ura si distrugere.

Deja impins la gesturi necugetate, ca acela de a-si abandona bietul caine credincios in oras din cauza hartuielilor continue la care este supus (bietul om, rupt de realitatile crancene ale lumii moderne, si-a imaginat, in buna traditie rurala romaneasca, ca in “oras” este asigurata supravietuirea oricarui suflet iar un asemenea gest ar putea fi benefic!), calugarul Onufrie este in pericol sa fie evacuat cu forta din chilia sa, iar intreaga gospodarie a omului sa fie rasa cu bestialitate de pe fata Pamantului – inclusiv micul helesteu pe care si l-a facut pentru a salva un peste!

Asta este consecinta practicilor de a “duce cainele undeva, departe, in oras”:

Consecinta abandonarii semenilor nostri poate fi la fel de oribila!

BOR ar fi trebuit sa-i puna la dispozitie loc de schit pe terenurile sale, nu sa-l lase de izbeliste. Alex Mihai Stoenescu spunea intr-una din lucrarile sale (“Istoria loviturilor de stat in Romania”, volumul IV, partea a II-a) ca “sihastrii au si misiunea de a crea asupra unei natiuni o adevarata cupola protectoare dpdv spiritual, prin rugaciunile si practicile lor” (citez din memorie). Eu personal nu cred in nimic supranatural, dar consider o mare ticalosie sa agresezi in modul acesta un om care si-a ales o asemenea cale. Este extrem de usor sa lovesti un om si sa-l impingi in directii gresite, mai greu este sa ii deschizi mintea si sufletul… Cred ca aici ar trebui sa se dovedeasca existenta unei societati civile in faza incipienta, macar – sa actionam pentru a impiedica distrugverea a tot ceea ce este nobil, frumos, bun si eminamente uman!

Sa luam atitudine impotriva acestor marsavii si sa incercam sa salvam ceea ce mai poate fi salvat – ultimele sclipiri de umanitate.

Din blogosfera

Theodora.Opozitiei i se pregateste ceva – În curând vor ieşi la iveală elemente corupte din rândul Opoziţiei – a declarat Traian Igas

Theodora.IN APARAREA SIHASTRULUI ONUFRIE

Mirela Pete.Enya, Mozart, Gabi și … noi!

Ulise al II-lea cel Ocoş.Lătrături ocoşe (201111)

Amintiri din filumenie.Vechi scăpărări (201111)

Florina Lupa Curaru.Alt joc cu poze – 20.11.11

A.P.I.S. România.Noi şi ai noştri – 20.11.11

Ioan Usca.Excursia

zamfirpop.Viaţa-n imagini (201111)

Amintiri din filumenie.Vechi scăpărări (191111)

Gina.sinceritatea absolută

Daurel.Nu stiu…

Tavi.Q.MAGAZINE:FRANK TEMPLETON-NEMTII DE LA E.ON VOR SA PLECE DIN ROMANIA!

Ziua Internațională de luptă împotriva rasismului și antisemitismului, 9 noiembrie 1938

În fiecare an, pe 9 noiembrie, sunt comemorate victimele “Nopţii de cristal”. În anul 1938, vitrinele tuturor magazinelor evreieşti din Germania şi Austria au fost sparte de către bande de nazişti. Peste 30.000 de evrei au fost trimişi în taberele de concentrare, iar alţi 100 au fost omorâţi. Peste 7.000 de magazine au fost distruse. Tot atunci, 200 de sinagogi au fost arse şi transformate în scrum. A fost prima situaţie din istoria modernă în care violenţa a fost îndreptată pe scară largă şi în mod deliberat împotriva evreilor într-o ţară vest-europeană.

Din blogosfera.

innerspacejournal.Adâncuri

Mirela Pete.Serafina premiată! Mulţumim Octo Cat! Mulţumim Nova Pet Shop!

Gabriela Savitsky.De Sfinţii Arhangheli

Daurel.La multi ani sarbatoritilor !

Gina.capra vecinului

Elisa.Votam cu sufletul sau cu mintea?

Tavi.AGERPRES:CAMERA DEPUTATILOR A HOTARAT CA SALARIILE SI PENSIILE SA FIE INGHETATE PENTRU ANUL 2012!

Rokssana.despre prostie

Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi!

Cătălin Sandu

Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi!
Bucureşteanul Cătălin Sandu are doar 25 de ani, a absolvit în acest an Facultatea de Medicină cu media 9.60, cu o viaţă frumoasă înainte.

Până când a primit o lovitură greu de suportat:
SARCOM INTRAABDOMINAL – TUMORĂ DESMOPLAZICĂ

Ştie cât de grea este lupta care îl aşteaptă dar, cu ajutorul familiei, prietenilor şi colegilor, este convins că va ieşi învingător.
Cătălin Sandu are nevoie de noi, de ajutorul nostru, al tuturor. Financiar și moral. Acum.

Veştile bune pentru Cătălin vin din Germania – o clinică din Freiburg are o mare experienţă în tratarea acestei patologii UNICE la noi în ţară.

Familia lui Cătălin şi noi, toţi cei care ţinem la el, vă cerem sprijinul pentru a putea suporta costurile tratamentului, pentru ca acesta să se efectueze în timp util să ni-l redea pe colegul şi mai ales prietenul nostru Cătă.

Pentru donații exista 3 conturi pe numele tatalui, Unga Raducu, BCR, sucursala Titan:

EURO:
RO03RNCB0079124149020002
DOLARI:
RO46RNCB0079124149020004
RON:
RO30RNCB0079124149020001

SWIFT: RNCBROBU (valabil pentru ambele conturi)

BANCA: BCR, B-dul Basarabia, Nr. 156, Sector 3, Bucuresti
COD HTML:

Cătălin are nevoie de 200,000 euro ca să poată începe tratamentul.

Teledon
0900 900 080
10 euro/apel

Numar valabil doar în reţeaua Romtelecom între 20 octombrie 2011 – 6 ianuarie 2012.

Blogul lui Cătălin Sandu.

Pentru a începe marea bătălie a vindecării, Cătălin are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor.

Mirela Pete.DEXIGN. Broşura şi carbranding EnergoBit

lunapatrata.La multi ani, Majestate!

Ioan Usca.Luni

innerspacejournal.59 de principii ale profesorului de succes (30)

17 octombrie, Ziua Internațională pentru eradicarea sărăciei

În fiecare an, pe 17 octombrie, este marcată Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei. Iniţiativa aparţine organizaţiei non-guvernamentale “Ajutor pentru toţi dezmoşteniţii sorţii – Lumea a Patra”, cu sediul în Franţa, fondată de preotul Joseph Wresinski. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a hotărît, prin rezoluţia 47/196 din 22 decembrie 1992, marcarea “Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei”.

În anii ’90 ONU a acordat o atenţie sporită acestei teme. Eradicarea sărăciei a constituit tema comună a mai multor conferinţe ale Naţiunilor Unite, şi a celor două reuniuni la nivel înalt privind dezvoltarea socială, organizate în martie 1995 şi în iunie 2000. În 1995, Adunarea Generală a proclamat perioada 1997-2006 ca Primul deceniu al Naţiunilor Unite pentru stoparea sărăciei, avînd ca temă “Eradicarea sărăciei – un imperativ etic, social, politic şi economic al umanităţii”.

S-a sinucis dupa ce a fotografiat una din cele mai tulburatoare imagini din istorie

Foametea a facut mai multe victime decat toate razboaiele din lume. O imagine socanta care prezinta realitatea a fost facuta in Sudan. Un copil, mai mult mort decat viu din cauza inanitiei, este urmarit de un vultur care si-l dorea ca hrana.

Catastrofă umanitară: ONU a declarat foamete în două regiuni din Somalia

Două regiuni din sudul Somaliei, aflate sub controlul insurgenţilor islamişti shebab, unde se înregistrează o secetă extrem de gravă, sunt afectate de foamete, a anunţat miercuri ONU, la Nairobi.

România, cel mai sărac stat din UE. 18 % dintre români trăiesc sub pragul sărăciei

Din blogosfera.

Ioan Usca.Flăcăul cel năzdrăvan – 6

Florina Lupa Curaru.Doar atât: MULŢUMESC!

innerspacejournal.59 de principii ale profesorului de succes (29)

Compania Passe-Partout Dan Puric susţine, vineri, un spectacol umanitar pentru actorul Mircea Anca, bolnav de leucemie

Actorul Mircea Anca are nevoie de ajutor: Compania Passe-Partout Dan Puric susţine un spectacol umanitar

Actorul Mircea Anca (Imagine: http://www.tnb.ro)

Compania Passe-Partout Dan Puric susţine, vineri, un spectacol umanitar pentru actorul Mircea Anca, bolnav de leucemie, care are nevoie de un transplant de măduvă.
Spectacolul „Don Quijote” va fi jucat pe scena Teatrului Naţional Bucureşti vineri, de la ora 19.00, şi va fi dedicat strângerii de fonduri pentru actorul Mircea Anca.

Actorii companiei de teatru Passe-Partout Dan Puric au susţinut, duminică, un spectacolul „Don Quijote” pe scena Operei Române, în faţa participanţilor la Adunarea Parlamentară a NATO la Bucureşti.

mediafax.ro

Din blogosfera.

Gina.dincolo de laudă,

Despre moarte

William-Adolphe Bouguereau (1825-1905) – The Day of the Dead

Nu as fi scris acest articol daca nu as fi aflat despre moartea unui vizionar,  Steve Jobs care a murit la doar 56 ani.

Am auzit despre acest mare om e curand dupa ce am vazut la stiri ca a plecat de la conducerea companiei fondata de el din motive de sanatate.Nu-mi imaginam cava mai trai atat de putin, nu credeam ca un om cu averea lui atat de mare nu poate gasi un leac pentru boala lui incurabila.

Apoi am auzit emotionantul lui discurs „Cel mai EMOTIONANT discurs! Multumim, Steve Jobs!” si am cunoscut o latura calda, umana a acestui om de afaceri care a inteles ca moartea face parte din viata si nimeni nu o poate evita, nici cele mai mari averi, bani, aur, nestemate nu pot cumpara viata fara de moarte.

Mi-am amintit apoi de cateva articole despre viata si moarte, despre pregatirile pentru moarte pe care le-am postat mai demult, poate unii vor sa le citeasca.

Citate despre moarte

Moartea este singurul lucru, in zilele noastre, caruia nu-i poti supravietui.
Oscar Wilde

Moartea nu e o taina; e doar sfarsitul acelei taine mari, care e viata.
Nicolae Iorga

Pentru cei mai mulţi oameni moartea este numai un pretext de dispariţie; pentru foarte puţini moartea ţine de textul vieţii, ca un punct pe “i”.
Lucian Blaga

Moartea este conditia sub care am fost nascuti.
Prevost

Moartea este o datorie pe care fiecare nu o poate plăti decât o singură dată.
William Shakespeare

Moartea este un accident care se intampla tuturora;o datorie pe care toti ajung s-o plateasca.

Moartea este umbra noastra care se tine dupa noi sa ne soarba.
T. Arghezi

Moartea e un abis, în care deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după un ajutor, care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere ar putea fi credinţa, dar cineva care n-are nici lumânarea asta în mână, acela pur şi simplu poate să înnebunească la gândul nopţii veşnice.
Henryk Sienkiewicz

Moartea este o noapte furtunoasă şi un drum nou.
Emily Bronte

Moartea este un mod de a fi, pe care fiinţa umană şi-l asumă de îndată ce începe sa existe.
Martin Heidegger

Moartea nu este decât o schimbare veşnică.
Philip Freneau

Moartea nu este decât trecerea noastră de la timp la eternitate.
William Penn

Moartea este sublimul la îndemâna fiecăruia.
Emil Cioran

“Daca ai afla brusc ca azi vei muri, ce s-ar intampla?”

Pregatiri pentru ultima calatorie

Un paragraf din articol:

Cateva sfaturi pentru cei care stiu ca nu mai au mult de trait si au ales sa-si petreaca ultimele zile acasa.Aceste sfaturi sunt valabile si pentru cineva apropiat sau din famile.Sunt o multime de lucruri care ne pot fi de folos, de asemenea nu trebuie sa uitam ca sunt oameni care ne pot da o mana de ajutor.Trebuie sa vorbim despre asta cu cei care ne sunt apropiati.Ne ajuta si pe noi si pe ei.Bineinteles ca e valabil doar pentru cazurile bolnavilor incurabili care nu mai au nici o sansa.Dar nu strica sa ne pregatim cu totii, ca nu se stie niciodata cand vine clipa.Sa nu uitam ca moartea e doar o etapa din viata noastra, ca orice inceput are si un sfarsit.De ce sa nu avem un sfarsit frumos?

Sa ne gandim si sa ne pregatim pentru moarte nu inseamna capitulare,ci victoria asupra fricii

Ultimele trei dorinte ale lui Alexandru cel Mare

Din blogosfera.

Daurel.Joia fãrã multe cuvinte

Tavi.TRAIAN BASESCU IN ADUNAREA PARLAMENTARA NATO II AVERTIZEAZA DISCRET PE OLANDEZI CA VOR PATI LA FEL CA SI FINLANDEZI CARE AU PLECAT DIN ROMANIA!

Gina.Astăzi

Theodora.Eu m-am saturat de jignirile francezilor: “Ce fac 85% dintre romani? – Invata limba franceza pentru a cersi”

Ţara vorbelor în vânt.Adorm, adormi

Ioan Usca.Optimism

CELLA.nici măcar nu am existat- sentiment, bifat

Florina Lupa Curaru.Joc nou cu …

zamfirpop.Tăcute imagini miercuriene (23)

Amintiri din filumenie.Linişte înflăcărată (14)

Rokssana.singuratatea

Gabriela Savitsky.Proiecte. Orgolii. Incertitudini

Clipe de Cluj.Cluj-Napoca, întâniri internaţionale

Clipe de Cluj.1911: lemn, 2011: alb sidefat

lunapatrata.Amintiri…

lunapatrata.Amor cubist…

Teo Negură.Hello, Vlad Stoia!

PROTEST IMPOTRIVA BARBARIEI BASISTE – MARTI, 20 SEPTEMBRI, ORELE 9-14, IN PARCUL IZVOR!

Marti, 20 septembrie 2011, in intervalul 9-14, DEMONSTRATIE DE PROTEST IN PARCUL IZVOR IMPOTRIVA BARBARIEI, PRIMITIVISMULUI SI DEZUMANIZARII LA CARE ESTE SUPUSA ROMANIA!

Marti, 20 septembrie 2011, va rog sa veniti in Parcul Izvor, la alveole, pentru a PROTESTA IMPOTRIVA RIDICARII CRIMEI, MASACRULUI, CORUPTIEI SI BARBARIEI LA RANG DE POLITICA DE STAT!

VEZI, CITESTI, DA MAI DEPARTE!

REVENITI PENTRU DETALII, PE MASURA CE CONTINUA ORGANIZAREA!

sursa

Din blogosfera.

Elisa.La mulţi ani, Lara Nicole !

Teo Negură.Contrabanditul

Dictatura justitiei.Parfumul roadelor toamnei 

Ioan Usca.Succes

Ioan Usca.2012

freestyler.dansează! dansează! altfel suntem pierduți

Ioan Usca.Nataşa în zi de miercuri

Rokssana.miercurea fara cuvinte 20

lunapatrata.Cat as vrea…

Teo Negură.Dragă Hillary…

Gina.pe Tamisa

Ţara vorbelor în vânt.Paporniţa cu muzichii autohtone (4)

Shayna.toamna cu tine

Mirela Pete.Parfumul roadelor toamnei. Poveste parfumată

Tavi.ERWIN ALBU A INTRAT IN GREVA FOAMEI:REFUZ SA TRAIESC DUPA MODELUL “MIORITEI”SI AL PROVERBULUI”CAPUL PLECAT SABIA NU-L TAIE”!

Bună ! Eu sunt David şi asta e povestea mea…

DAVID

Bună ! Eu sunt David,am 9 luni şi asta e povestea mea…


Cititi povestea lui David si daca puteti, va rog sa-l ajutati!

AJUTA-L PE DAVID!! Micutul David are mainile si picioarele paralizate

” Dumnezeu m-a ajutat sa respir cand eu nu puteam face asta, cand inima mea ceda Dumnezeu mi-a intarit-o, orbeam iar El mi-a redat vederea. Acum mainile si picioarele mele sunt paralizate si Dumnezeu ma indeamna sa va cer ajutorul.Fii si tu unealta lui Dumnezeu!”
David are 9 luni şi este paralizat de mâini şi picioare
Puiul nostru a fost născut prematur la 28 de săptămâni şi suferă de encefalopatie hipoxic ischemică, paralizie cerebrală – tetrapareză spastică. David a luptat să supravieţuiască până în prezent, însă a ramas cu mai multe afecţiuni în urma prematurităţii lui, aceasta fiind cea mai grava.
O şansă de recuperare ar fi acum când este încă micuţ, la Clinica Internaţională de Recuperare din Ucraina, dar pentru asta ar avea nevoie de 35.000 euro pentru 10 sesiuni – 3500euro fiecare(câte una la 4 luni). O suma exorbitanta ce depaseste cu mult posibilitatile noastre financiare si anihileaza orice sansa a lui David de a se recupera vreodata.
Pentru persoanele care doresc sa ne ajute copilasul am deschis aceste conturi la Bancpost :
Cont lei : RO86BPOS07207878987RON01
Cont euro : RO21BPOS07207878987EUR01
Titular : Irimescu Gabriel Florin (tata)
COD BANCA :308075018
SWIFT: BPOSROBU
ADRESA BANCII : BANCPOST Agentia Primaverii
STR. PRIMAVERII NR. 25 BOTOSANI JUD. BOTOSANI
ADRESA TITULARULUI : PARCUL TINERETULUI NR 11 ET 3 AP 13 BOTOSANI
Tel: 0741 32 44 66/0749 51 35 78
Multumim din suflet!

Americanii comemoreaza 10 ani de la de la atentatele din 11 septembrie

Înregistrările complete ale comunicaţiilor radio între turnurile de control, piloţi şi autorităţile militare în cazul deturnării celor patru avioane la 11 septembrie 2001 au fost date publicităţii, joi, pentru prima dată.

„Suntem în viaţa reală sau este o simulare?”

Extrase din aceste înregistrări audio au circulat deja dar documentul difuzat de Rutgers Law Review, o revistă a unei universităţi din New Jersey (est), oferă toate detaliile din acea dimineaţă în cursul căreia patru avioane de linie s-au prăbuşit peste Pentagon, pe un câmp din Pennsylvania şi turnurile gemene de la New York.

VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ

În acest document, descoperim cum controlorii de trafic aerian încearcă cu disperare să înţeleagă ce se întâmplă şi să găsească avioanele cărora le-au pierdut urma, trădând astfel o absenţă totală de pregătire a americanilor pentru a face faţă unui atentat de o asemenea amploare.

sursa

Americanii uită pentru o zi diviziunile politice şi criza economică pentru a comemora 11 septembrie – VIDEO

Din blogosfera.

freestyler.ce-ar fi dac-ar fi (4)

Ţara vorbelor în vânt.Muzici de duminică