Cea mai indepartata stea din univers a fost fotografiata

Era si cazul sa aduc aici un subiect despre universul infinit si stele.Poate ca am fost preocupata de alte subiecte…sunt asa de multe,care de care mai importante si nu ma refer aici la politica,criza financiara,scandalurile obisnuite…

Sunt tot felul de evenimente culturale,sarbatori,aniversari,comemorari,apoi mai sunt si povestile triste ale semenilor nostri care au nevoie de ajutor,petitii de semnat,fapte bune etc.

Astazi am hotarat sa aduc acest subiect pe care l-am gasit aici,mediafax.ro

Cea mai îndepărtată stea din Univers, aflată la o distanţă de 13 miliarde ani-lumină de Terra, a fost fotografiată de astronomii americani, care monitorizau misterioasa urmă lăsată în spaţiul cosmic de o radiaţie energetică, denumită „explozie de raze gama”.

Observatorul astronomic Gemini din Hawaii a realizat această fotografie la începutul lunii aprilie, după ce un satelit a detectat în premieră urmele acestei explozii.

„Observaţiile noastre făcute pe baza datelor transmise de Gemini sugerau faptul că era vorba de o explozie petrecută la o distanţă neobişnuit de mare, iar aceste imagini atestă existenţa unei explozii la fel de bine ca şi ţeava fumegândă a unui pistol după explozie”,

a declarat Edo Berger de la Harvard Smithsonian Center for Astrophysics.

Distorsiunile semnalelor luminoase emise de acest obiect cosmic i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să stabilească că distanţa care îl separă de Terra este de 13 miliarde de ani-lumină.

„La această distanţă, el reprezintă cu siguranţă cel mai îndepărtat obiect cosmic văzut vreodată de oameni”,

a declarat Edo Berger.

Exploziile de raze gama sunt explozii luminoase care apar de cele mai multe ori atunci când o stea de dimensiuni mari rămâne fără combustibil intern şi începe să se transforme fie într-o gaură neagră, fie într-o stea neutronică.