Iulia Timoşenko promite că va obţine revizuirea deciziei CIJ privind platoul continental

Iulia Timoşenko

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a promis că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale de duminică, va obţine revizuirea deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie privind împărţirea zonelor economice în Marea Neagră între Ucraina şi România, relatează marţi agenţia UNIAN, citată de RIA Novosti.

„Platoul continental din Marea Neagră înseamnă independenţa noastră economică şi politică, este puterea şi competitivitatea statului nostru. Astfel, mă voi ocupa de refacerea dreptăţii (…) faţă de Ucraina”,

a declarat Timoşenko la Ternopol, în vestul Ucrainei.

Potrivit lui Timoşenko, valorificarea platoului continental al Mării Negre va permite Ucrainei să se aprovizioneze cu petrol şi gaze pentru sute de ani.

mediafax.ro

Reclame

Radu Stroe l-a învins pe Honorius Prigoană

Ma bucur ca in aceasta lupta a castigat bunul simt.In acelasi timp, imi pare rau pentru esecul tanarului candidat si-i consider vinovati pe portocaliii care l-au indemnat si l-au incurajat sa candideze.De aici se vede din nou ce fel de oameni sunt acolo.Niste nesimtiti, profitori, ipocriti,oameni care vor trebui sa se obisnuiasca cu ideea ca vor urma si alte esecuri .

Rezultate parţiale: Stroe – 68,79%; Prigoană – 31,20%
Liberalul Radu Stroe a obţinut 68,79% din voturi la scrutinul parţial pentru Camera Deputaţilor, care a avut loc, duminică, în Colegiul 1 din Capitală, în timp ce democrat-liberalul Honorius Prigoană a fost votat de 31,20%, potrivit rezultatelor parţiale prezentate de Biroul Electoral.
Stroe consideră că victoria sa demonstrează că Băsescu şi PDL nu au pus copita pe România
Candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor la Colegiul 1, Radu Stroe, ţinut să mulţumească liderilor PNL şi PSD pentru sprijinul din campanie, menţionând că victoria sa demonstrează că în România nu se poate face orice, iar Traian Băsescu şi PDL nu au pus „copita” pe ţară până la viitoarele alegeri.
Honorius Prigoană: Eu sunt câştigătorul, nu am luptat cu Stroe, ci cu trei partide şi cu Primăria
Candidatul PDL în Colegiul 1, Honorius Prigoană, l-a felicitat, duminică seară, pe contracandidatul său liberal, Radu Stroe, pentru rezultatul alegerilor, precizând că se consideră câştigătorul acestei lupte electorale întrucât s-a luptat cu trei partide şi cu Primăria Sectorului 1.
Stroe: Mie îmi pare rău de Prigoană
Candidatul PNL în Colegiul 1 al Capitalei, Radu Stroe, a refuzat, duminică seară, să comenteze declaraţiile lui Honorius Prigoană privind campania agresivă dusă de liberali, ţinând să-l sfătuiască pe Prigoană să ducă o luptă pe forţele proprii şi să asculte „zumzetul” oamenilor de pe stradă.

Antonescu: Honorius Prigoană, mai onorabil decât alte progenituri din PDL, e superior Elenei Băsescu

Liderul liberal a făcut declaraţia într-o conferinţă de presă în care a replicat unei acuzaţii venite din partea lui Silviu Prigoană, care spusese că o dovadă a nepotismului lui Antonescu este faptul că Adinei Vălean i-a fost asigurat un loc eligibil la europarlamentare din partea PNL.

Parlamentul moldovean nu a reuşit să aleagă preşedintele ţării

Parlamentul moldovean alege preşedintele

Zi importantă marţi, 10 noiembrie, pe scena politică de la Chişinău. Parlamentul din Republica Moldova urmează să aleagă preşedintele ţării. Este un demers extrem de dificil, întrucât Alianţa pentru Integrare Europeană are doar 53 de parlamentari, având nevoie de alte opt voturi pentru alegerea şefului statului. Comuniştii nu par dispuşi să ofere o mână de ajutor.

Update:Parlamentul Republicii Moldova nu a reuşit  să aleagă preşedintele ţării, funcţie pentru care singurul candidat înscris este Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, relatează site-ul Unimedia.md.

Marian Lupu a adunat 53 de voturi ale deputaţilor şi nu a fost ales în calitate de şef al statului. Vor fi organizate alegeri repetate!

Protocol de colaborare politică PDL + PNTCD

Acum cateva minute l-am auzit pe domnul Emil Boc, presedintele PDL facand o declaratie de la sediul partidului.Si anume, PDL a facut un parteneriat cu PNTCD tocmai acum.

Ce as mai putea spune decat ca ma astept si la un parteneriat PDL cu PRM.

Premierul interimar, Emil Boc, a anunţat, astăzi, semnarea unui protocol politic între PD-L şi PNŢCD în vederea susţinerii candidatului Traian Băsescu pentru obţinerea unui nou mandat de preşedinte al României.

sursa

PDL intră în campania prezidenţială cu sloganul „Băsescu pentru România” – surse

PDL intră în campania prezidenţială cu sloganul „Băsescu pentru România” – surse

vote-please-2004

Potrivit surselor citate, PDL a comandat mai multe materiale de campanie, printre care tricouri, şepci, rucsacuri, geci, fulare, căciuli, umbrele, pixuri, brichete, precum şi afişe şi postere.

Pe toate aceste materiale de campanie este inscripţionat mesajul „Băsescu pentru România”. Între democrat-liberali au existat discuţii, unii dintre ei propunând: „Băsescu pentru români”.

Surse din PDL au precizat, pentru MEDIAFAX, că acesta este un slogan de început de campanie, neutru, la câteva săptămâni de la startul campaniei urmând să fie scos pe piaţă un alt slogan, cu care se va merge până la alegeri.

Campania electorală este în toi şi pe internet

Traiasca PDL in frunte cu secretarul sau general!

Update:Cam asta e…

clapping-handsAm fost plecata cateva ore si-n timpul asta s-au petrecut evenimente importante despre care eram sigura ca se  vor intampla.Prea mult si-au dorit Ministerul de Interne si acum dorinta li s-a implinit.Le-am preluat in ordinea in care au avut loc si le-am postat aici.

Traiasca PDL in frunte cu secretarul sau general,cel mai iubit fiu al poporului!

Preşedintele semnează decizia de remaniere

Preşedintele Traian Băsescu a semnat actul de revocare a lui Dan Nica din funcţia de ministru de Interne. Decizia a fost anunţată joi, 1 octombrie, printr-un comunicat de presă. Prima replică a social-democratului Dan Nica a fost scurtă. El spune că se aştepta la gestul şefului statului şi crede că responsabilitatea privind criza „le aparţine”.

Liderii PSD critică remanierea lui Dan Nica

Reacţii dure ale unor lideri ai Partidului Social Democrat, după remanierea lui Dan Nica. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu spune că Traian Băsescu este „cel care a băgat în criză guvernamentală ţara”, iar premierul Emil Boc „a avut doar rolul de interpret al acestui joc dictat de Băsescu”. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase denunţă „o lovitură de stat de catifea”, pusă la cale de Traian Băsescu.

PSD părăseşte Guvernul

Miniştrii PSD s-au retras din Guvern. „Traian Băsescu este principalul iniţiator şi principalul responsabil pentru criza politică”. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PSD, Mircea Geoană, după ce şeful statului a semnat revocarea lui Dan Nica din funcţia de ministru de Interne. „Prin numirea ca ministru interimar a lui Vasile Blaga, coordonatorul campaniei lui Traian Băsescu, intenţia de fraudare a alegerilor devine un lucru la lumina zilei”, spune Mircea Geoană.

Stanomir la RFI : Nu cred că ne aflăm în prezenţa unei crize dramatice

Expertul în drept constituţional Ioan Stanomir spune într-un interviu la RFI că un Guvern poate funcţiona cu orice număr de miniştri interimari, întrucât Constituţia nu impune o anumită limită. Stanomir crede că PSD se afla de multă vreme în Opoziţie, prefăcându-se doar că este la guvernare. Miniştrii interimari au toate drepturile unui ministru titular, mai explică profesorul de drept constituţional.

Daniel Barbu la RFI : Un Guvern înjumătăţit nu poate rămâne în funcţie

Premierul Emil Boc ar trebui să-şi dea demisia. Aşa spune la RFI profesorul Daniel Barbu, de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti. El crede că un Guvern „înjumătăţit” nu poate rămâne în funcţie.

Angela Merkel reconfirmată în funcţia de cancelar

Alegătorii germani au reconfirmat-o în funcţia de cancelar, duminică, pe conservatoarea Angela Merkel, pentru un nou mandat de patru ani, la conducerea coaliţiei de centru-dreapta pe care o dorea cu liberalii, conform rezultatelor oficiale ale scrutinului.

Conservatorii (CDU/CSU) lui Merkel şi aliaţii lor liberali din FDP au obţinut o majoritate confortabilă cu 332 de mandate din totalul de 622 cât va avea în final Bundestagul, potrivit rezultatelor oficiale comunicate luni dimineaţă.

mediafax.ro