Speranta de viata pentru bolnavii de Sida,Vaccinul Anti Sida

România este ţara din zona central şi est-europeană cu cel mai mare număr de bolnavi de SIDA. Peste 15.000 de persoane infectate cu HIV trăiesc în ţara noastră.

O veste buna:”Riscul de contaminare cu virusul HIV ar putea scădea semnificativ datorita unui vaccin pus la punct de o echipa de cercetători americani şi thailandezi. Operaţiunea, prezentată ca cea mai importată de până acum în întreaga lume, a fost coordoanta de ministerul thailandez al sănătăţii şi de armata americană.
E un pas spre obţinerea unui vaccin cu adevărat eficient. Un pas mic dar important căci el redă speranţa comunităţii ştiinţifice internaţionale care, după eşecul din 2007 al laboratorului american Merck se îndoia de capacităţile ei de a reuşi în acest domeniu.
Deocamdată atât OMS cât şi ONU consideră că vaccinul descoperit are „un efect protector modest” dar că dă naştere „unor noi speranţe”. Sanofi Pasteur consideră că studiul constituie „prima demonstraţie concretă” a faptului că un vaccin „poate deveni într-o zi realitate”. Reducerea cu o treime a riscului de infectare cu virusul HIV e modestă dar, afirmă organismul francez „statistic e semnificativă”.

sursa