România şi Bulgaria nu vor adera la Schengen în martie

România şi Bulgaria nu vor adera la Schengen în martie

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu va avea loc în martie, cele două ţări putând fi integrate în spaţiul Schengen cel mai devreme în octombrie, a declarat, miercuri, ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, citat de agenţia dpa, conform NZZ.ch.

Pinter a afirmat că până în luna iunie va deveni clar ce criterii mai au de îndeplinit cele două ţări, iar aderarea ar putea avea loc cel mai devreme în luna octombrie.

Normal ar fi ca ministrul de Externe, de Interne, tot guvernul portocaliu, de fapt si presedintele lor care si-a asumat responsabilitatea politică a întârzierii accesului în Spaţiul Schengen sa-si dea demisia.

Din blogosfera.

Caius.Tenebre – 3

Ioan Usca.Tempi passati

Mirela Pete.Al Di Meola sau jazz fusion cu influențe latine

Theodora.Primul pas spre victorie – Se va constitui Alianta de Centru-Dreapta intre PNL si PC

Sebra.Balconul te ridică, balconul te coboară

Ziarul toateBlogurile.ro

Reclame

Stiri

Update:Mihnea Dumitru:Bulgarul e născut român

Raport CE:România bate pasul pe loc, Bulgaria progresează
Raportul intermediar al Comisiei Europene privind reforma justiţiei în România şi în Bulgaria este dat publicităţii marţi, el arată că reformele în România au stagnat iar în Bulgaria ele continuă.

Un an electoral, anul 2009 a dus la stagnarea reformelor în România, textul documentului n-o spune ca atare dar faptul că ritmul din iulie 2009 al reformelor nu a fost menţinut este legat de campania electorală.

În Bulgaria însă, reformele avansează iar Comisia Europeana este la curent cu toate eforturile guvernului bulgar de centru dreapta de a eradica corupţia, ce-i drept chiar săptămânile trecute un alt fost ministru socialist a fost inculpat.

De altfel acesta este şi primul raport al Comisiei Europeana de când guvernul lui Boyko Borissov a fost instalat în iulie anul trecut iar Bruxelles-ul a aşteptat acum ca Bulgaria să finalizeze codurile de procedură civilă şi penală pentru a publica documentul, care era aşteptat din februarie.

Remaniere guvernamentală în Franţa
După înfrângerea pe care a suferit-o partidul de guvernământ, UMP, în alegerile regionale, preşedintele Nicolas Sarkozy a remaniat Guvernul, cu intenţia de a strânge în jurul său reprezentanţi din toate curentele dreptei.

Cutremure în Marea Neagră şi Bulgaria în această dimineaţă

Intitutul Naţional pentru Fizică a Pământului (INFP) informează că, luni dimineaţa, au avut loc două cutremure în Marea Neagră, unul atingând o magnitudine de 4,4 grade, iar un alt treilea seism s-a produs în Bulgaria.Potrivit datelor INFP, la o adâncime de zece kilometri un cutremur de 4.4 grade a avut loc în Marea Neagră, luni, la ora 5:48:06, la latitudinea de 43.3290N şi longitudinea de 28.8278E.

Totodată, la o adâncime de un kilometru, un cutremur de 4.2 grade în Marea Neagră a avut loc, luni, la ora 5:48:07, la latitudinea de 43.4325N şi longitudinea de 28.6881E .

În Bulgaria, la o adâncime de 35 de kilometri s-a produs un cutremur, luni, la ora 5:48:25, la o latitudine de 43.2909N şi longitudine de 26.9065E, magnitudinea nefiind consemnată de INFP.

Un alt cutremur de trei grade s-a produs în estul Mării Mediteraneene luni, la ora 3:32:26.
mediafax.ro

Cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, în Marea Neagră

Proiectul Balkan Modernisms

modernism

Proiectul Balkan Modernisms îşi propune să aducă în atenţia publicului modalităţile în care modernismul a fost asimilat şi interpretat în regiunea balcanică. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940, este parte integrantă a proiectului Balkan Modernisms, iniţiat de Fundaţia Theocharakis din Grecia şi finanţat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene.

Proiectul îşi propune să aducă în atenţia publicului modalităţile în care modernismul a fost asimilat şi interpretat în regiunea balcanică.

După popasul de la Bucureşti, expoziţia va fi itinerată la Galeria Naţională de Artă din Sofia şi la Fundaţia Theocharakis din Atena, până în luna mai 2010.

Expoziţia cuprinde 120 de lucrări de pictură şi grafică – câte 40 din partea fiecărei ţări participante – şi este structurată în trei mari secţiuni:O nouă viziune modernă (spaţiu, peisaj, natură moartă), Istoria în viziune modernă (identitate naţională, inspiraţie divină, ecouri ale Greciei clasice) şi Prezenţa umană în arta modernă (portrete, corpul omenesc).Printre cei 18 artişti selecţionaţi să reprezinte România se numără atât personalităţi consacrate ale avangardei (Marcel Iancu, Victor Brauner, Max H. Maxy, Hans Mattis – Teutsch, Jules Perahim, Corneliu Michăilescu), dar şi creatori asociaţi de obicei unor tendinţe artistice mai puţin vehemente (Petre Iorgulescu-Yor, Margareta Sterian, Sabin Popp, Merica Râmniceanu).Christos Carras, coordonatorul proiectului, afirmă că „proiectul propune o perspectivă mai echilibrată asupra George Papazoff, Dragoste pe plaja – paintingistoriei artei din această parte a lumii, în perioada dată, prin relevarea caracteristicilor regiona­le şi naţionale, precum şi a experienţelor multiple pe care Bulgaria, Grecia şi România le-au parcurs în procesul de transformare profundă a concepţiilor estetice locale, de­terminată de integrarea ideilor, formelor şi tehnicilor ela­borate în marile metropoleis cosmopolite ale Europei occi­dentale.

“Proiectul privind modernismul în Balcani sintetizează sco­purile Programului Cultural, şi anume încurajarea opera­torilor culturali din Europa pentru a-şi împărtăşi viziunea şi a coopera, precum şi facilitarea circulaţiei şi cunoaşterii reciproce a creatorilor şi creaţiilor artistice în Europa”, a declarat Ján Figel, comisar european pentru educaţie, învăţământ, cultură şi tineret.

Expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă al României beneficiază de o scenografie specială, realizată în colaborare cu echipa de arhitecţi de la Abrupt Arhitectura, ce include o sală de lectură adiacentă, amenajată în stilul localului Cabaret Voltaire din Zürich – centrul mişcării Dada. Expoziţia este însoţită de un catalog în limba română şi de unul în limba engleză.

Curatorii expoziţiei sunt: Irina Genova (Bulgaria), Takis Mavrotas (Grecia) şi Mariana Vida (România).

Ivan Boiadjiev, Autoportret cu muze – paintingIpostaze ale modernismului. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940, este parte integrantă a proiectului Balkan Modernisms, iniţiat de Fundaţia Theocharakis din Grecia şi finanţat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Proiectul îşi propune să aducă în atenţia publicului modalităţile în care modernismul a fost asimilat şi interpretat în regiunea balcanică.

rfi.ro

Cutremur in Bulgaria

Map showing earthquakes
Legend with age and magnitude scale

Un seism cu magnitudinea de 4.8 grade pe scara Richter a fost resimtit, joi, in partea de sud-vest a Bulgariei, a anuntat Ministerul pentru situatii de urgenta de la Sofia, citat de Novinite.

Epicentrul cutremurului a fost localizat la circa 230 km de Sofia, in afara teritoriului bulgar, potrivit Centrului Seismologic al Institutului de Geofizica de pe langa Academia bulgara de Stiinta.

Nu exista informatii privind eventuale victime sau pagube materiale.

Activitatea sesismica crescuta din ultimele luni i-a facut pe diferiti experti sa afirme ca Bulgaria ar putea fi amenintata de un cutremur puternic in viitorul apropiat.

Cel mai puternic cutremur produs in Europa a masurat 7.9 grade pe scara Richter si a avut loc in 1904 in sud-vestul Bulgariei.

Sursa.

Ma gandesc la cutremurul ala mare care va veni peste noi,nu se stie cand,se pare ca peste cativa ani si inca nu s-au consolidat cladirile cu risc seismic.Mi-e groaza cati morti vor fi din cauza nepasarii unora.