Kinodiseea, primul festival pentru copii din România

Kinodiseea, primul festival pentru copii din România care se desfăşoară între 22 şi 27 septembrie, aduce la Bucureşti un juriu format din copii-actori, precum Timotei Duma şi Catinca Untaru, dar şi ateliere pentru copii moderate de artişti, printre care se numără Maria Dinulescu şi Gabriel Achim.Evenimentele din timpul festivalului – ateliere în cadrul cărora copiii vor învăţa despre actorie, regie, efecte speciale şi costume, proiecţii de filme şi spectacole – vor avea loc la Muzeul Ţăranului Român şi la cinema Gloria.

Directorul artistic al festivalului, Benjamin Ribout, a declarat pentru MEDIAFAX că Gloria, un cinematograf foarte puţin frecventat din Titan, este, de altfel, „miza festivalului”.

Şi pentru că în România industria filmelor pentru copii a stagnat, organizatorii Kinodiseea s-au gândit să facă ceva în acest sens: un concurs de proiecte de film pentru copii şi prezentarea a patru filme româneşti „cult” pentru cei mici.

mediafax.ro

Castigatorii Premiilor Gopo

Gopo

Gopo

Gala premiilor GOPO editia a III-a, 2 Martie 2009.Dintre cele 11 lung metraje, 27 de scurt metraje de fictiune si 11 documentare, juriul format din actrita Maria Popistasu, regizorul Laurentiu Damian, criticii de film Magda Mihailescu si Laurentiu Bratan si directorul de imagine Florin Mihailescu i-a nominalizat pe cei care vor concura pentru statuetele Gopo, realizate si in acest an de sculptorul Adrian Ilfoveanu.

Prezentăm lista completă
a câştigătorilor la cea de-a treia ediţie a Galei Premiilor Gopo, organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC):

Cel mai bun lungmetraj – „Restul e tăcere”, de Nae Caranfil

Cea mai bună regie – Radu Muntean, pentru „Boogie”

Cel mai bun scenariu – Nae Caranfil, pentru „Restul e tăcere”

Cel mai bun actor în rol principal – Dragoş Bucur („Boogie”)

Cea mai bună actriţă în rol principal – Anamaria Marinca („Boogie”)

Cel mai bun actor în rol secundar – Mimi Brănescu („Boogie”)

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar – Ioana Bulcă („Restul e tăcere”)

Cel mai bun sunet – Gelu Costache, Florin Tăbăcaru, Ştefan Crişan şi Brian Riordan, pentru „Restul e tăcere”

Cel mai bun montaj – Dan Nanoveanu, pentru „Restul e tăcere”

Cea mai bună imagine – Marius Panduru, pentru „Restul e tăcere”

Cea mai bună muzică originală – Laurent Couson („Restul e tăcere”)

Cea mai bună scenografie – Călin Papură, Ruxandra Ionică („Restul e tăcere”)

Cele mai bune costume – Doina Levintza („Restul e tăcere”)

Cel mai bun machiaj – Ioana Ioniţă, Dana Roşeanu („Nunta mută”)

Cel mai bun documentar – „Podul de flori”, de Thomas Ciulei

Cel mai bun scurtmetraj – „Alexandra”, de Radu Jude

Premiul „Tânără speranţă” – George Dorobanţu („Elevator”)
Premiul publicului (pentru filmul cu cel mai mare succes de box office în anul 2008) – „Supravieţuitorul”, de Sergiu Nicolaescu (25.706 bilete vândute)

Cel mai bun film european – „În slujba regelui Angliei”, de Jiri Menzel

Totodată, în cadrul galei au fost acordate şi premii speciale:

Premiul special Romanian Society of Cinematographers: Vivi Drăgan Vasile – „Nunta mută”
Premiu special – inginerul de sunet Andrei Pap

Premiul special pentru sprijinirea cinematografiei române – Cinema City

Premiul special pentru întreaga activitate: regizoarea Elisabeta Bostan

Premiul pentru întreaga carieră: actorul Marin Moraru

Ziarul Cotidianul a acordat un premiu special regizorului Radu Gabrea, pentru modul în care a reuşit să ecranizeze romanul „Cocoşul decapitat”. Distincţia a fost înmânată de redactorul-şef al Cotidianul, Adrian Ursu.

Gala Premiilor Gopo de la Bucureşti urmează modelul marilor gale europene de gen, precum Premiile BAFTA (Marea Britanie), Premiile Cesar (Franţa), Premiile Goya (Spania).

O veste buna la sfarsit de an

https://i2.wp.com/storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/3686083/1/anamaria-marinca-2.jpg

Anamaria Marinca,tanara  actrita cunoscuta de noi din filmul 4 luni,3 saptamani,2 zile a fost nominalizata drept una dintre cele mai bune actrite ale anului 2008.

Anamaria Marinca figurează într-un top al celor mai bune actriţe ale anului 2008, realizat de criticii cotidianului britanic Independent şi inclus într-o retrospectivă a anului cinematografic care a trecut.

Ii multumesc Aneimaria,le multumesc tuturor celor care au facut ca numele Romaniei sa fie auzit pentru oamenii valorosi nu numai datorita scandalurilor politice,coruptiei,aliantelor ciudate etc.

Le multumesc acestor oameni minunati care sunt mai cunocuscuti in strainatate decat in tara lor.