Benjamin Fondane(14 noiembrie 1898 – 2 octombrie 1944), critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de etnie evreiască

B. Fundoianu - Benjamin Fondane (1898-1944)

B. Fundoianu, alias Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler [ortografiat și Wechsler]), (n. 14 noiembrie 1898, Iași – d. 2 octombrie 1944, lagărul nazist de exterminare Auschwitz, Polonia) a fost un critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de etnie evreiască.

B. Fundoianu a debutat în 1914, la 16 ani, în revista de orientare simbolistă și modernistă Viața nouă, editată de Ovid Densușianu. Este începutul unei susținute activități de poet, publicist, eseist, om de teatru. Împreună cu regizorul Armand Pascal întemeiază teatrul de avangardă Insula. Citește mult, cu fervoare, cu o receptivitate și o siguranță a judecății critice ieșită din comun. Impresiile despre literatura franceză le strânge în volumul de note de lectură Imagini și cărți din Franța. Este tot atât de interesat de fenomenul cultural și literar românesc ca și de cel european, în special francez. În 1923 se expatriază, stabilindu-se la Paris, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români și publică constant în revistele de avangardă din România. Astfel publică în revistele avangardei Integral, Unu, Contimporanul. De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieții și dedicat „virtual” lui Ion Minulescu, „primul clopotar al revoltei lirice românești”, intitulat Priveliști, îi apare în 1930, după plecarea din țară. A tradus în franceză versuri din creația lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu.

SITE OFICIAL Special consacrat lui B. Fundoianu / Benjamin Fondane, acest site face parte din programul RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE, de editare și difuzare a operei scriitorului de origine română. Inițiat și coordonat de Luiza Palanciuc și Mihai Șora, programul își propune punerea în circulație a patrimoniului intelectual și moral lăsat de B. Fundoianu/Benjamin Fondane: direct – soției sale, Geneviève Tissier-Fondane (prin testamentul literar care însoțea ultima scrisoare, trimisă din lagărul de la Drancy, în 29 mai 1944, cu o zi înainte de a fi deportat la Auschwitz) sau indirect, prin scrierile sale, atitudinile publice ori private. Situl prezintă studii, texte din periodice, extrase din operele românești și franceze, comentarii, analize, informații, anunțuri de ultimă oră, precum și o bogată bază de date iconografice.

George Călinescu (19 iunie 1899 – 12 martie 1965), critic, istoric literar, scriitor român

Frunza

George Calinescu

Din frunzele ce-n geam

Azi s-au lovit într-una,

Căzând sub pom morman,

Ţi-am pus în carte una,

Bătând în roşiatic,

Ca un ţesut domnesc,

Cu fire de jăratic

Ce încă mai sclipesc.

E moale ca atlazul,

Şi ca o gură mută

Ce străbătând obrazul

Pe pleoape te sărută.

Precum într-un ghioc

Asculţi al mării hohot,

În foaia mea de foc

Cad frunzele cu şoşot.

Auzi foşnirea lină,

Suspinul lor uşor,

Atunci când prin grădină

Le-mpinge un picior.

Sau când le-alungă vântul

Pe drumuri şi-n oraşe,

Cântând pe tot pământul

Preludii uriaşe.

O, Til, ţi-am pus în carte

O frunză de atlaz,

Prin care de departe

Te mângâi pe obraz.

(„Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963)

O, tu, cu ochi albaştri …

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

Aşa desigur sunt făpturile cereşti,

Pe care le vedeam, copil, întraripate,

Cu câte-un crin în mână şi pletele pe spate.

Când te cuprind de mijloc îmi pare că e vis,

Că mi-a picat un înger de sus, din paradis.

Cu mare sfiiciune pe-obrazul tău pun gura,

Gustându-i ameţit aroma şi căldura.

De mă pecetltuieşte buza-ţi trandafirie,

Mă simt înviorat ca de-o eucaristie,

Mă-ntreb de-i cu putinţă ca tu să mă iubeşti.

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

Mângâie-mă cu mina ta cea copilarească,

Îneacă-mă cu coama ta supraomenească,

Ce cade ca o creangă pletoasă şi divină,

Cu un miros de cinam şi frunze de lumină.

Fă-mi cerc pe după gât cu braţul tău subţire,

Aşa cum se cuvine smeritului tău mire,

Şi lasă-te uşoară când cu un salt vânjos

Te duc în patul biblic de cedru şi-abanos,

Neprihănită, goală, zvâcnind fără veşmânt

Să dormi cu mine noaptea în sfânt aşezământ.

În raiul tău suav mă-mbii şi mă sfinteşti,

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

George Călinescu

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București — d. 12 martie 1965, Otopeni ) a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semnează întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Comentarii la Facerea – 1

Rokssana.Traiti prezentul