Cutremure in Mexic si eruptii de vulcani in regiunea Kamceatka din Rusia

Mexicul, zdruncinat de cinci cutremure.Coasta mexicană a Pacificului a fost zguduită, ieri, de cinci seisme, dintre care cel mai puternic a avut magnitudinea de 6 grade pe scara Richter, relatează Agerpres. Potrivit Serviciului Seismologic Naţional (SSN), citat de AFP, nu s-au raportat victime sau pagube materiale. Seismul cel mai puternic a avut loc la ora locală 9.40, în faţa coastei – în extrema sudică a Mexicului şi nord-vestul Guatemalei, cu epicentrul la adâncimea de 48 km.

Cinci vulcani au devenit activi concomitent în regiunea Kamceatka din Rusia, dintre care doi au erupt, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Institutului de vulcanologie din cadrul Academiei ruse de ştiinţe, citat de RIA Novosti în pagina electronică.
Experţii precizează că nici unul dintre vulcanii activi în prezent nu reprezintă un pericol pentru populaţie, ci pentru aviaţie, particulele de cenuşă putând afecta aparatele de zbor şi intoxica piloţii.
mediafax.ro

Reclame

Cutremure în Marea Neagră şi Bulgaria în această dimineaţă

Intitutul Naţional pentru Fizică a Pământului (INFP) informează că, luni dimineaţa, au avut loc două cutremure în Marea Neagră, unul atingând o magnitudine de 4,4 grade, iar un alt treilea seism s-a produs în Bulgaria.Potrivit datelor INFP, la o adâncime de zece kilometri un cutremur de 4.4 grade a avut loc în Marea Neagră, luni, la ora 5:48:06, la latitudinea de 43.3290N şi longitudinea de 28.8278E.

Totodată, la o adâncime de un kilometru, un cutremur de 4.2 grade în Marea Neagră a avut loc, luni, la ora 5:48:07, la latitudinea de 43.4325N şi longitudinea de 28.6881E .

În Bulgaria, la o adâncime de 35 de kilometri s-a produs un cutremur, luni, la ora 5:48:25, la o latitudine de 43.2909N şi longitudine de 26.9065E, magnitudinea nefiind consemnată de INFP.

Un alt cutremur de trei grade s-a produs în estul Mării Mediteraneene luni, la ora 3:32:26.
mediafax.ro

Cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, în Marea Neagră

Cutremure de peste 7 grade in Pacificul de Sud

earthquake

Trei cutremure de peste 7 grade, în apropiere de insulele Vanuatu – VIDEO

Trei cutremure puternice cu magnitudinea de 7,8, 7,7 şi 7,1 s-au produs joi dimineaţa între arhipelagurile Vanuatu şi Solomon, declanşând o alertă de tsunami care a fost ridicată ulterior, a anunţat institutul american de geofizică, USGS.

Nou cutremur de 7 grade în Pacificul de Sud

Un nou cutremur, cu magnitudinea de 7 grade, a fost resimţit joi în insulele Vanuatu din Pacificul de Sud, fără să declanşeze alertă de tsunami, la câteva ore după alte trei mişcări telurice puternice, au anunţat institutul american de geofizică USGS şi Centrul de Alertă în caz de tsunami din Pacific.

Incalzirea globala poate produce cutremure si tsunami

earth
Incalzirea globala poate produce cutremure si tsunami

Cu cat incalzirea globala se accentueaza cu atat exista o posibilitate mai mare ca eruptiile vulcanice, cutremurele sau tsunami sa devina niste fenomene frecvente, informeaza Reuters.

“Schimbarile climatice afecteaza si crusta planetei, nu numai oceanele si atmosfera. Intregul Pamant este un sistem interactiv. Oamenii nu sunt constienti de aspectele geologice atunci cand se discuta despre schimbarile climatice”,

a declarat profesorul Bill McGuire, de la University College London.

“Experimentele noastre arata ca aceste cutremure pot genera tsunami mult mai puternice decat cele generate de cutremurele inregistrate sub nivelul marii. In pericol se afla zone precum Chile, Noua Zeelanda si Canada”,

a declarat Tony Song de la Laboratul de Propulsie prin Jet al NASA.

Cutremur si alerta de tsunami


Autoritatile indoneziene au emis o alerta de tsunami in urma unui cutremur de 7,7 grade pe scara Richter, care s-a produs pe insula Sulawesi din nordul tarii, informeaza Reuters, citat de NewsIn. Potrivit Institutului American de Geofizica (USGS), cutremurul s-a produs la ora 19.02 GMT la o adancime de zece kilometri. Agentiile de presa indoneziene anunta producerea a unui nou cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter.
120_0