SOS – Ajutati-l pe Paul

Paul Ispas este un băiat de 11 ani, plin de viata si vesel, cu note foarte bune la scoala, care in luna iunie 2010 a fost diagnosticat cu hemipareza partea dreapta, iar de atunci, starea lui s-a deteriorat continuu, astfel incat acum poate sa mearga doar sustinut de cineva.

Primul RMN efectuat a relevat leziuni supra si infratentoriale; anomalii extinse în substanta albă, mai mult în zona temporooccipitală stânga, care a fost dificil de încadrat la o anumită boală.

Simptomele au răspuns bine la tratamentul cu metilprednisolon si corticoterapie orală, care a fost întreruptă în timp de o lună. La acea vreme, s-a luat în considerare ADEM ca un diagnostic posibil.

In septembrie 2010, Paul a revenit la clinică pentru reevaluare; deficitul motor se reinstalase, mai sever, avusese vărsături timp de o săptămână, zilnic, avea paralizie centrală de cap pe partea dreaptă, precum şi ”mişcări în oglindă”, la mâna stângă.

S-a efectuat un alt RMN, cerebral şi medular cervical, care a dezvăluit extinderi ale leziunilor, dar cu o asimetrie semnificativa. La acel moment s-a luat in considerare un alt diagnostic decat ADEM, si anume adrenoleucodistrophie (ALD), care a fost infirmat prin primirea rezultatului la VLCFA care a fost normal.

In luna decembrie, la cea de-a treia internare la spitalul Obregia s-au efectuat si mai multe analize (majoritatea efectuate in strainătate Austria, Germania), i s-a mai efectuat o punctie lombară (fapt ce l-a traumatizat foarte tare), si s-a efectuat un RMN abdominal toracic si pelvin, care a fost normal. Nici rezultatele la celelalte analize efectuate nu au condus la stabilirea unui diagnostic, situindu-se relativ in limite normale.

Deci, in prezent, in urma a trei internari la Spitalul Obregia, unde cazul a fost studiat de adevarati specialisti (dr. Carmen Burloiu, dr. Catrinel Iliescu, dr. Dana Craiu, …) si al consultării si altor specialisti, profesori doctori, adevarate somitati in materie (prof. dr. academician Dimitrie Dragomir, prof. dr. Ovidiu Bajenaru, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel s.a.), nu s-a putut stabili un diagnostic, fiind tratat in continuare cu medrol, care insa nu are efectele dorite.

In prezent, starea de sanatate este grava: a slabit mai mult de 10Kg (25% din greutate), mananca foarte putin, este puternic deshidratat, are varsaturi frecvente si are o pareza pe partea dreapta, care nu-i permite sa mearga si sa se imbrace singur.

Doctorii, care au purtat timp de mai multe luni corespondenta cu specialisti din Olanda, Franta, Israel si Italia, spun ca singura nostra sansa pentru diagnostic si tratament este deplasarea URGENTA la o mare clinica in strainatate, cazul fiind foarte complicat si necesitand investigatii ce nu se pot face in Romania.

Exista in curs de organizare o spitalizare in Franta, unde s-a constituit o echipa interdisciplinara, insa costurile depasesc posibilitatile familiei, o zi de internare costand 1.500 euro, la care se adauga costurile investigatiilor si analizelor medicale.

IBAN RO49 BRDE 290S V094 6237 2900 (RON) BRD Slatina
cod SWIFT: BRDEROBU
IBAN RO54 RNCB 0200 1198 9602 0001 (RON) BCR Slatina
IBAN RO27 RNCB 0200 1198 9602 0002 (EUR) BCR Slatina
IBAN RO07 RZBR 0000 0600 1320 5847 (RON) Raiffeisen Slatina
Titular de conturi ISPAS NICOLAE
Relatii suplimentare: 0725445012

Nu se poate accesa formularul E112 pentru ca, in absenta unui diagnostic, prin corespondenta nu s-a putut obtine un accept al unei clinici din strainatate, cu oferta de pret.

Reclame

Andrei si Larisa au nevoie de ajutorul nostru

Update: Isabellelorelai ne da o veste buna:„Împreună am reuşit! Românii au mai demonstrat o dată că au sufletul mare! La îndemnul Fundaţiei Mereu Aproape s-au adunat 657.000 de euro pentru a salva vieţile a 6 copii! 6 copii care au avut fiecare câte un înger. Şi o mulţime de părinţi adoptivi, voi toţi, cei care le-aţi oferit şansa la o viaţă normală”.

Vestea şi mai bună este că din cei 657.000 de euro strânşi sunt necesari doar 340.000 pentru cei 6 copii prezentaţi în campanie,ceilalţi 317.000 de euro vor merge spre alţi copii bolnavi!

Stefanut e la bunici si ne-a lasat un mesaj:Mai întâi să vă spun ce bani am mai strâns până vineri, 24 aprilie 2009, la ora 14.00. Am în conturile mele: 392.351 RON, 11.676 EURO şi 939 USD, adică 104.938 de euro. Şi cu 9.500 de euro la Teledonul meu de la Romtelecom, înseamnă că am 114.438 de euro. (Tati nu a putut verifica suma la teledon şi am pus la socoteală banii care erau joi). Vă mulţumesc foarte mult!

Andrei Niţă, care are 6 ani şi stenoză esofagiană .Isabelelorelai scrie in blogul ei ca Andrei are Teledon la Romtelecom, valabil în perioada 30 martie – 30 iunie 2009: 0900 900 352 – pentru 2 euro/apel 0900 900 353 – pentru 3 euro/apel 0900 900 355 – pentru 5 euro/apel 0900 900 350 – pentru 10 euro/apel Dacă nu aveţi telefon la Romtelecom dar vreţi şi puteţi să îl ajutaţi pe Andrei: BRD Constanţa – Unitatea Pandurului RON: RO 76 BRDE 140 SV 49 59 44 01 400 USD: RO 14 BRDE 140 SV 62 80 51 01 400 EURO: RO 53 BRDE 140 SV 62 80 52 91 400 Cod SWIFT: BRDEROBU Titular: Niţă Mihaela Mama lui Andrei (Mihaela Nita) poate fi contactata la telefon: 0761 876 647, sau pe e-mail: nnita2003@yahoo.com

Larisa a împlinit 8 ani in 22 aprilie 2009. La multi ani,Larisa! Isabellelorelai scrie in blogul ei ca Larisa Georgiana Puşcaşu merge la grădiniţă ţinută de o mânuţă, de mămica ei pentru ca are tetrapareză spastică .Şansa Larisei se află la o clinică din Chişinău, Republica Moldova, la Clinica Gynesource (are programare pe 13 mai 2009). Operaţia costă 1.850 de euro,iar Larisa are în cont 100 RON.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi: Bancpost RON: RO 48 BPOS 2200 692 8845 RON 01 Titular: Puşcaşu Mihaela (mama Larisei) Telefon: 0746 689 393

Ajutati-o pe Raluca Ionescu !

Tiberiu Lovin scrie despre Raluca,o tanara accidentata pe trecerea de pieteoni care are nevoie de ajutorul nostru .

Conturi deschise pentru donatii
Conturile sunt deschise la BCR Sucursala Dolj:

RO14RNCB0090007760800001 pentru Lei

RO75RNCB0134007760800001 pentru Euro

Cod SWIFT: RNCBROBU
Titular de cont: Petrina Livia Ionescu

In legatura cu sumele care pot fi acordate Ralucai cu titlu de sponsorizare sau mecenat, va rugam luati legatura cu doamna prof.dr.univ Magdalena Mihai : 0728/ 009653

Multumesc OMULUI din Timisoara care a gasit portofelul lui Mihai

narcissus

Flori pentru OMUL din Timisoara.

Si o dedicatie muzicala:Nicola – Omule de pe stradă

Multumim din suflet,OMULE!

Fiul meu cel mare care lucreaza in Timisoara si-a pierdut portofelul cu acte si bani acum vreo doua,trei zile.Mi-a dat ieri telefon si ,printre altele,mi-a povestit ca si-a pierdut portofelul si ca s-a necajit foarte mult din cauza actelor,in special.
Ieri,cand s-a intors acasa de la servici,a avut parte de o surpriza minunata.In cutia postala a gasit portofelul pierdut cu toate actele si banii.Ar fi vrut sa multumeasca omului bun,dar nu stie cine e acel OM.
M-am gandit sa scriu in blogul meu,poate ca OMUL va auzi ca Mihai ii multumeste.Si eu ii multumesc si ii doresc tot binele din lume,multa sanatate,fericire!

Pentru ca acest articol e despre o fapta buna,mai am o veste buna pe care am citit-o la Isabellelorelai.Gruia a strâns toţi bănuţii! Cu toată criza, din 9 până în 27 martie s-au strâns rapid 29.463 USD.
Părinţii lui Gruia şi Vlad vă mulţumesc!: „ASTAZI NE-AM ATINS OBIECTIVUL. De fapt l-am depasit! Dorim sa multumim tuturor celor care i-au dat lui Gruia sansa de a merge in China pentru tratamentul cu celule stem.Pentru noi aceasta campanie a fost o experienta pe care nu o vom uita niciodata. Pe umerii nostri acum sta nu doar responsabilitatea pentru fiul nostru, ci si responsabilitatea fata de toti cei care au contribuit la campania noastra. Lupta lui Gruia abia acum incepe. Va rugam sa ramaneti alaturi de noi in lunile urmatoare pentru ca vom updata permanent website-ul cu noutati despre evolutia lui Gruia dupa tratament”.

Tot la Isabellelorelai am citit despre alte fapte bune si despre o fetita care are nevoie de ajutorul nostru.
A împlinit 8 ani pe 20 ianuarie 2009. Este operată la cap. Tumoră. Este crescută de bunica ei. Mama s-a recăsătotit. Tatăl s-a recăsătorit. Are doi fraţi vitregi. Clementina este cuminte şi politicoasă. Are 1,30 m înăţime. Este slăbuţă. Pentru că nu prea are ce mânca. La picior poartă 33. Îi plac rochiţele şi ar vrea tare mult să fie prinţesă.

Spectacol de excepţie pentru salvarea lui Darius

Cunoscutul folkist Mircea Vintilă a cântat sâmbătă, la Orăştie, într-un spectacol de excepţie organizat pentru Darius, băieţelul de un an bolnav de cancer.
“Bun venit, deşi… Darius nu e aici. Nici părinţii lui. Povestea e tristă … şi o ştim cu toţii. Darius e la Cluj. În spital. Îl ţin îngerii de mânuţă, să-i aline suferinţa. Dar şi el e ca un înger. De-abia a început să gângurească vieţii. Şi probabil crede că lumea e albă ca şi halatele albe pe care le vede zilnic, furându-i cerul şi zvonurile colorate ale primăverii”. Acestea au fost cuvintele cu care a deschis spectacolul Silvia Beldiman, director adjunct al Colegiul “Aurel Vlaicu” din Orăştie, cea care a prezentat evenimentul dedicat lui Darius Andrei Nicola.Un film emoţionant despre Darius şi despre drama pe care o trăieşte, film realizat de echipa Radio Color Orăştie, a deschis evenimentul caritabil de la Orăştie şi le-a făcut tuturor celor prezenţi cunoscută povestea copilului. După ce a apărut pe cele mai mari scene ale lumii şi a făcut faimă oraşului şi judeţului în marile capitale ale Europei, corul “Vlăstarele Orăştiei”, dirijat de profesorul Petru Androne Eli, a cântat sâmbătă pentru Darius. Au urmat apoi pe scena Casei de Cultură din municipiu trupa de dans modern a Consiliului Local al Copiilor şi Tinerilor din Orăştie. Denisa, Raluca, Cosmina, Roxana, Cipri şi Nicu au încântat publicul cu talentul lor pe care l-au pus, de această dată, în slujba lui Darius. Din darul artistic al Orăştiei pentru această cauză nobilă nu putea lipsi recitalul Alexandrei Albu, una din cele mai talentate voci pe care le-a dat această zonă.
După tinerii artişti orăştieni, a venit rândul pe scenă al unui nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare în muzica românească. Unul din cei mai iubiţi cântăreţi din ţară, un susţinător implicat al cauzelor umanitare, folkistul Mircea Vintilă a ridicat sala în picioare şi a făcut, de la primele sunete ale chitarei sale, să facă din public o singură voce în acord deplin cu a sa.
“Îi felicit mult pe cei care au organizat acest spectacol şi sper ca eforturile noastre, ale tuturor celor care au participat la el, să-i aducă micuţului Darius ani mulţi de acum încolo”.
“A fost un spectacol atât de bine închegat încât s-ar putea face adevărate turnee cu el. A avut un început şi un sfârşit şi a reuşit să se rupă de spectacolele tradiţionale”,Mircea Vintilă.
Cum puteţi ajuta.5.500 de euro costă cele trei analize pe care Darius trebuie să le facă la Paris. Tatăl lui Darius, Alin Nicola, a deschis două conturi la Banca San Paolo. Cei care vor să facă donaţii în lei au la dispoziţie contul RO74WBAN2511000061800181. Donaţiile în euro se pot depune în contul RO54WBAN2511022061800181. Totodată, puteţi dona şi la sediul Radio Color din Orăştie.

hunedoreanul.ro

Alexandru mai are nevoie de ajutorul nostru

Gemenii Alexandru si Laurentiu au nevoie de ajutorul nostru

Luca Ştefan Lixandru. Nu s-a jucat decât o vară

Doi copii deosebiti au nevoie de tatal lor

Darius, copilul care poate să învingă moartea

Darius

Darius

Boala l-a despărţit pe Darius de lumea fericită a copilăriei pe care ar trebui să o trăiască. El poate fi din nou un copil sănătos cu ajutorul nostru .

La câteva luni după naştere, un băiat din Orăştie a fost diagnosticat cu cancer. Luptă acum să se facă bine, dar analizele sunt extrem de costisitoare.
Un băieţel de un an diagnosticat cu o formă agresivă de cancer. Se luptă cu boala pentru a se putea juca din nou cu sora lui mai mare şi cu copiii de vârsta lui. Se zbate pentru a-şi recâştiga dreptul la viaţă. Poate părea un scenariu dintr-o dramă hollywood-iană, dar se întâmplă în mijlocul nostru. La Orăştie. Dacă cele mai multe filme au un final fericit, de data aceasta depinde de noi cum va arăta scenariul.
„Copilul perfect”
Darius Andrei Nicola s-a născut acum un an şi câteva luni. „A fost normal. Vesel, vioi, mânca, dormea fără probleme, nu a făcut febră până la un an. Era copilul perfect”, povesteşte cu lacrimi în ochi Monica Nicola, mama băieţelului.
Nimic nu prevestea nenorocirea care avea să se abată asupra familiei din Orăştie. Părea doar o răceală mai gravă, însă părinţii lui au decis ca Darius să facă o radiografie. „Acolo s-a văzut pentru prima oară că este o problemă. O tumoare. Spre norocul nostru  a fost descoperită repede”, a spus mama.
A urmat o serie de drumuri prin spitalele din Orăştie şi Cluj. După câteva investigaţii, medicii clujeni de la Institutul Inimii au decis să îl opereze pentru a preleva o monstră din tumoare.
În octombrie 2008 a venit rezultatul, ca un şoc la care nimeni nu se aştepta. Părea aproape un blestem. Tumoarea era malignă, iar Darius a fost diagnosticat cu ganglioneuroblastom, stadiul II. O formă agresivă de cancer.
De atunci, Darius face lună de lună tratament cu citostatice la Cluj. A făcut trei cure şi mai are încă o dată pe atât. Cu toate eforturile părinţilor de a-i convinge pe medici să-l opereze, nu se pot face mai multe pentru el în România. „În ţară, am făcut tot ce se poate şi acum ne-au trimis în străinătate pentru noi analize. Acelea îi vor ajuta pe medici să prescrie un tratament, să vadă dacă mai sunt tumori în creştere în organismul lui, dacă există riscul pe viitor de a apărea altele”, spune mama lui Darius.
Daţi-i o şansă!
Costurile sunt însă imense. Părinţii lui au dat tot ce au avut doar pentru investigaţiile care le-a făcut Darius până acum. Micuţul trebuie să ia acum drumul Parisului şi nu mai sunt bani. Pentru asta, mama lui face un apel disperat către hunedorenii cu suflet, către cei care vor să salveze viaţa unui copil, o viaţă aflată abia la început şi cu care soarta a fost mult prea nedreptă.
„S-a văzut clar că, la Orăştie, solidaritatea nu este doar o vorbă aruncată în vânt. Am reuşit să strângem ceva pentru Darius şi sper că toţi hunedorenii, toţi românii îi vor fi alături şi îi vor înapoia dreptul la viaţă”, a declarat Vladimir Brilinsky, directorul Radio Color Orăştie.
5.500 de euro costă cele trei analize pe care Darius trebuie să le facă la Paris.
Cum poţi ajuta
Tatăl lui Darius, Alin Nicola, a deschis două conturi la Banca San Paolo. Cei care vor să facă donaţii în lei au la dispoziţie contul RO74WBAN2511000061800181. Donaţiile în euro se pot depune în contul RO54WBAN2511022061800181. Totodată, puteţi dona şi la sediul Radio Color din Orăştie. Fiecare leu înseamnă un pas înainte pentru Darius.
Toţi pentru Darius
În ultimele zile, Orăştia a fost gazda unor bazaruri prin care tinerii din localitate au încercat să stârângă banii necesari pentru investigaţiile la care trebuie supus Darius. Au vândut jucării şi felicitări şi au stat ore în şir în stradă cu urne pentru donaţii. Campania „Toţi pentru Darius” a fost iniţiată de Radio Color Orăştie, Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor Orăştie şi Şcoala Generală „Aurel Vlad” din Orăştie, bucurându-se şi de sprijinul altor şcoli şi instituţii.
Concert pentru dreptul la viaţă
După ce a mai susţinut un concert în Orăştie, tot pentru o cauză nobilă, Mircea Vintilă şi-a făcut timp pentru a participa sâmbătă, ora 17, la Casa de Cultură din Orăştie, la un spectacol umanitar pentru ajutorarea lui Darius. Acesta va susţine un concert, la care vor participa şi Alexandra Albu şi corul de copii „Vlăstarele Orăştiei”. Biletele pentru eveniment se găsesc la Casa de Cultură din localitate, dar şi la sediul Radio Color.

–––––-

Ajută-ţi aproapele!

Campania lansată de HUNEDOREANUL, „Ajută-ţi aproapele!”, a reuşit să-i mobilizeze pe hunedorenii cu suflet care au rămas impresionaţi de cazul Ralucăi Topor, al lui Alexandru Florea sau a celor doi gemeni din Brad, diagnosticaţi cu paralizie cerebrală spastică diplegică, redardare mentală uşoară şi epilepsie. Ajutorul dumneavoastră le-a mărit şansa la o viaţă normală. Avem încredere că acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul lui Darius. Viaţa lui este în mâinile dumneavoastră. Ajutaţi-l să crească mare!

hunedoreanul.ro

Gemenii Alexandru şi Laurenţiu au nevoie de ajutorul nostru

Alexandru si Laurentiu Tirica

Alexandru si Laurentiu Tirica

Doi băieţi, gemeni, au nevoie de ajutorul semenilor pentru a putea face un tratament costisitor în străinătate, care le va îmbunătăţi starea de sănătate.
Alexandru şi Laurenţiu Tirica sunt doi băieţi de cinci ani, din Brad, cărora viaţa nu le-a surâs. Ei nu se pot jucae ori alerga la fel ca alţi copii. Asta pentru că niciunul nu poate merge în picioare, iar Laurenţiu abia dacă poate să vorbească.
Copilăria lor are alte tipare. Imediat după naştere, gemenii au fost diagnosticaţi cu paralizie cerebrală spastică diplegică, redardare mentală uşoară şi epilepsie.
Gemenii Alexandru şi Laurenţiu sunt cei mai mici dintre cei patru copii ai familiei Tirica. Cei mari, un băiat de 25 de ani şi o fată de 18 ani, sunt perfect sănătoşi.
„În timpul sarcinii am fost la controale frecvente şi totul era normal. La şapte săpămâni am aflat că vom avea gemeni şi am fost cât se poate de fericiţi. Apoi, după naştere, pe la patru luni, pentru că mi se părea că nu mişcă aşa cum trebuie, am fost la spital cu ei, la Deva şi la Târgu Mureş. Medicii au spus că băieţii s-au îmbolnăvit după ce au suferit o traumă la naştere. Ei spun că nu li s-a acordat ajutorul necesar postnatal, că nu li s-a oxigenat creierul. Am crezut că pică cerul pe mine în momentul acela”, povesteşte Reghinuţa Tirica, mama celor doi băieţi.
De atunci, a început calvarul pentru familia Tirica. Viaţa gemenilor îşi urmează cursul mai mult prin clinici. Laurenţiu suferă doar de retard motor, în schimb Alexandu are retard psiho-motor şi epilepsie. Primul poate vorbi şi este chiar foarte comunicativ, dar limbajul fratelui său geamăn este înţeles doar de apropiaţi. Laurenţiu iubeşte foarte mult cărţile.
„Stă la birou şi răsfoieşte cărţi cu poveşti. Ştie toate poveştile de copii şi le spune şi fratelui său. Lui Alexandu îi place muzica”, mai spune mama copiilor.
Cu puţin timp în urmă, familia Tirica s-a adresat unei clinici de spacialitate din Ucraina, unde copiii ar putea fi supuşi unei intervenţii de corecţie de coloană şi unui tratament care le-ar putea îmbunătăţi considerabil viaţa. Costurile care le implică acest tratament se ridică la suma de 6.593 de euro, bani pe care familia nu-i are. Pentru cei care doresc să-i ajute pe cei doi micuţi, familia Tirica a deschis un cont la Banca Raiffeisen Bank S.A. – RO82 RZBR 0000 0600 1115 0522.
„La clinica din Ucraina au mai fost tratate cu succes persoane cu astfel de diagnostice. Copiii s-ar putea recupera în mare parte dacă ar ajunge acolo”
Reghinuţa Tirica, mama gemenilor.

hunedoreanul.ro