Joe Biden se întâlneşte joi, la Bucureşti, cu Băsescu, Boc, Geoană şi Antonescu

Joe Biden se întâlneşte joi, la Bucureşti, cu Băsescu, Boc, Geoană şi Antonescu

Joe Biden va efectua vizite în România, Cehia şi Polonia, în perioada 20-24 octombrie, la scurt timp după ce Statele Unite au renunţat la amplasarea unui scut antirachetă pe teritoriile ceh şi polonez, a anunţat recent Casa Albă.Vicepreşedintele american, Joe Biden, urmează să se întâlnească, joi, în timpul vizitei pe care o va efectua la Bucureşti, cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul în exerciţiu Emil Boc, precum şi cu liderii PSD şi PNL, Mircea Geoană, respectiv Crin Antonescu.

Distractiile de sfarsit de saptamana si politicienii

Cred ca aceste festivaluri si sarbatori sunt necesare pentru oamenii din Romania,chiar daca cu banii cheltuiti pentru evenimente s-ar putea face altceva pentru comunitate,insa nu le strica romanilor si putina distractie pe gratis.Unii sunt multumiti si fericiti ca pot sa vada si sa asculte cativa cantareti indragiti.Ce nu inteleg si nu-i vad rostul,e participarea politicienilor la aceste evenimente.Intelegem ca nu mai stiu cum sa-si faca campanie si imagine,dar cred ca prezenta lor la astfel de evenimente costa la fel de mult ca evenimentul in sine.

„Sărbătoarea Păuniţelor“, „Sărbătoarea Lubeniţei“, „Strong Man Mamaia“, „Să ne jucăm cu pământul galben“ lista continuă aici , unde găsiţi şi topul judeţelor vesele făcut de Gândul. Dacă unele dintre aceste serbări rămân doar în memoria localnicilor şi a bugetelor locale la capitolul cheltuieli, altele, prin anvergură naţională. Şi asta pentru că, weekend de weekend, politicienii români „onorează“ autorităţile locale organizatoare cu prezenţa. Să luăm doar exemplul acestui final de săptămână. E bine să ştiţi că, dacă sunteţi în Suceava, s-ar putea să vă întâlniţi cu doamna Elena Udrea, care taie într-un tur de forţă judeţul în două pentru a bifa Festivalul Naţional al Păstrăvului de la Ciocăneşti şi două tăieri de panglici la pârtii de schi locale.

//

Înainte însă, ministrul Turismului a fost invitată de domnul Gheorghe Flutur, coleg de partid şi şef de consiliu judeţean, să refacă traseul străbătut de Vitoria Lipan în „Baltagul“ lui Sadoveanu. Concret, domnul Flutur a chemat-o pe doamna Udrea la lansarea unui proiect care vizează modernizarea drumului Mălini – Borca. Modernizare care, după cum spune acelaşi domn Flutur, este momentan „o discuţie, nu este nimic, n-avem nici proiect făcut încă, deocamdată este o gândire, nu se inaugurează, se discută“. Pentru mai multe detalii daţi click aici .

România falimentară serbează criza cu 376 de festivaluri pe lună. Unde se vor distra Băsescu, Udrea şi Geoană în weekend-gandul.info

O scurta Revista a presei

Enoriaşi trimişi de preot la manifestaţia „Noii Drepte”

„Să ne rugăm pentru luminarea minţii politicienilor!”, „Li se dau ordine împotriva lui Dumnezeu”

„Să facem cu toţii un efort, să ne plecăm genunchii şi să citim o rugăciune care să le lumineze minţile politicienilor, care  vor lua o hotărâre istorică. O hotărâre pentru Dumnezeu sau împotriva Lui. Sigur, noi ştim că de la Bruxelles li se dau ordine împotriva lui Dumnezeu, dar parlamentul fiecărei ţări se poate opune”, a predicat părintele din faţa altarului.

Geoană: „Băsescu trebuie să plece în decembrie“

„Traian Bă­sescu şi-a epuizat potenţialul de schimbare pozitivă în România. E un lucru evident pentru toată lumea. În decembrie trebuie să plece! Schim­barea din decembrie de la conducerea României este esenţială pentru ca ţara să iasă din criză mai repede şi să iasă întreagă şi solidară, nu ciuntită şi împărţită“, a punctat Geoană.

Dinu Patriciu: Un imprumut de la FMI este un semnal foarte prost
„Criza este doar o schimbare de proprietate. Se poate trai chiar mai bine, daca stii sa o speculezi. Eu stiu ca o criza este o oportunitate. Inseamna mai putini bani si mai multa inteligenta”, a declarat Dinu Patriciu. imprumut de la Fondul Monetar International este un semnal foarte prost si ca posibilii investitori se retrag, intrucat nu mai au incredere in succesul unei investitii in Romania.
Lucian Mandruta: Cer oficial custodia copilului Mihaelei si al lui Elan

După ce Mihaela Rădulescu şi-a atacat direct colegii de trust in timpul ediţiei de azi a emisiunii „Duminica in familie”, Lucian Mandruţă, cel vizat in principal de Mihaela, pentru interviul realizat cu Elan Schwartzenberg, i-a răspuns acesteia prin intermediul site-ului Cotidianul.ro.

Apuseni: de la cântecul – lege la cântecul – crez
Moţii sunt o comunitate încercată de istorie şi natură. Dar muzica i-a însoţit pas cu pas pe locuitorii din Apuseni, i-a învăţat ce înseamnă lege şi, apoi, le-a dat dreptul să grăiască liber. Evz.ro vă propune o excursie auditivă în lumea muzicii care nu depinde de studiouri şi instrumente complicate, ci de sufletul şi devotamentul unor artişti adevăraţi.

Băsescu nu mai e invincibil

Azi am fost cam ocupata si nu am avut timp sa citesc titlurile din ziare si nici sa ma uit la stiri.De putin timp am citit newsletterele primite si am gasit cateva titluri interesante din care am selectat doar trei.
Băsescu a participat astăzi la conferinţa pe tema „Priorităţi şi măsuri concrete anti-criză”.
„Numai că dacă reducem (…)flaţia, am nenorocit populaţia!”.

Preşedintele s-a arătat îngrijorat de situaţia economică a ţării şi, în timpul discursului lui Mircea Geoană, a spus şoptit  „Numai că dacă reducem (…)flaţia, am nenorocit populaţia!”.
Aceasta ingrijorare a presedintelui fata de noi mi-a readus speranta ca nu m-am inselat ca l-am votat.Asta nu inseamna ca nu sunt dezamagita de ceea ce se intampla in politica noastra dupa alianta aliantelor.
Tocmai de aceea cred ca fostul premier CP.Tariceanu are dreptate cand spune:”Eu nu cred că în acest moment se mai poate considera că Băsescu este invincibil. Băsescu este un candidat care poate fi învins la viitoarele alegeri. Românii cred că au văzut cinci ani de conflicte şi cred că le-a cam ajuns. Dacă actualul guvern va merge în continuare în acelaşi ritm, el fiind legat ombilical de Cotroceni, lucrul ăsta va atârna greu de tot în decizia cetăţenilor la viitoarele alegeri în favoarea sau defavoarea preşdintelui”, a susţinut Călin Popescu Tăriceanu, la o emisiune difuzată de Antena 3.
Si cred  si ce se spune despre Theodor Stolojan si fostii peledisti,ca ar putea „sparge partidul prezidential”.Daca stau si ma gandesc putin,imi dau seama ca am votat un fost peledist.
Potrivit unor surse democrat-liberale, imediat dupa investirea Guvernului, mai precis pe 23 decembrie, Theodor Stolojan s-ar fi intålnit, la Iasi, cu membrii fostului sau partid PLD, discutia vizånd o eventuala desprindere de PD-L si revenirea la structura politica initiala – PLD. Mutarea ar putea avea loc dupa impartirea tuturor posturilor din guvern si administratie daca fostilor liberali-democrati nu li se vor oferi si lor locurile care considera ca li se cuvin.